leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6662 RON

1 USD = 4.0794 RON

1 GBP = 5.2488 RON

1 XAU = 160.5225 RON

1 AED = 1.1106 RON

1 AUD = 2.9650 RON

1 BGN = 2.3858 RON

1 BRL = 1.0861 RON

1 CAD = 3.0960 RON

1 CHF = 4.1096 RON

1 CNY = 0.5875 RON

1 CZK = 0.1792 RON

1 DKK = 0.6253 RON

1 EGP = 0.2278 RON

1 HUF = 1.4518 RON

1 INR = 0.0571 RON

1 JPY = 3.6268 RON

1 KRW = 0.3616 RON

1 MDL = 0.2385 RON

1 MXN = 0.2001 RON

1 NOK = 0.4807 RON

1 NZD = 2.7937 RON

1 PLN = 1.0782 RON

1 RSD = 0.0394 RON

1 RUB = 0.0621 RON

1 SEK = 0.4525 RON

1 TRY = 0.7611 RON

1 UAH = 0.1470 RON

1 XDR = 5.6614 RON

1 ZAR = 0.2901 RON

Editia 6852 - 21 noi 02:44

Braşovul, frate cu Bijeljina

Autor:

Publicat la 07 martie 2017

Ambasadorul Bosniei, interesat de înfrățirea Brașovului cu un oraș bosniac.

Braşovul, frate cu Bijeljina
Brașovul s-ar putea înfrăți cu un oraș din Bosnia-Herțegovina, acesta fiind unul dintre proiectele imediate al ambasadorului Bosniei și Herțegovinei în România, domnul Mile Vasic, care a avut azi o întâlnire cu domnul viceprimar Costel Mihai. 
„Sunt foarte multe oportunități de cooperare și este datoria unui ambasador să pună lucrurile în mișcare, sau cel puțin să încerce. (...) Cred că dacă voi reuși, în mandatul meu, să conectez mai multe orașe din România și din Bosnia, astfel încât să pun în legătură reprezentanți ai municipalităților, oameni de afaceri și universități, un astfel de efort merită. În principal acestea sunt intențiile mele, să conectez cât mai multe comunități și camere de Comerț, în speranța că vor urma acțiuni benefice de ambele părți˝, a declarat ambasadorul, care spune că principala problemă a țării sale este una de imagine și că majoritatea oamenilor de afaceri străini au o percepție greșită despre țara sa. 
Viceprimarul Costel Mihai a declarat că Brașovul este deschis oricărei colaborări cu localități din străinătate și a propus chiar unele direcții pentru materializarea unor proiecte. „Putem avea o astfel de abordare și putem găsi proiecte culturale comune. De asemenea, Universitatea Transilvania din Brașov, una dintre cele mai bune Politehnici din România, are un centru de cercetare foarte modern, construit și dotat din fonduri europene, și poate fi interesată de o colaborare cu o universitate cu profil tehnic din Bosnia. La fel, sub raportul schimburilor de experiență, putem gândi proiecte care să se aplice și în mediul preuniversitar. Pe de altă parte, Brașovul are și un potențial foarte bun în ce privește sporturile de iarnă, care poate fi de asemenea interesant pentru un parteneriat. Avem toată disponibilitatea și intenția de a fi alături de dumneavoastră pentru ca această discuție să se materializeze˝, a spus viceprimarul Costel Mihai.
Primul proiect comun ar putea fi realizat fie în această vară, înainte de perioada vacanțelor, fie la toamnă, când Brașovul ar putea găzdui un forum de afaceri, organizat de Ambasada Bosniei și Camera de Comerț și Industrie Brașov. De asemenea, oficialul bosniac spune că s-a gândit deja la o localitate din Bosnia - Bijeljina  un oraș de 110.000 de locuitori, unul dintre cele mai mari din țara sa și care are inclusiv o universitate tehnică - oraș care ar fi compatibil pentru o colaborare cu Brașovul și cu reprezentanții căruia va discuta despre proiectul de înfrățire. 
 
Foto: Primăria Braşov
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional