Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 16:24

Braşov - Sighişoara: De la 3 ore la 47 de minute promise

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 23 sepembrie 2020

Ieri s-a semnat contractul de reabilitare a liniei ferate pentru acest tronson. A mai rămas Braşov - Predeal, iar de la Curtici până la Constanţa totul e lucru pentru 160 km/h

Braşov - Sighişoara: De la 3 ore la 47 de minute promise

Ioan Pintea, directorul CFR, a semnat, marţi seară, contractul de reabilitare a liniei ferate Braşov - Sighişoara. Potrivit acestuia, pe acest tronson, cu o lungime de aproximativ 128 de km, după reabilitare se va circula cu 160 km/h, iar timpul de parcurgere se va reduce semnificativ de la aproape 3 ore, la 47 de minute.
„Tronsonul de la Braşov - Sighişoara are o lungime de aproximativ 128 de km şi a fost împărţit în trei subsecţiuni, Braşov - Apaţa, cu o lungime de 31 de kilometri, Apaţa - Caţa 44 km şi Caţa - Sighişoara, 46 de kilometri. Pe tronsoanele marginale, respectiv tronsonul 1 şi tronsonul 3, Braşov - Apaţa, Caţa - Sighişoara, traseul infrastructurii feroviare urmăreşte actualul traseu al căii ferate, pe această zonă fiind necesare doar mici corecţii de traseu pentru a asigura viteza maximă de 160 km/h. În ce priveşte tronsonul din mijloc pentru care suntem aici, tronsonul de 44 km pe actualul traseu, va fi proiectată pe un nou amplasament în mare măsură, peste două treimi din amplasamentul acestui proiect va fi un traseu nou pentru că pe acest segment linia are un traseu extrem de sinuos datorita reliefului accidentat. Din cei 44 de km, în urma reproiectării o să ajungem la 28 de km, o să fie o scurtare semnificativă care se va face prin realizarea unor lucrări de artă de anvergură însemnată poduri viaducte şi cele mai spectaculoase lucrări sunt 2 tuneluri de cale ferata, unul de 7 km şi unul de 5 km, de linie simplă, aproximativ 24 km de tunel. Pe toată secţiunea, pe 95% din lungimea acestui traseu, se va circula cu viteză de 160 km/h, călători şi 120 km/h la trenurile de marfă. Dacă acum, linia aflată într-o stare de degradare, trenurile Regio fac aproape 3 ore, 2h 40-45, după reabilitate timpul se va reduce semnificativ, timpul reducându-se la 47 de minute", a declarat directorul CFR, braşoveanul Ioan Pintea.
La semnarea contractului au participat şi premierul Ludovic Orban, şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode. „Odată cu semnarea acestui contract, practic avem semnate contractele de construcţie pe toate tronsoanele de cale ferată de pe principalul coridor paneuropean, legătura dintre Braşov şi Curtici. Din coridorul 4 paneuropean de la Constanţa până la Curtici a mai rămas un singur tronson care urmează să fie construit. E vorba despre tronsonul Predeal - Braşov. În rest, toate tronsoanele fie au fost finalizate, fie sunt în curs de construcţie. E vorba de o modernizare a căii ferate la standarde europene, cu viteze de deplasare de până la 160 de km/h pentru transportul de persoane şi până la 120 de km/h pentru transportul de marfă. E un tronson extrem de complicat acesta, cu o valoare mare.  Vom profita de finanţările masive de care va beneficia România şi obiectivul noştru e să reabilităm toate traseele importante de cale ferată”, a declarat Ludovic Orban.
„Avem un coridor important feroviar, Coridorul IV paneuropean, care leagă Constanţa de frontiera de vest din Curtici, din care aproximativ 360 de km au fost modernizaţi pentru viteza de 160 de km/h, între Constanţa-Bucureşti, Câmpina-Predeal, restul tronsoanelor fiind în diferite etape de implementare, iar odată cu semnarea contractelor pentru cele trei secţiuni între Braşov şi Sighişoara, putem vorbi de peste 400 de km care se modernizează pe acest coridor, Coridorul IV paneuropean. Cele trei secţiuni, despre care a vorbit aici domnul prim-ministru, între Braşov şi Sighişoara, au fost blocate în instanţă, ceea ce a întârziat semnarea contractelor, iar pentru secţiunea Predeal-Braşov, un tronson dificil, din punct de vedere tehnic, a fost mult amânată procedura de licitaţie”, a declarat şi Lucian Bode. Potrivit ministrului, întârzierile cu care s-au derulat aceste proceduri până acum a dus la pierderea de bani europeni: „România a pierdut 320 de milioane de euro din cei 1,1 miliarde de euro alocaţi pentru cele trei secţiuni prin CEF. Din păcate, acesta este tabloul infrastructurii feroviare la sfârşitul anului trecut în ceea ce priveşte Coridorul IV feroviar paneuropean, pentru care avem fonduri europene nerambursabile atât din POIM, Programul Operaţional Infrastructură Mare, cât şi din CEF, şi pe care avem obligaţia să îl finalizăm cât mai repede. Anul 2024 trebuie să fie anul în care să finalizăm aceste lucrări. (...) Am reuşit în 11 luni să deblocăm cele trei secţiuni între Braşov şi Sighişoara. Pe 5 martie am semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru secţiunea 1, respectiv pentru secţiunea 5, în valoare de 618 milioane de euro, iar pe 16 aprilie am emis ordinul de începere a lucrărilor. Am reuşit să semnăm pe 21 august a.c. contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, în valoare de 14 milioane de lei, pentru modernizarea ultimului segment lipsă din Coridorul IV feroviar, mă refer la cei 27 de km dintre Predeal şi Braşov. Astăzi, aşadar, semnăm contractul pentru secţiunea 2 Apaţa-Caţa, 43 de km, cu o valoare de aproximativ 561 de milioane de euro”.


 

+5 -5

Comentarii

'Eu'

2020-09-23 13:00:29


'Scrie undeva si cand ar fi gata, ca n-am reusit sa citesc toata balaria?'

'Moș Martin'

2020-09-23 09:29:12


'Iată o direcție bună de dezvoltare, care merită prioritate față de autostrăzi. Această îmbunătățire are potențialul de a oferi o alternativă ecologică de transport. 160km/h este un bun început. Poate într-o zi se va investi și în TGV, pentru viteză dublă.'

'Hans'

2020-09-23 09:08:44


'Vor face pe dracul ghem. Ei nu au făcut nimic 30 de ani, doar au ras totul, și vine Bode și face el. Chiar, cu accidentul cum a rămas? Dormea ca un prunc, nu-i așa!?'

'rammstein'

2020-09-23 07:47:10


'sa mori tu??...47 de minute stelare/....'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie