Curs BNR

1 EUR = 4.9759 RON

1 USD = 4.6361 RON

1 GBP = 5.8194 RON

1 XAU = 345.2064 RON

1 AED = 1.2622 RON

1 AUD = 3.0287 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.9058 RON

1 CAD = 3.3885 RON

1 CHF = 5.0891 RON

1 CNY = 0.6404 RON

1 CZK = 0.1977 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2736 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9563 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2606 RON

1 MXN = 0.2729 RON

1 NOK = 0.4212 RON

1 NZD = 2.7588 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0496 RON

1 SEK = 0.4230 RON

1 TRY = 0.1434 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1122 RON

1 ZAR = 0.2481 RON

Editia 8174 - 02 mai 00:43

Braşovul are o campioană mondială la Ju Jitsu

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 27 noiembrie 2019

Andreea Ciornei a fost la un pas să nu se califice la Mondialele de la Abu Dhabi. „De aici cred că a şi venit această dorinţă foarte mare de victorie”

Braşovul are o campioană mondială la Ju Jitsu

O braşoveancă de 17 ani este campioană mondială la Ju Jjitsu, la categoria ei de vârstă şi greutate. Andreea Ciornei (foto) a fost la un pas să nu se califice la Mondialele de la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite (15 - 18 noiembrie), însă a obţinut punctele necesare în Cupa României. Braşoveanca a plecat, astfel, cu multă ambiţie şi plină de entuziasm, iar aceste ingrediente i-au adus titlul mondial. „A fost o competiţie destul de grea, cu mulţi sportivi veniţi de pe întreg globul. Fiecare s-a pregătit cât a putut el de bine şi asta s-a văzut în rezultatele obţinute până la final. Am avut trei meciuri. Pe primele două le-am câştigat prin full ippon, după care a venit finala cu o sportivă din Rusia, meci pe care l-am câştigat cu 26-2”, a povestit Andreea Ciornei.
Campioana mondială se antrenează la clubul Kokoro, situat pe platforma Metrom, sub îndrumarea antrenorului Ciprian Bucur. „Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele pe care l-am obţinut. Ne-am pregătit foarte mult, iar Andreea a aflat pe ultima sută de metri că poate face deplasarea la acest Campionat Mondial. De aici cred că a şi venit această dorinţă foarte mare de victorie şi a reuşit să se claseze pe treapta cea mai înaltă a podiumului”, a spus Ciprian Bucur, antrenor Kokoro Braşov.
Pe lângă Andreea, de la Kokoro a fost prezent la Abu Dhabi şi Alex Blănaru, unul dintre seniorii clubului, care nu a prins cea mai bună formă şi a încheiat competiţia pe locul 17, la jumătatea clasamentului.
Clubul braşovean Kokoro, unde se pregăteşte Andreea, este coordonat de Lucian Bogluţ, care este şi antrenor la lotul naţional. Fiul acestuia, Adrian Bogluţ, este legitimat la CSM Sfântu Gheorghe şi a participat şi el la Campionatul Mondial. „Am plecat cu gândul să obţin o medalie, dar, din păcate, nu am reuşit să ating podiumul şi am încheiat pe locul 5. Am debutat cu un grec, pe care am reuşit să-l înving prin full ippon, după care a urmat campionul european din Rusia, cu care am fost la doar 4 secunde de victorie. Am intrat în recalificări, am reuşit să câştig două partide, dar am pierdut-o pe a treia, cea decisivă pentru ocuparea unui loc pe podium şi, astfel, am ocupat locul 5”, a povestit Adrian Bogluţ, sportivul legitimat la CSM Sfântu Gheorghe.
Chiar dacă este un club relativ tânăr, Kokoro a reuşit să obţină deja câteva rezultate importante. „Într-o perioadă de timp foarte scurtă, clubul nostru a reuşit să adune foarte multe medalii naţionale şi internaţionale. Ne clasăm la competiţiile naţionale pe locul 2, 3, 4, suntem pe podium pe echipe la toate concursurile naţionale. La nivel de copii avem 9 grupe de pregătire, 3 de autoapărare şi 6 de performanţă”, a explicat coordonatorul clubului Kokoro, Lucian Bogluţ.
Cei care vor să practice Ju Jitsu pot alege clubul de pe platforma Metrom, dacă au vârsta de cel puţin 4 ani, până la vârsta senioratului. Antrenorii şi sportivii de aici le vor oferi un climat profesionist, aşa cum reiese şi din jurământul clubului.

+3 -0

Comentarii

horatiu

2019-11-27 07:45:05


Bravo Andreea, cinste domnului antrenor care te-a pregătit. A câştigat Andreea, o braşoveancă, o româncă - acesta este aspectul cel mai important. Felicitări tuturor!

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie