Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 22:59

ADR Centru, întâlnire de lucru la CJ Braşov cu peste 70 de potenţiali beneficiari ai fondurilor UE alocate pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 08 februarie 2017

98 de milioane de euro, bugetul total

ADR Centru, întâlnire de lucru la CJ Braşov cu peste 70 de potenţiali beneficiari ai fondurilor UE alocate pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a organizat ieri, în sala de plen a Consiliului Judeţean Braşov, cea de-a treia sesiune regională de lansare şi informare pentru reprezentanţii autorităţilor publice locale ce doresc să depună cereri de finanţare prin POR 2014 – 2020 pentru proiecte de reabilitare a clădirilor publice pentru eficientizarea consumului energetic. La acest eveniment, deschis de către directorul general ADR Centru, Simion Creţu, au participat, printre alţii, prefectul judeţului, Ciprian Băncilă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, dar şi primarul Braşovului, George Scripcaru. De asemenea, au fost prezenţi peste 70 de reprezentanţi ai primăriilor, instituţiilor deconcentrate ai şcolilor şi spitalelor din judeţele Braşov şi Covasna, alături de consultanţi.

Valoarea maximă a finanţării este de 25 milioane euro  
Prioritatea de investiţii 3.1.B, pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor publice a fost lansată la nivel naţional în data de 27 decembrie 2016, iar depunerea de proiecte va fi posibilă începând cu data de 28 februarie 2017, ora 10.00, exclusiv prin intermediul aplicaţiei electronice MySMIS. Alocarea prezentului apel de proiecte pentru Regiunea Centru este de 40,13 milioane euro, iar pentru un proiect valoarea finanţării nerambursabile acordate poate fi minimum 100.000 euro şi maxim de 25 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro al lunii decembrie-2016, respectiv 4,5172 lei/euro.
Solicitanţi eligibili în cadrul acestui apel de proiecte pot fi autorităţile publice centrale, autorităţile şi instituţiile publice locale şi parteneriatele între acestea. Pentru autorităţi şi instituţii publice locale, cofinanţarea proiectelor este de minim de 2% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor, iar pentru solicitanţii autorităţi publice centrale, această componentă de cofinanţare este de minim 15% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Bugetul total alocat Regiunii Centru pentru axa 3.1.B este de 90,48 milioane euro, urmând ca diferenţa să facă obiectul unui alt apel de proiecte.



Această axă nu a existat în perioada de programare 2007 – 2013
„La nivel regional am discutat cu mai mult de 200 de actori interesaţi de creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice. În perioada precedentă de finanţare acest domeniu nu a existat ca atare, în POR 2007-2013 fiind vorba doar de îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. Dar, în practică, s-a văzut că există clădiri publice mari consumatoare de energie şi, de aceea, trecem acum la pregătirea potenţialilor beneficiari de fonduri care sunt preocupaţi de reducerea consumurilor în spitale, şcoli, sedii de instituţii publice, pentru cheltuirea eficientă a resurselor. Ne aliniem astfel acţiunilor europene prin care se urmăreşte scăderea consumului anual de energie finală în clădirile publice, sau trecerea acestuia pe surse regenerabile. Sperăm ca, peste câţiva ani, să putem vorbi de o regiune în care eficienţa energetică se observă în cât mai multe în clădiri publice care au beneficiat de o astfel de finanţare prin POR 2014-2020”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că „suntem bucuroşi să găzduim acest eveniment şi să discutăm cu reprezentanţii ADR Centru despre aceste aspecte importante pentru utilizarea eficientă a resurselor energetice. Experţii care derulează fonduri europene în regiunea noastră ne oferă informaţii utile şi practice despre accesarea fondurilor nerambursabile disponibile pentru eficientizarea consumului energetic al clădirilor publice. Acest seminar este adresat autorităţilor din judeţele Braşov şi Covasna, după ce au mai fost derulate astfel de reuniuni de lucru la Alba Iulia şi Târgu Mureş, pentru celelalte judeţe din regiune. Este de bun augur prezenţa semnificativă a celor interesaţi de aceste fonduri europene la această întâlnire, fapt care denotă interes, pentru eficientizarea consumurilor publice de energie. Buna noastră colaborare se poate vedea atât prin organizarea acestui eveniment, cât şi prin susţinerea de care beneficiem pentru o cât mai bună pregătire a noilor proiecte pe care intenţionăm să le depunem pentru accesarea de fonduri nerambursabile, care să completeze acţiunile şi investiţiile de dezvoltare a judeţului Braşov”.
Tot în cadrul evenimentului de ieri, a fost făcută şi o  prezentare generală a Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi a aplicaţiei MySMIS (platformă online pe care se „încarcă” documentele solicitate de ghidurile de finanţare).

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie