Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 08:29

Braşovul, mai generos decât Sibiul şi Clujul: mediul economic, scutit de 25% din taxa pe clădire, cârciumarii – taxe la jumătate

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 03 decembrie 2020

Braşovul, mai generos decât Sibiul şi Clujul: mediul economic, scutit de 25% din taxa pe clădire, cârciumarii – taxe la jumătate

25% reducerea impozitului pe clădiri şi 50% reducerea taxelor destinate HoReCa. Sunt două măsuri, adoptate ieri, de aleşii locali, într-o şedinţă de îndată convocată şi pentru a adopta aceste măsuri de sprijin pe fond pandemic.
Astfel, primul proiect dezbătut în plenul Consiliului Local a fost cel referitor la reducerea impozitului anual pe clădiri pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică. După discuţii în plenul Consiliului Local cu privire la cuantumul acestei reduceri, majoritatea consilierilor locali au adoptat propunerea de reducere a impozitului cu 25% pe toată perioada în care ţara noastră a fost în stare de urgenţă şi de alertă. Potrivit OUG 181/2020, reducerea se aplică dacă, din cauza efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.
Al doilea proiect de hotărâre vizează sprijinirea agenţilor economici din zona HoReCa prin două măsuri menite să reducă cheltuielile acestei categorii în anul 2021. Consilierii locali au aprobat propunerea de reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase pentru tot anul 2021. În momentul de faţă, taxa este de 2,4 lei/m.p./zi în zona A şi B şi 1,2 lei/m.p./zi în zonele C şi D şi Poiana Braşov. Cea de a doua măsură aprobată a fost cea de reducere tot cu 50%, pentru 2021, a taxei de autorizare a activităţilor economice din categoria alimentaţie publică şi activităţi recreative.
Proiectele au trecut în această formă, dar au existat şi amendamente, din partea PSD, care însă nu au trecut.

Deja sunt încasări mai mici
„Din punctul meu de vedere, cred că votul de astăzi (miercuri – n.r.) arată pe de o parte deschidere şi susţinere pentru mediul economic, iar pe de altă parte, responsabilitate pentru bugetul local. Uitându-mă comparativ la alte oraşe mari, de exemplu Sibiu, acolo reducerea a fost de doar 20%. Iată că Braşovul a fost mai generos decât Sibiul sau Clujul spre a sprijini comercianţii locali. Au fost oraşe care nu au aplicat deloc aceste măsuri. Cred că pragul pe care noi l-am ales, adaptat şi la analiza specific făcută pe bugetul Braşovului, atât pe venituri, cât şi pe cheltuieli, este un prag realist, sustenabil şi care arată responsabilitate”, a declarat primarul Allen Coliban.
Edilul a precizat că a făcut propunerea în baza discuţiilor de la şedinţa ordinară de săptămâna trecută a CL şi din mediul public.
Vreau să îi mulţumesc domnului primar Allen Coliban pentru faptul că a introdus pe ordinea de zi proiectele pentru care PNL s-a luptat zilele acestea. Proiectul de scutiri de taxe pentru operatorii din industria ospitalităţii şi acordarea de facilităţi fiscale pentru persoanele fizice şi juridice care au clădiri nerezidenţiale folosite pentru scopuri economice sunt propunerile colegilor de la Partidul Naţional Liberal şi mă bucur să văd promptitudinea cu care colegii de la USR PLUS le-au îmbrăţişat. De asemenea, proiectul de conservare al mediului este extrem de important pentru noi şi de aceea vă spun că aşteptăm să introducem pe următoarea şedinţă al Consiliului Local vizavi de plantarea acelor 100.000 de arbori (câte 1 copac pentru fiecare familie, cu „plăcuţă de identificare”, n.r.), un proiect care a fost foarte bine primit de comunitatea braşoveană. Este un final important pe care colegii  de la USR PLUS îl transmit cu ocazia organizării acestei şedinţe fulger convocată de primarul Allen Coliban şi aceea că sunt atenţi la partenerii de guvernare la nivel local. Pe noi ne bucură profund acest dialog şi suntem mai mult decât deschişi să-i ghidăm pe colegii noştri pe calea dialogului instituţional, dincolo de schimbul de idei pe care l-am avut pe facebook. În felul ăsta riscăm să pierdem din vedere cronologia şi aspectele esenţiale  care ţin de modul în care iniţiatorii PNL văd aceste proiecte. Am văzut că şi colegii de la  PSD îşi asumă ideile colegilor mei din PNL în ceea ce priveşte  scutirea de taxe pentru operatorii Horeca şi cred că este pentru prima dată când există un consens pe o astfel de idee, ţin să le mulţumesc încă o dată colegilor mei din PNL pentru această idee bună. Totodată vreau să vin în sprijinul primarului nostru Allen Coliban şi să îi punem la dispoziţie toate ideile pe care noi, grupul de consilieri locali PNL, le avem pentru braşoveni şi astfel să putem să urgentăm introducerea acestora pe lista de puncte în şedinţă. E o bucurie să vedem că ideile noastre sunt apreciate şi totodată ne bucurăm că putem să contribuim cu expertiza şi experienţa noastră a Partidului Naţional Liberal alături de feverscenţa colegilor de la USR PLUS şi toate aceste lucruri să le facem pentru o guvernare bună şi în interesul braşovenilor”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu, ieri, la ieşirea din şedinţa de plen.

Care este impactul
La baza propunerilor celor două acte normative aprobate ieri cu privire la sectorul Horeca a stat o analiză comparativă a încasărilor la bugetul local, precum şi o analiză de impact asupra veniturilor. În acest moment, încasările sunt cu 21 milioane lei mai mici decât anul trecut, deci bugetul se află în deficit, iar o presiune suplimentară ar periclita investiţiile pentru anul viitor, conform primarului Allen Coliban.
Reducerea impozitului pe clădiri  la agenţii economici înseamnă o reducere a încasărilor bugetare cu aproximativ 2,5 milioane lei. Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxelor pentru acordul primarului este estimat 350.000 de lei. Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase este de 500.000 de lei.

La schimb cu Goriţa?
Tot în şedinţa de plen de ieri a fost aprobat şi proiectul controversatului drum forestier Goriţa, prin care primarul Allen Coliban a fost mandatat să renegocieze contractul de finanţare încheiat între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)- România şi Municipiul Braşov în sensul ca fondurile alocate pentru această investiţie să fie direcţionate spre alte obiective. Acest proiect, respins în şedinţa de plen de vineri, a iscat un lung şir de schimb de replici între USR şi PNL, iar după unii, „pactul” de ieri a fost unul „la schimb”: Goriţa - USR, pentru facilităţile Horeca - PNL.



 

+4 -6

Comentarii

'Aurelian Ene, '

2020-12-04 22:07:33


'Cetățeni o pot lua în braţe ce contează că nu au bani.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie