leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6603 RON

1 USD = 3.9613 RON

1 GBP = 5.2120 RON

1 XAU = 152.8355 RON

1 AED = 1.0785 RON

1 AUD = 2.8692 RON

1 BGN = 2.3828 RON

1 BRL = 0.9679 RON

1 CAD = 3.0570 RON

1 CHF = 4.0997 RON

1 CNY = 0.5762 RON

1 CZK = 0.1819 RON

1 DKK = 0.6248 RON

1 EGP = 0.2210 RON

1 HUF = 1.4399 RON

1 INR = 0.0545 RON

1 JPY = 3.5102 RON

1 KRW = 0.3543 RON

1 MDL = 0.2353 RON

1 MXN = 0.2088 RON

1 NOK = 0.4868 RON

1 NZD = 2.6322 RON

1 PLN = 1.0865 RON

1 RSD = 0.0394 RON

1 RUB = 0.0602 RON

1 SEK = 0.4506 RON

1 TRY = 0.6447 RON

1 UAH = 0.1414 RON

1 XDR = 5.5615 RON

1 ZAR = 0.2754 RON

Editia 6811 - 25 sep 17:06

Bodenii, aproape de răzmeriţă

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 25 sepembrie 2017

Îl acuză pe primar că a intrat cu buldozerul în sat, l-a distrus şi... aşa a rămas

Bodenii, aproape de răzmeriţă

La numai un an şi trei luni de la alegerile locale, primarul din Bod a reuşit să-şi pună în cap mare parte din comună. În special locuitorii din Colonie sunt revoltaţi, dar şi cei din Bod Sat au destule motive de nemulţumire. Oamenii spun că, atâta timp cât nu a făcut nimic, nici ei nu au şi-au exprimat nemulţumirea, dar acum, că a început să distrugă satul, nu mai pot sta cu mâinile-n sân.
Ce a pus capac nemulţumirilor a fost tăierea arborilor din sat, plantaţi de localnici cu o jumătate de secol în urmă, ceea ce se întâmplă de prin primăvară. „A tăiat ce a tăiat şi restul cred că urmează. Arată ca după război. A fost frumos cât timp erau parcurile. Fiecare se îngrijea de o bucată, o curăţa, punea flori, acum nu are unde să iasă afară lumea, o bancă nu e, nimic nu e, copiii nu au unde să se joace pe iarbă”, se plânge o femeie în vârstă.
Motive de supărare la adresa edilului au fost şi când oamenii au fost obligaţi să dărâme garajele care i-au costat zeci de mii de lei. „Omul acesta ne-a distrus! Eu am avut garajul acolo, am tras curent, apă, aveam toaletă, absolut tot, ca în casă. Uitaţi cum arată acuma! Şi copacii, vrea să îi taie pe toţi! Toţi sunt însemnaţi şi au 40 - 50 de ani. Garajul îl aveam de 20 de ani şi, împreună cu vecinii, am făcut altele, să arate toate la fel, frumos. Am băgat 20.000 de lei că fostul primar a spus că, în momentul în care va ieşi PUZ-ul, va fi totul în regulă. Aici am avut plin de mere, toate erau frumoase aici şi acum vrea să distrugă tot. În Germania, dacă ai rupt o creangă şi te-au văzut vecinii, vine Poliţia peste tine. Aici distrugem tot!”, spune un localnic.
Grav este că, în verva sa de a schimba ce este vechi cu lucruri noi, primarul mai produce şi distrugeri. Aşa s-a întâmplat în spatele unui bloc, în preajma unui curs de apă, unde edilul a vrut să salubrizeze zona. „Aici era un şaht mare pentru apă. A băgat buldo-excavatorul şi l-am avertizat că va distruge şahtul. A trecut peste el şi uitaţi ce a rămas, încât mizeriile ies în casă de câte ori se înfundă şi se întâmplă foarte des”, reclamă un alt locuitor din Colonie.
„Acest conducător local şi-a bătut joc de localitatea Bod, de toată comuna, nu numai de Colonia Bod. În campania electorală nu era prevăzut să dărâme tot. Nu mai avem nici aer, e praf, mizerie, gunoaie, interese personale, toate se fac pentru diferite firme. Taie copacii în centru. Am adus Garda de Mediu, am fost la Romsilva, am adus prefectul, am fost la Guvern, peste tot am făcut apel din cauza acestui om care şi-a bătut joc de localitate”, se plânge un pensionar.



Biletul de autobuz, un alt scandal: de la jumătate de preţ în campanie, dublu după instalare
În plus, oamenii se plâng că primarul a promis un transport modern şi civilizat şi că preţul unui bilet până la Braşov va fi doar jumătate. Dacă, înainte, un drum dus-întors până la Braşov costa 6 lei, acum costă 12 lei. Primarul a promis două grădiniţe, care să primească aproape 200 de copii, faţă de doar 92, câţi sunt acum la Bod. Lucrările nici măcar nu au început. Tot actualul edil a promis că va lua fonduri europene şi va contrui un stadion nou. În momentul de faţă nu există nici măcar terenul pe care să se construiască stadionul. Cel care a luat poziţie faţă de tot ce a făcut primarul Sergiu Arsene este liderul PRM, Claudiu Cernat. Născut şi crescut în Bod, tânărul şef de partid spune că nu poate sta să privească pasiv în timp ce locurile în care a copilărit sunt distruse. „Aceste abuzuri pe care le-aţi văzut: tăierea copacilor fără acordul Romsilva, fără acordul Gărzii de Mediu – din ce am aflat de la directorul Gărzii de Mediu, Primăria Bod ar avea circa 70.000 de lei amenzi şi nu mi se pare normal ca aceste amenzi să fie plătite din banii localităţii, după ce primarul a dat aceste dispoziţii fără hotărâre de consiliu local, fără consultare publică - sunt de neacceptat. În campania electorală a avut 5 mari proiecte, dar nu a pomenit nimic de această amenajare a UAT Bod. Ar fi putut spune ce vrea să facă şi lumea înţelegea. Din păcate, localitatea arată acum ca după un război mondial”, spune fiul fostului primar al localităţii, Paul Cernat. Este foarte posibil ca primarul Sergiu Arsene să vină cu o viziune nouă pentru Bod şi să fie nevoie să schimbe totul din temelii, însă nu am putut afla acest lucru, deoarece edilul nu a răspuns la apelurile noastre repetate. Şi, oricum, un primar reprezintă comunitatea şi interesele ei, astfel că trebuie să asculte dorinţele cetăţenilor.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional