Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 02:05

Braşovul, micul New York: În centru nu se prea doarme, din cauza AFI Mal

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 09 iulie 2021

Noul mall din centrul Civic al Braşovului a intrat în colimatorul vecinilor

Braşovul, micul New York: În centru nu se prea doarme, din cauza AFI Mal

Cum e la New York, „oraşul care nu doarme niciodată”, experimentăm mai nou şi la Braşov, în Centrul Civic, după cum reclamă vecinii noului mall deschis în octombrie anul trecut. Unii se plâng de şantiere ilegale şi zgomotoase în noapte, alţii vorbesc despre „ziua e acum ca noaptea”, din cauza marelui panou publicitar „aprins” pe mall-ul AFI, dar şi a firmelor luminoase de pe faţadă. Un mic colţ de New York, unde noaptea e ca ziua din cauza reclamelor luminoase.

Bormaşini în noapte
Chiar de când a fost în stadiul de şantier, AFI Mall Braşov a creat probleme braşovenilor. Pentru a nu fi afectat traficul rutier, lucrările care presupuneau deplasarea pe străzile oraşului a unor utilaje grele se desfăşurau noaptea, spre nemulţumirea locuitorilor din zonă. Lucrările au fost terminate, iar oamenii sperau că vor scăpa de gălăgie. Acest lucru nu s-a întâmplat nici după 9 luni de la tăierea panglicii centrului comercial, pentru că lucrări în miez de noapte s-au făcut şi zilele trecute.
Problema a fost reclamată vineri, 2 iulie, Poliţei Locale Braşov de un braşovean care locuieşte pe Bulevardul 15 Noiembrie, dar situaţia a fost sesizată şi redacţiei cotidianului „Bună Ziua, Braşov”.



Cu sau fără autorizaţie?
„De mai mult timp, dar în special în ultima săptămână, la AFI Mall se fac lucrări de construcţii noaptea, după ora 22.00, care produc zgomote puternice şi disconfort vecinilor. Din consultarea portalului brasovcity.ro (portalul Primăriei Municipiului Braşov – n.r.) am constatat că există o singură autorizaţie de construire emisă societăţii AFI Palace Braşov SRL - nr. 234/25.03.2020 - a cărei valabilitate a expirat în luna martie 2021. În mod evident, aceste lucrări sunt efectuate în mod nelegal, aparent fără a fi autorizate, dar, în principal, cu încălcarea prevederilor art. 2 pct. 22 şi 23 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, ne-a scris braşoveanul.

„S-a turnat beton de la ora 22.00 până după ora 5.30”
Totodată, cetăţeanul a enumerat şi ce lucrări cu probleme s-au realizat la AFI Mall: „În noaptea de 25 spre 26 iunie 2021 s-au efectuat lucrări de tăiere cu fierăstrău electric a armăturilor metalice. În nopţile de 28 spre 29 iunie şi 29 spre 30 iunie 2021 s-au transportat materiale din metal sau tablă. În noaptea de 1 spre 2 iulie 2021 s-a turnat beton de la ora 22.00 până după ora 5.30”.
De asemenea, el a precizat că „am sesizat deja autorităţile publice, însă nu s-a luat încă nicio măsură”.

Ce spune Poliţia  
Problema ne-a fost prezentată de braşovean în 2 iulie, iar în 3 iulie am solicitat un punct de vedere din partea Poliţiei Locale Braşov, de unde ni s-a precizat că sesizarea a fost preluată şi urmează ca petentului să i se transmită un răspuns scris. Acelaşi răspuns ar urma să ni se transmită şi nouă.
Ieri, 8 iulie, reprezentanţii Poliţiei Locale Braşov ne-au reconfirmat că situaţia este în analiză, dar şi că petentul a depus sesizarea cu două zile înainte ca noi să solicităm informaţii privind această speţă, adică în 1 iulie.
Tot joi, Poliţia Locală Braşov ne-a comunicat faptul că pentru cercetarea cazului a fost constituită o echipă mixtă, compusă din agenţii de la „Rutieră” şi din cei de la „Disciplina în construcţii”, iar după redactarea raportului final i se va transmite petentului, dar şi nouă, răspunsul scris, lucru care se va întâmpla înainte de expirarea celor 30 de zile prevăzute de legislaţie.

