Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:33

Alertă TBC la Liceul „George Moroianu” din Săcele: 60 de copii testaţi pozitiv

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 18 ianuarie 2017

O profesoară a fost diagnosticată cu TBC, fiind internată pentru 6 luni. Alerta s-a dat de Crăciun, iar copiii şi profesorii de la şcoala unde a predat au început să fie testaţi săptămâna trecută

Alertă TBC la Liceul „George Moroianu” din Săcele: 60 de copii testaţi pozitiv

Săptămâna trecută, când a început şcoala, după zilele de vacanţă prelungite, din cauza frigului, copii şi profesori de la Liceul Teoretic „George Moroianu” din Săcele au intrat în testări pentru TBC. Totul s-a întâmplat după ce o profesoară din unitatea şcolară a fost diagnosticată cu această boală şi acum este internată.
Dascălul a fost detaşat din Prahova la licelul săcelean, dar acum este în concediu medical pentru şase luni. „În 26 decembrie, ea a fost diagnosticată. Instituţia a fost anunţată şi concediul medical e înregistrat din 3 ianuarie. La acest moment este internată în judeţul Prahova, este detaşată din Prahova, şi are o perioadă de 6 luni când este sub tratament”, a declarat Ionuţ Tănase (foto), director  la Liceul Teoretic „George Moroianu”.



202 de copii testaţi din 267, 60 sub observaţie. Niciun adult, din 91, n-a luat boala
267 de copii ar fi trebuit testaţi, dar până acum au făcut testele 202, unii fiind absenţi la testările anterioare. Vor fi testaţi şi ei. De asemenea, şi 91 de profesori au fost testaţi. Unora dintre copii le-a ieşit pozitiv IDR-ul, astfel că ei vor fi chemaţi pentru noi investigaţii. „Până acum nu s-a descoperit niciun adult care să fie bolnav şi care să transmită boala, iar dintre copiii testaţi, am identificat aproximativ 60 de copii hiperergici care au fost îndrumaţi în vederea efectuării unui consult şi a altor investigaţii care se impun la Dispensarul TB, la cabinetul de pediatrie. Copiii care sunt hiperergici, nu înseamnă că sunt bolnavi, doar denotă starea de infecţie latentă”, a explicat  dr. Luminiţa Târziu (foto), medic pneumolog la Dispensarul TB Săcele.


 
Părinţii vor să afle dacă profesoara şi-a ţinut secretă boala
În şcoală sunt zvonuri că tatăl profesoarei ar fi avut această boală, de la el infectându-se şi ea. Părinţii copiilor spun că dacă boala a fost ţinută secret intenţionat vor lua măsuri. „Dacă copiii vor fi bolnavi şi s-a ştiut că este bolnavă – că se poate întâmpla oricui, că te poţi infecta fără să ştii şi descoperi la nişte analize, dar dacă s-a ştiut, au fost antecedente în familie, este o problemă şi toţi părinţii care au fost implicaţi vor lua măsuri”, a spus mama unui copil.  „Joi ne-au trimis bilete, vineri le-a făcut testarea şi vă daţi seama cum am stat până luni, mai am şi un tată bolnav acasă”, a spus o altă mamă, care mai are şi un copil mic acasă. „Să sperăm că nu e nimic. A mea nepoţică nu are nimic. Le-a făcut un test şi acum să vedem că nu ne-a dat rezultatele”, a spus o bunică.

Şcoala a fost dezinfectată
Între timp, şcoala a fost dezinfectată, pentru a se preveni răspândirea bolii. „Se foloseşte o soluţie pentru dezinfecţia mobilierului, bănci, mânerele uşilor. După ce s-a efectuat ştergerea pardoselii şi dezinfecţia suprafeţelor se închid ferestrele şi se foloseşte o lampă cu ultra violete, timp de o oră în fiecare sală, fără copii în sală”, au explicat medicii.
 
Urmează a doua serie de teste, la Braşov
După aflarea rezultatelor, toţi elevii depistaţi pozitiv vor ajunge la cabinetul de pediatrie al Dispensarului de pe strada Sitei din Braşov, pentru un nou control.
Medicii reamintesc că nu toţi cei care intră în contact cu un pacient bolnav de TBC se şi îmbolnăvesc.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie