„Buletin de Braşov”, o poveste de viaţă

Multă lume crede că, decât să fie crescuţi în sărăcie de familiile lor naturale, copiilor le este mult mai bine în centrele de stat, unde, cel puţin au hrană şi îmbrăcăminte. Că lucrurile nu stau deloc aşa ne-o dovedeşte realitatea. Un procent nesemnificativ dintre copiii crescuţi de stat ajunge să ducă o viaţă normală. Singura şansă a micuţilor abandonaţi este să ajungă într-o familie sau măcar într-o casă de tip familial (deşi, această din urmă variantă nu este încă suficient de verificată în privinţa rezultatelor). Că statul nu oferă nicio şansă micuţilor pe care îi creşte şi creează alte probleme, deoarece, în momentul în care aceşti copii ajung adulţi neadaptaţi, mai şi procreează, o demonstrează şi povestea unei tinere, spusă de preşedintele Asociaţiei Catharsis Braşov, Azota Popescu. Chiar dacă este povestea UNEI fete, ea poate fi a ORICĂREI fete crescute în centrele de stat.
„Pentru că nu avea buletin, când am cunoscut-o, decembrie 2004, i-am făcut Buletin de Braşov, ianuarie 2005.
Pentru că buletinul a expirat când era internată în Spitalul Stei Bihor, i s-a făcut buletin pe adresa spitalului, aprilie 2014.
Pentru că buletinul era expirat la data când a fost eliberată din spital, 6 mai 2019, i-am făcut al doilea Buletin de Braşov, 4 septembrie 2019.
Pentru că a zgâriat maşina medicului curant, cu un ciob de sticlă, medicul i-a făcut o plângere penală. A fost amendată cu suma de 1500 lei. A plătit amenda, dar nu s-a învăţat minte, martie 2012.
Pentru că a zgâriat încă o dată maşina medicului curant, a fost diagnosticată cu «schizofrenie paranoidă». Medicul i-a făcut din nou plângere penală, iar Tribunalul Braşov a condamnat-o la 6 ani, internare în Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ștei Bihor, august 2013.
Am vizitat-o, trei ani mai târziu, mai 2016 şi era bine. Am înţeles de la medicul curant, că poate fi externată numai dacă cineva îşi asumă responsabilitatea. Nu avea cine, pentru că este abandonată de când a venit pe lume, de 40 de ani. Trei ani mai târziu, 6 mai 2019, a fost eliberată de Tribunalul Bihor. Liberă, dar, încotro ?
Pentru că nu avea unde să meargă, i-am întins o mână de ajutor, a venit la Braşov, 16 august 2019. Dar, pentru că nu avea buletin de Braşov, nu a fost primită nici la Adăpostul de noapte Braşov. Am luat-o la mine acasă şi i-am făcut buletin de Braşov. Acum este la Centrul social pentru persoane fără adăpost Braşov.
Pentru că, timp de 18 ani a fost hărţuită prin mai multe case de copii, în loc să se bucure de o copilărie senină şi de dragoste părintească într-o familie de adopţie, s-a îmbolnăvit. Carenţele afective, frustrările şi constrângerile, umilinţa şi suferinţa, abuzurile emoţionale, fizice şi sexuale, la care adăugăm sărăcia şi neputinţa de a creşte un copil, au dus-o spre pierzanie, la Spitalul de Psihiatrie Braşov. Iar spitalizările repetate au determinat Decizia medicală de pensionare, 26 iulie 2013, 404 lei lunar. Dar, pentru că nu s-a dus la Comisie pentru revizuire, 25 iulie 2014, fiind internată, i s-a blocat pensia ... Şi uite aşa, ghinion, peste tot numai ghinion!
Pentru faptul, că a fost aruncată în stradă, chiar în ziua când a împlinit frumoasa vârsta de 18 ani, în loc să i se asigure un loc de muncă şi un adăpost, a ajuns în Gara Braşov, unde, timp de şapte ani a devenit o pradă uşoară. Noaptea dormea în sala de aşteptare, pe ziare, ziua umbla flămândă şi nespălată pe străzi. Mânca ce aruncau alţii la container şi se spăla unde se spală locomotivele, ştergându-se cu ziare, în loc de prosoape ...
Pentru faptul, că-i creştea burtica şi era frig în Gara Braşov, Poliţia TF a trimis-o la Catharsis, 27 decembrie 2004. Aşa am cunoscut-o, îngheţată, însărcinată, tăcută şi îngândurată...
Asociaţia Catharsis Braşov i-a oferit imediat o locuinţă protejată, consiliere psihologică, suport emoţional, material şi financiar, asistenţă medicală de specialitate, monitorizarea sarcinii.
Din 10 ianuarie 2005, până la naştere, 12 iulie 2005, studenţii de la Facultatea de Psihologie Spiru Haret, care efectuau practica la Catharsis, i-au purtat de grijă. Zilnic, studenţii i-au ţinut companie, o scoteau la plimbare, o învăţau să gătească, i-au oferit încredere, prietenie, afecţiune şi îndrumări cum să-şi crească copilaşul, înainte şi după naştere. Au vizitat-o şi la Maternitate şi împreună am pregătit botezul, eu fiind Naşa.
Următorii doi ani a locuit împreună cu copilul la Casa Emanuel din Codlea, timp în care s-a ataşat de copil, îndeplinindu-şi cu stăruinţă responsabilităţile de mamă. O vizitam de 2-3 ori pe lună şi de fiecare dată îmi spunea că-şi doreşte să lucreze. Venea şi ea la Braşov, o dată pe lună, împreună cu copilul, însoţită fiind de asistenta socială. Era fericită...
În aprilie 2007 a plecat de la Casa Emanuel, hotărâtă să-şi caute un loc de muncă în Braşov. În aceeaşi zi, eu plecam din ţară. Nefericită coincidenţă!
În drum spre aeroport, am rugat-o pe directoarea DGASPC Braşov, să-i găzduiască la Centrul maternal Mama şi Copilul, până îi găsim o locuinţă protejată. Dar DGASPC i-a despărţit imediat. Pe copil l-au dat unui Asistent Maternal, Iar pe mamă au alungat-o în stradă...
M-am luptat şase luni cu Protecţia Copilului Braşov pentru reintegrare şi am reuşit, decembrie 2007. Între timp, mama şi-a găsit singură loc de muncă, fiind lăudată de angajator, directorii Șc.19 Braşov şi personalul de la Centrul de zi pentru copii nevăzători Braşov, iar copilul a frecventat grădiniţa din apropierea locuinţei.
Toate bune, entuziasm şi speranţă, până într-o zi, când traumele din copilărie, umilinţa şi suferinţa din anii petrecuţi în gară au răbufnit. Simţind că nu mai poate, s-a dus la Protecţia Copilului Brasov, cu copilaşul de mână. În cealaltă mână ţinea o pungă, în care avea un album cu fotografii şi Certificatul de naştere al copilului. «Nu-l mai pot creşte, faceţi ce vreţi cu el, la fel cum aţi făcut şi data trecută»!
O oră mai târziu, directoarea a semnat o Decizie prin care micuţul era trimis la pierzanie, într-un centru din mediul rural...
Dându-şi seama de riscul în care se afla copilul, o asistentă din Direcţie mi-a telefonat. Astfel am salvat copilul de instituţionalizare. I-am găsit imediat o familie de plasament, familie în care se află şi în prezent. Refuz să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă ajungea în sistem... Copilul s-a ataşat de toţi membrii familiei de plasament şi s-a bucurat de o remarcabilă dezvoltare personală. A obţinut rezultate foarte bune la şcoală, practică înotul, face meditaţii la română, matematică şi engleză. Este fericit. Mi-a spus de mai multe ori că îşi doreşte schimbarea numelui de familie înainte de a-şi face primul buletin, iulie 2019. Dar nu s-a întâmplat aşa, legea adopţiei findu-i potrivnică. La rândul lor familia de plasament îşi doreşte să-l adopte dar legea adopţiei le este potrivnică. Nici astăzi, copilul nu este adoptabil, deşi este abandonat de la vârsta de 7 ani iar mama biologică a semnat de două ori consimţământul la adopţie, în 2012 şi în 2019.
Între timp, mama şi-a întâlnit copilul şi a plâns de bucurie.
Întâlnirea a fost organizată la Catharsis, unde copilul a fost informat permanent despre situaţia mamei, motivele internării, starea de sănătate. S-au îmbrăţişat în tăcere. Am trecut în revistă cele mai importante episoade din viaţa lor, am discutat şi despre adopţie. După care, au ieşit amândoi în stradă. S-au aşezat pe o bancă, în faţă la Catharsis. Mama savura o ţigară, copilul privea în neant... Tăcere. Primul care a plecat a fost copilul. A plecat Acasă, unde era aşteptat de mami şi de tati, de bunici şi de mătuşă. Mama a rămas pe bancă trăgând dintr-o ţigară. Nu avea unde să meargă, nu era aşteptată de nimeni. Nici la adăpostul de noapte nu era primită pentru că... nu avea Buletin de Braşov!”, a povestit Azota Popescu.
Poate cei care se ocupă de copiii abandonaţi ai României se vor trezi în ceasul al 24-lea şi vor adopta o Lege a Adopţiilor care să fie în interesul copilului. Deja există modificări benefice – impuse de Uniunea Europeană – în ce priveşte condiţiile de care trebuie să dispună copiii instituţionalizaţi, însă, atunci când vine vorba de adopţii, angajaţii statului îşi activează sistemul autoimunitar şi acţionează împotriva intereselor micuţilor.