Braşovul i-a dat o mână de ajutor lui Ţepeş, când se „duşmănea” cu Ştefan cel Mare

Cel mai vestit român din Evul Mediu este, fără îndoială, Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti. Numele lui era cunoscut din Imperiul Otoman până în spaţiul german, fiind subiect al povestirilor de groază încă din timpul vieţii sale. Popularitatea lui a fost reînviată la sfârşitul secolului al XIX-lea prin romanul lui Bram Stoker şi astăzi datorăm filmelor cu Dracula asocierea dintre acest personaj şi România, precum şi asocierea cu Castelul Bran.
Vlad Ţepeş alături de Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), au fost, totodată, principalii exponenţi ai luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Debutul relaţiilor moldo-muntene, în primăvara anului 1457, se producea sub auspicii deosebit de promiţătoare, care păreau a anunţa o viitoare colaborare fructuoasă între Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare.

Cum s-a rupt prietenia
Concursul dat de Vlad Ţepeş lui Ştefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron şi ocuparea tronului Moldovei părea a aşeza raporturile dintre cele două state româneşti pe baze solide. Numai că, în scurt timp, opţiunile diferite de politică externă ale celor doi domni, nu numai că îi vor îndepărta unul de celălalt, ci îi vor aşeza în tabere diferite, aflate în opoziţie, fapt ce deschidea, totodată, şi ostilitatea dintre ei.
Azilul politic acordat de Mathias Corvin lui Petru Aron a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Moldova, pe de-o parte, Ungaria şi aliata sa Ţara Românească, pe de altă parte. Acest lucru apare ca evident din înţelegerea încheiată la 1 octombrie 1460 de saşii şi secuii din Transilvania cu Vlad Ţepeş. În baza înţelegerii, scaunele saşilor din Transilvania, oraşul Braşov cu Ţara Bârsei şi oraşul Sibiu, împreună cu secuii, se angajau să-i acorde domnului Tării Romaneşti „un ajutor de patru mii de oameni înarmaţi” în cazul unui atac survenit „din partea turcilor sau al tării Moldovei”, după cum scrie historia.ro. Documentul, un act diplomatic oficial, confirmă fără dubii, după cum cred istoricii, instaurarea, încă din această perioadă, a stării de război între Moldova, pe de-o parte, Ţara Românească şi Ungaria, pe de alta.
Făcând jocul turcilor, Ştefan cel Mare l-a atacat pe Ţepeş. După insuccesul asupra Chiliei, Ştefan a intenţionat să intre cu oastea sa în zona Buzăului, unde putea să facă joncţiunea cu turcii. Însă Vlad a reuşit să înlăture pericolul printr-un efort militar fenomenal, în care talentul său de strateg militar a fost însoţit de fidelitatea supuşilor săi. Sultanul a plecat din Ţara Românească fără să o cucerească. A lăsat în schimb o unealtă care i-a adus ţara la supunere fără un prea mare efort militar.

Negustorii braşoveni s-au întors împotriva lui
În suita sultanului s-a aflat însă, fratele mai mic al lui Vlad, Radu cel Frumos. Treptat, boierimea munteană a trecut de partea lui Radu cel Frumos, care s-a dovedit un diplomat mai abil decât fratele său, Vlad Ţepeş, mai priceput în arta militară.
Radu cel Frumos i-a atras pe boieri de partea sa şi, mai mult, a început negocieri cu ardelenii, ca regele Mathias Corvin să îl recunoască pe tronul Ţării Româneşti. Deja la 15 august 1462, vicecomitele secuilor le cerea braşovenilor să respecte pacea încheiată cu Radu, domnul Ţării Româneşti. Demersurile diplomatice ale lui Radu cel Frumos au avut succes datorită mijlocirii duşmanilor lui Vlad Ţepeş, negustorii braşoveni, afectaţi de politica lui comercială şi de jafurile din anii trecuţi.

Povestea de dragoste a lui Ţepeş, de la Braşov
Există o poveste care spune că Vlad Ţepeş a avut o lungă poveste de dragoste cu o săsoaică din Braşov, Katharina, fiica unui ţesător. Relaţia lor ar fi durat 20 de ani şi ar fi dus la naşterea a 5 copii, deşi n-au fost căsătoriţi niciodată. Asta în ciuda faptului că Vlad ar fi avut alte 2 neveste (sau trei, după alte poveşti). Şi alte câteva amante.  Legendele zic că a fost o dragoste aprigă ca şi domnitorul, cu multe crize de gelozie şi ieşiri nervoase. Se zice că într-un moment de criză de nervi, Vlad ar fi lovit un preot cu sabia, scenă exploatată în ecranizarea Dracula din 1992.