Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 20:49

Aerogara Braşov va fi scoasă la licitaţie în luna noiembrie

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 27 august 2013

Deşi era anunţată o posibilă investiţie publică, autorităţile locale au renunţat şi au anunţat că finanţarea, care se ridică la cel mult 60 de milioane de euro, va fi realizată din fonduri private, compania care va câştiga licitaţia urmând să şi administreze viitorul aeroport.

Aerogara Braşov va fi scoasă la licitaţie în luna noiembrie
Terminalul Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav va fi scos la licitaţie cel mai devreme posibil în luna noiembrie, ne-a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Mihai Pascu (foto stânga). 
„Vom scoate la licitaţie prin concesiune realizarea terminalului şi administrarea aeroportului, deoarece bani pentru realizarea terminalului din surse proprii ale administraţiei locale şi judeţene nu sunt, iar pentru anii următori nu se arată soluţii bugetare în vederea realizării acestei investiţii”, a mai precizat Pascu, apreciind că cea mai bună soluţie este găsirea unui investitor dornic să se implice în realizarea aeroportului. 
Potrivit sursei citate, investiţiile necesare pentru restul lucrărilor în aeroport până la nivelul în care acesta să devină operabil ar putea ajunge la 60 de milioane de euro. 
„Realist vorbind, în preţurile actuale, o astfel de investiţie ar putea fi făcută şi cu 50 – 52 de milioane de euro”, a mai explicat Pascu, precizând că aeroportul din Braşov ar putea deveni profitabil în momentul în care va avea un trafic de călători de aproximativ 600.000 – 700.000 de călători. „Noi credem că se va ajunge la acest număr undeva în anul 8 – 9 de operare”, a mai spus Pascu. 
În prezent, administraţia judeţeană lucrează la un caiet de sarcini care să nu mai permită prezenţa la licitaţie a unor firme care să forţeze mâna autorităţilor pentru a prelua anumite riscuri comerciale. „Ne dorim ca la licitaţie să fie prezente firme care au experienţă în operarea de aeroporturi, astfel încât să ne permită să luăm decizia cea mai bună în ceea ce priveşte viitorul investitor”, a mai spus Pascu. 
În ceea ce priveşte realizarea pistei, dacă vremea va fi bună, câştigătorul licitaţiei a anunţat că este posibilă finalizarea lucrărilor chiar înainte de termenul anunţat iniţial – finele lunii noiembrie. 
Suprafaţa de mişcare a pistei este de 140.000 de metri pătraţi, în total cu acostamentele fiind la 175.000 de metri pătraţi. 
Suprafaţa pe care se construieşte pista a fost decopertată în totalitate, până acum lucrându-se la stratul de balast de fundaţie, gros de 40 de centimetri. Valoarea investiţiei, suportate din bugetul CJ, este de 12,76 milioane de euro plus TVA.
Opt aeroporturi cu unul – două zboruri pe zi
În România există o serie de aeroporturi care nu au decât unul – două zboruri pe zi, o activitate care dă mai mult să moară decât să înflorească. Aeroporturile din Tulcea, Constanţa, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Oradea, Arad sau Craiova au fost părăsite an după an de operatorii aerieni, ceea ce le-a adus în situaţia de a avea costuri mai mari decât veniturile. 
Unele au probleme tehnice, altele au probleme de administrare. Autorităţile braşovene susţin însă că viitorul aeroport din Braşov nu ar putea ajunge în această situaţie în condiţiile în care zona Braşovului este tot mai atractivă pentru investitorii străini, dar şi pentru turişti.

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie