Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 04:10

Braşovul, pe locul doi în topul oraşelor în care se caută IT-işti

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 04 aprilie 2019

eJobs lansează Academia IT Coders Lab pentru a acoperi golurile de pe piaţă

Braşovul, pe locul doi în topul oraşelor în care se caută IT-işti

eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, îşi extinde portofoliul de business şi lansează academia IT Coders Lab, prin care estimează că va forma aproximativ 200 de programatori specializaţi în dezvoltare JavaScript şi PHP, până la finalul anului. Ulterior, numărul cursanţilor va creşte treptat de la an la an, ajungând să depăşească 2.000 în următorii trei ani.
„În acest moment, există un deficit uriaş de IT-işti în România. În orice moment, piaţa ar putea absorbi cu uşurinţă aproximativ 20.000 de specialişti. (...) Pe de altă parte, tot mai mulţi candidaţi îşi doresc să intre în această industrie, în jurul căreia s-au creat adevărate mituri în ultimii ani. De la salariile foarte mari pe care le oferă angajatorii, chiar şi pentru poziţii de juniorat, până la flexibilitatea de care se bucură, toate aceste argumente au transformat IT-ul în domeniul cel mai vânat de către candidaţi. Acesta a fost principalul semnal de alarmă care ne-a determinat să lansăm acest proiect, care, în prima sa fază ar trebui să poată acoperi aproximativ 10% din deficitul pieţei”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Cursurile, care vor începe la finalul lunii mai, se vor derula pe parcursul a şapte săptămâni de predare intensivă, pentru fiecare serie. Vor fi susţinute şase module, timp de cinci zile pe săptămână, opt ore pe zi.
„Deja am făcut primii paşi în direcţia extinderii cursurilor şi în interiorul companiilor de tehnologie care îşi doresc să formeze candidaţii. Pentru aceştia vor fi dezvoltate academii interne de IT, sub umbrela Coders Lab, iar candidaţii care le vor absolvi vor ajunge să se angajeze în companiile respective”, a mai spus Bogdan Badea.
În acest moment, aproximativ 10% dintre joburile de pe ejobs.ro sunt pentru domeniul IT. Jumătate din acestea sunt pentru candidaţii din Bucureşti. Următoarele oraşe în care se caută IT-işti, după numărul de joburi postate pe ejobs.ro sunt Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Salariul mediu în industrie este de 5.731 de lei, potrivit comparatorului salarial Paylab.ro
„Cursurile de programare Coders Lab pun accent pe exerciţii practice încă din prima zi. Teoria e utilă, dar niciodată nu o vei învăţa în lipsa practicii care s-o pună în context. Cursanţii vor avea, constant, de rezolvat, pe cont propriu, numeroase probleme complexe şi vor programa simulând situaţii reale din domeniul web development-ului. Majoritatea participanţilor la cursurile de programare Coders Lab, de la nivel internaţional, nu au mai programat niciodată şi, cu toate acestea, au acum o carieră în IT”, a adăugat Bogdan Badea.
Filtrarea cursanţilor şi accesul lor dintr-un modul în altul se va face printr-o testare amănunţită a cunoştinţelor însuşite până în acel moment. Cei care nu pot trece de aceste filtre nu vor putea avansa la modulul următor şi, prin urmare, nu vor putea absolvi şcoala.
Coders Lab este un brand internaţional, originar din Polonia, care formează, anual, peste 2.000 de programatori. 82% dintre aceştia s-au angajat deja ca specialişti IT.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie