„Bomba” Scutaru sub jilţul prezidenţial

„Sabia lui Damocles” – DNA stă atârnată deasupra capului oricărui demnitar. O dovedeşte începerea urmăririi penale a lui George Scutaru, la mai puţin de o lună după ce acesta a demisinat din funcţia de consilier prezidenţial.

Considerat un soi de „eminenţă cenuşie” a liberalilor, Scutaru a parcurs treptele ierarhiei politice după gazetăria practicată la o agenţie de ştiri, până la poziţia de vârf pe care i-o conferea frecventarea de stagii de pregătire consistente în domeniul informaţiilor. Defecţiunea sa ridică mai multe semne de întrebare.

Primul este: care ar fi fost impactul la publicul prezidenţial dacă era chemat la audieri din biroul de consilier de la Cotroceni? Cum ar fi explicat preşedinţia faptul că nu se cunoşteau antecedente importante ale unui personaj-cheie din administraţia publică? Şi – mai ales – dacă demisia acestuia a fost consecinţa unui puseu de conştiinţă, sau a unei informări venite dinspre serviciile pe care chiar Scutaru le controla de la pupitrul prezidenţial?

Al doilea semn de întrebare ţine de condiţia omului politic. Cât de posibilă este menţinerea sa în afara combinaţiilor şi implicaţiilor cu caracter penal, într-un sistem care se bazează aproape în totalitate pe ignorarea unor interdicţii de acest fel. Cum putea rămâne „curat ca lacrima” George Scutaru în condiţiile în care a fost şef al PNL Buzău şi – implicit – responsabil al colectării de fonduri pentru campaniile partidului? Pentru că legată de această funcţie este cercetarea sa de către DNA, într-un dosar în care preşedintele, tot liberal, al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bâgiu este acuzat de a fi luat o mită de peste 120.000 lei, în schimbul aprobării unor contracte pe bani publici.

A treia întrebare ţine de protecţia informativă a primului om în stat. Iohannis l-a cooptat în primul său cerc pe Scutaru încă dinaintea campaniei electorale, făcând din el omul său cel mai de încredere. Implicit, în acela care controla fluxul de informaţii care-i erau destinate. Cum ar fi putut fi detectate detaliile compromiţătoare din CV-ul acestuia, în atari condiţii? Şi nu mai vorbesc de faptul că specializarea sa în probleme de securitate – prin cursuri de specialitate urmate în Germania şi Statele Unite – făceau din el candidatul ideal pentru şefia unuia dintre serviciile secrete. Care ar fi fost impactul asupra încrederii în noul preşedinte, dacă apuca să-l numească într-o astfel de funcţie (a lipsit doar foarte puţin) şi ar fi fost luat de DNA, în cătuşe, chiar de la sediul serviciului respectiv?

După tot ce s-a întâmplat în aceste ultime luni de efervescenţă anticorupţională, doar asta ne-ar mai fi lipsit, pentru a primi o etichetă, aproape imposibil de şters, de stat corupt absolut.

Cazul Scutaru poate constitui un avertisment pentru un preşedinte nou care-şi aşează demnitatea pe fundaţii vechi şi compromise. Oare pot fi număraţi pe degetele de la o mână actualii lideri din PNL-ul altoit pe PDL care să poată fi consideraţi în afara oricăror suspiciuni şi pe care Iohannis să-i folosească în edificarea a ceea ce numeşte „guvernul său”? Mă îndoiesc.