„Faceţi ceva domnilor”
Pe 8 aprilie 2021, o altă „nemaiauzită” reclamaţie a venit tot din partea unui braşoean care s-a trezit vecin cu mall-ul.
„În sensul giratoriu de la AFI mai bine puneţi o fântână uriaşă în cascade, decorativă, că în marile metropole europene, care să primenească aerul infect al miilor de maşini care tranzitează zona, ale celor care caută parcare gratuită în spatele blocurilor, ale riveranilor care nu au acces direct spre domiciliu şi ocolesc prin zona asta, ale maşinilor de marfă pentru aprovizionarea florăriei, a spaţiilor comerciale din zonă etc., al motoarelor turate la maxim ale motocicliştilor. Faceţi ceva cu zona asta, să respirăm şi noi, că doar trăim într-un oraş verde cu pădurea alături, un plămân natural, şi totuşi stăm cu ferestrele închise ermetic... Faceţi ceva domnilor, că de aceea v-am ales! Colac peste pupăză, peste zgomotul, mirosul carburanţilor, agitaţia nesfârşită, mai avem parte şi de ecranul luminos al lui AFI, care bate deranjant de mult în ferestrele blocurilor din Centrul Civic. Mai bine ar monta un ceas uriaş, iar noaptea luminozitatea poate fi scăzută!!! Că şi ăsta e un stres incredibil!!!”, a fost msajul transmis de un braşovean, către ziarul nostru.
Despre cazuri de „poluare vizuală” nu s-a mai auzit până acum în Braşov. Am sesizat atunci Primăria Braşov, de unde ni s-a răspuns că omul trebuie să depună o sesizare la Poliţia Locală, ulterior se va analiza situaţia şi se va stabili ce măsuri se impun.
La momentul respectiv, oficial, nu era înregistrată o reclamaţie a riveranilor nici la Garda de Mediu. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, „poluarea vizuală” e o problemă de sănătate publică, iar pentru luarea de măsuri trebuie sesizată Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov.

+8 -3

Comentarii

'Marcel'

2021-07-12 13:26:14


'Sa vedeti , cand vor incepe lucrarile deasupra parcarilor etajate , cateva etaje de birouri .....'

'Astra Zeneca'

2021-07-11 21:54:42


'Frumos mall . In sfârșit in rând cu orașele mari Europene . Ar trebui mai multe astfel de proiecte reușite . Dacă Occidentalii n au ce vizita la noi măcar noi sa ne mulțumim cu ce avem. Sa fie viață de noapte , party , tineret și bucurie in Brasov . Martalogii sa se mute la periferii'

'Stefan'

2021-07-11 08:41:50


'Ati ajuns sa va plangeti pt ca circula lumea noaptea pe strazi? Cred ca nu aveti activitate suficienta si va plangeti de un panou lumimos...de ce nu va mutati in padure daca vreti liniste si bezna?'

'Willy'

2021-07-09 22:11:03


'Pai la ce uratanie e calare pe AFI restul problemelor sunt mizilic, ca sa ma exprim mai fin.'

'Ratiu Ceistina'

2021-07-09 16:22:16


'A fost făcut un Exercițiu cu ISU in noaptea de 23 Iunie la ora 11 care a durat 1 ora. Pompierii Smurdul Pilitia. Zgomot infernal fara sa fie nimeni anunțat. Anormal '

'Antonov'

2021-07-09 15:37:35


'Cu lucrarile e o o treaba,dar ce facem domnule cu motoarele tunate dupa ora 24 pana spre 3 noaptea care se fac auzite pe strazile din centrul Civic,Bul. 15 Noiembrie,strada Toamnei,Bul. Kogalniceanu . Sa stiti ca o sa iesim in strada si o sa protestam,unde e domnule Politia rutiera sau nu lucreaza noaptea ? Se parcheaza pe trotuare in fata bancilor pe strada Toamnei,se parcheaza aiurea pe trotuare pe langa Moll Afi,se circula cu viteza nelegala prin Brasov dupa ora 23 ,cine controleaza ??? '

'cristian'

2021-07-09 05:04:04


'Dupa cum vedeti INUTILA POLITIE LOCALA va analiza,va face ,va drege iar in final rezultat Vecinii nu pot dormi,felicitari celor care au aprobat construirea acestui monument monstruos in centru ,poluare de toate felurile.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie