Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 13:18

Amigdalita nu se face de la înghețată sau frig!

Autor: Mirela VASILOI

Publicat la 12 iunie 2009

Toată lumea se plânge de „roșu în gât” sau amigdalită. Cum se schimbă un pic vremea, aceasta e principala afecțiune pe care pacienții o acuză

Toată lumea se plânge de „roșu în gât” sau amigdalită. Cum se schimbă un pic vremea, aceasta e principala afecțiune pe care pacienții o acuză. Majoritatea cred că e de la înghețată sau frig, dar, din păcate, amigdalita este o boală virală sau bacteriană, în funcție de factorul care o declanșează. „Amigdalita este o inflamație acută sau cronică, cel mai adesea, de origine infecțioasă, a amigdalelor palatine (situate în apropierea palatului bucal) sau linguale (în apropierea limbii)”, explică medicul brașovean Aurel Mateescu. Amigdalita este deosebit de frecventă la copii sub 10 ani și mai rară la adolescenți sau adulți. Amigdalele sunt, din punct de vedere anatomic, constituite din limfocite, o varietate de globule albe ce participă la imunitatea organismului. Alte organe asemănătoare lor sunt și timusul (glandă situată sub stern - n.r.), măduva osoasă, ganglionii limfatici. Toate acestea contribuie la apărarea organismului împotriva microbilor patogeni, participând la fabricarea globulelor albe și producând anticorpi. În plus, amigdalele formează o barieră protectoare a căilor aeriene. Dar, la rândul lor, amigdalele se pot inflama din cauza unei infecții virale sau bacteriene, rezultatul fiind amigdalita. E contagioasă! Principalul factor de risc pentru amigdalite este contactul apropiat cu o persoană infectată. Picături contagioase ce conțin agenți patogeni ajung în aer atunci când o persoană infectată respiră, tușește sau strănută. Infecția apare prin inspirarea aerului ce conține aceste particule infectante și, de asemenea, în cazul în care agenții patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin în contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Obstrucția nazală determină apariția unei respirații de tip oral, fapt ce crește riscul de amigdalită. „Cu toate că nu există o dovadă clară care să indice o implicare a fumului de țigară în producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidență crescută a amigdalectomiilor, adică operația de îndepărtare a amigdalelor palatine, la copiii expuși fumului de țigară”, susține specialistul. Afecțiunea se poate complica Amigdalele funcționează ca niște paznici, care împiedică pătrunderea bacteriilor și a virușilor în faringe. Dacă aceștia nu pot fi opriți, provoacă o puternică inflamație atât a amigdalelor, cât și a faringelui, producând durere în gât. În acest caz, se poate vorbi de apariția anginei, o altă afecțiune a tractului respirator superior. Semnele de boală sunt comparabile cu cele ale gripei sau răceli, prin febră, frisoane, dureri de cap, dar la care se adaugă tulburări de deglutiție și o limbă încărcată. În anumite cazuri, pe amigdale se formează puncte gălbui, purulente, iar bacteriile pătrund în sânge, provocând o inflamație a organelor interne, cum ar fi: miocardul, endocardul, rinichii sau pot provoca afecțiuni articulare, acestea apărând în cazul amigdalitelor cronice. Amigdalita acută este o infecție a amigdalelor cauzată de unul sau mai multe tipuri de bacterii sau virusuri și este caracterizată de o instalare rapidă sau graduală a durerii în gât, asociată, de obicei, cu febra. Pacientul poate înceta să înghită saliva, să saliveze, să se plângă de dureri în urechi la înghițire sau să aibă o respirație urât mirositoare. Suprafața amigdalelor devine roșu-aprins, cu sau fără o depunere alb-cenușie (exudat). Ganglionii gâtului se pot umfla și poate apărea febra. Amigdalita cronică este o infecție persistentă a amigdalelor. Infecțiile repetate pot cauza formarea unor mici buzunare (cripte) în amigdale, care adăpostesc bacteriile. În mod frecvent, în aceste cripte se găsesc formațiuni albicioase urât mirositoare. „Aceste «pietre» (amigdaliți) pot conține cantități mari de sulf. Atunci când sunt zdrobite, apare mirosul caracteristic, care e, de altfel, cauza respirației urât mirositoare. Ele dau senzația pacientului că are ceva care îl ține în fundul gâtului”, subliniază dr. Aurel Mateescu. Se poate și fără tratament Toate formele de amigdalită dispar de la sine, chiar și în absența tratamentului. Vindecarea necesită câteva zile, în cazul unei amigdalite bacteriene sau virale normale, dar poate necesita câteva săptămâni dacă mononucleoza este cauza bolii. În 99% din cazuri, infecția este limitată, dar infecțiile bacteriene sunt asociate cu un risc crescut de complicație, justificând prescrierea de antibiotice. Atenția trebuie crescută în cazul administrării de antibiotice, deoarece acestea trebuie luate regulat și în dozele recomandate de medic și, de asemenea ,este interzis consumul de alcool, deoarece duce la efecte secundare grave.
+0 -0

Comentarii

angela

2017-01-17 23:58:19


copilul cand a avut amigdalita medicul i-a recomandat trachisan si multe lichide. eu ii mai dadeam sa faca gargara cu sare si sa bea multe lichide.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading