Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 18:42

„RUSIA NE-A ÎMPINS DE LA SPATE”

Au fugit din Ucraina la 1.000 de kilometri de casă, în Predeluţ

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 28 august 2015

Conflictul din Ucraina, care de un an şi jumătate ţine în şah întreaga planetă, este, dincolo de strategii militare şi politice, o dramă fără sfârşit pentru locuitorii din zonă. Este şi cazul Irinei şi al lui Serghei, o familie de intelectuali din Kiev, care au preferat să lase totul în urmă şi să îşi caute liniştea în zona Branului

Au fugit din Ucraina la 1.000 de kilometri de casă, în Predeluţ
Irina şi Serghei au 61 de ani şi până în urmă cu un an locuiau în Kiev şi lucrau pentru unul din cele mai importante institute de cercetare din Ucraina. Gândul că unica lor fiică le este departe de mai bine de 15 ani i-a făcut să-şi dorească să o urmeze, după pensionare. 
Ea locuise în Estonia, însă căsătorită cu un român, s-a stabilit în zona Branului. „Plănuiam să ne mutăm lângă ea mai târziu. Rusia ne-a împins de la spate însă. Anul trecut, în primăvară, ştiţi ce s-a întâmplat în Ucraina. În Kiev nu vedeam faptic nimic, dar plutea o tensiune îngrozitoare. E o glumă în ţara noastră, când te întreabă cineva unde mergi, spui că sapi tranşee. Acum nu mai era deloc o glumă”, povesteşte Serghei. Şi-au vândut apartamentul din Kiev, au urmat-o pe Julia, fata lor, iar după o adevărată aventură, cu zeci de oferte de case vizualizate pe internet şi negocieri, au ales să se mute la Predeluţ, un sat retras de pe colinele Branului. Ar vrea să-i ia şi pe părinţii rămaşi acolo, însă vârsta de 90, respectiv 86 de ani, parcă nu-i mai lasă să se desprindă de locul unde au stat o viaţă.
 
„Ne aşteptam să se întâmple orice”
Îşi aduc aminte că la Kiev viaţa s-a schimbat mult în ultimii 20 de ani, nu mai exista loc liber la o distanţă de 100 de kilometri de oraş şi deşi violenţa nu e vizibilă, ultimele evenimente îi făceau să nu se mai simtă în siguranţă. Mai mult, au rude în Mariupol şi Donetsk, locuri în care războiul a fost resimţit din plin. „Te aşteptai la orice, dar nu ştiai când şi cum. Era cam ca după explozia de la Cernobâl. Totuşi, partea bună e că devii mai pragmatic, înveţi să acţionezi sub presiune, te gândeşti că israelienii, spre exemplu, trăiesc aşa de o viaţă”.
 
Nimeni din prietenii de la Kiev nu îi crede când povestesc cum arată noua lor viaţă
Nu ştiau mai nimic despre România şi români, decât clişeele cu ţigani şi Dracula. De când ţara noastră a intrat în NATO, canalele pro-ruse ofereau doar imagini cu mahalaua Bucureştiului sau cu alte dezastre, iar cum au stat lucrurile cu adevărat la Revoluţia din ’89 au aflat de curând de la ginerele lor. Nimeni din prietenii de la Kiev nu îi crede când povestesc cum arată noua lor viaţă, pe care au ales-o în urmă cu un an. „Peisajul e superb. Kievul e în mijlocul stepei, la 800 de kilometri de Munţii Carpaţi şi la 1.000 de Marea Neagră. Am scăpat de vacarmul unei metropole care are, probabil, 6 milioane de locuitori şi am găsit această linişte”, spun cei doi. Au de gând să rămână aici pentru restul vieţii şi se bucură momentan de amenajarea casei, de grădinărit şi de plimbările lungi. Au fost surprinşi de zâmbetul vecinilor, care i-au ajutat cu orice ocazie şi de faptul că oamenii iubesc animalele mai mult decât conaţionalii lor. Au călătorit deja mult în ţară, le place Braşovul, Iaşiul şi Timişoara. „Am văzut şi părţile mai puţin bune ale ţării, nu poţi spune că nu există, dar nu astea primează. Transilvania ne-a surprins de-a dreptul”. Au sesizat însă că ecoturismul, o eventuală sursă de venit pentru români şi România, nu este apreciat la adevărata valoare, nefiind puţine ocaziile când au observat cum civilizaţia urbană, dar şi mizeria, invadează parcă prea mult spaţiile tradiţionale.
 
Ierni uşoare, oricât de multă zăpadă ar cădea
Deşi zăpada a căzut din belşug, prima iarnă la Predeluţ nu a fost prea grea pentru ei doi ucrainieni, care spun că o temperatură de minus 20 de grade au resimţit-o ca pe una de minus 5 din stepa ucrainiană. Serghei schiază de peste 20 de ani, a făcut-o şi în Carpaţi şi în Caucaz, dar nu a apucat încă să se bucure de pârtiile din Poiana Braşov sau Predeal, având multe de pus la punct în noua casă: „Ne-am mai aşezat între timp, anul acesta o să stau numai pe schiuri”.
 
Peste 1,3 milioane de oameni s-au trezit străini în propria ţară 
Ucraina se confruntă, din 18 februarie anul trecut, cu o degradare a situaţiei în Crimeea şi în alte regiuni proruse. La sfârşitul lui iunie 2015, un an după începerea războiului, erau peste 1,35 milioane de refugiaţi interni în Ucraina, plasând fosta ţară sovietică pe locul 9 in lume. Peste 900.000 s-au refugiat în ţările vecine, iar numărul persoanelor care au nevoie de ajutor umanitar se ridica deja la cinci milioane, conform unui raport al Comisiei Europene.
Guvernul ucrainean, liderii occidentali şi NATO spun că există dovezi clare că Rusia ajută rebelii cu armament greu şi militari. Experţii independenţi susţin acuzaţiile, în timp ce Moscova neagă, insistând că toţi ruşii care luptă alături de rebeli sunt... „voluntari”.
+5 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie