Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 20:07

Cancerul de piele – maladia de lângă noi

Autor: Mirela Vasiloi

Publicat la 23 noiembrie 2007

Cancerul este una dintre maladiile care produce din ce în ce mai multe decese în rândul românilor, instalându-se în cele mai diverse locuri și atacând treptat organele vitale

Cancerul este una dintre maladiile care produce din ce în ce mai multe decese în rândul românilor, instalându-se în cele mai diverse locuri și atacând treptat organele vitale. Unul dintre cancerele care a început să ia amploare și la nivelul Brașovului este cel de piele. Având o locație aparent nesemnificativă, maladia poate conduce la deces, dacă nu este tratată în fazele incipiente. Cel mai important este că semnalele unui cancer de piele se văd cu ochiul liber și fiecare pacient se poate adresa unui medic specialist. Foarte puțini oameni știu că pielea poate fi un loc de metastaze cutanate. „Cancerul de stomac, de sân sau de plămân pot da și metastaze cutanate, care ne permit apoi să punem diagnosticul. Din păcate, de la identificarea metastazei, viața pacientului va mai continua, în medie, cam șase luni”, explică prof. univ. dr. Alexandru Oanță (foto), șeful catedrei de dermatologie din cadrul Facultății de Medicină din Brașov. Alunițele pot duce la cancer La nivel medical, cancerele de piele sunt împărțite în două categorii, în funcție de timpul petrecut sub razele solare. Prima categorie este reprezentată de carcinoamele bazocelulare și spinocelulare, care sunt produse de expunerea prelungită la soare. Dacă cel bazocelular este un carcinom structural, agresivitatea lui fiind doar la locul apariției, cel spinocelular, localizat de multe ori la nivelul buzei inferioare, este un cancer metastazat. În cealaltă categorie se identifică melanomul malign, cel mai agresiv, produs de expunerea agresivă la soare, de ardere. El apare de cele mai multe ori pe leziuni preexistente, numite nevi nevocelulari, sau în termeni populari alunițe și duce, de asemenea, la metastaze, atât la nivel ganglionar, cât și visceral. Ele pot fi prezente de la naștere sau sunt dobândite pe parcursul vieții, dar trebuie tot timpul să fie observate și cunoscute. „Cunoașterea tuturor nevilor nevocelulari este foarte importantă! Fiecare nev nevocelular, oriunde s-ar afla, trebuie observat, indiferent dacă se găsește la nivelul palmelor, la plante (n.r. - talpa piciorului), în zona genitală sau pe pielea păroasă a capului. O parte dintre ei pot avea forme și mărimi atipice și de aceea orice modificare trebuie sesizată medicului specialist”, declară dr. Oanță. Un risc mai mare de a dezvolta melanomul malign se identifică la persoanele care au în familie pe cineva bolnav de acestă maladie, posibilitatea genetică fiind mai crescută în acest caz. „Aceste persoane trebuie să se autourmărească, este indicat să se facă fotografii, pentru a exista un mijloc de comparație și, în caz de suspiciune, să nu stea pe gânduri și să consulte un medic”. Și schiorii fac cancer de piele Un risc de periculozitate mare se regăsește și în expunerea prelungită la soare. Chiar și iarna soarele poate afecta pielea. Schiorii și oamenii care aleg traseele montane ca mod de recreere trebuie să se protejeze împotriva razelor ultraviolete. „La nivelul Brașovului, numărul de persoane identificate cu melanom malign este într-o continuă creștere”, conchide profesorul. Expunerile agresive la soare, urmate de ardere, trebuie neaprărat evitate, în special de către persoanele care aparțin fenotipului clar, adică au ochii de culoare deschisă, și păr blond sau roșcat. „Ei au tendința de arsuri și nu de bronzare, radiația solară fiind, în acest caz, o agresiune asupra acestor nevi nevocelulari. În cazul lor, le sunt contraindicate ședințele la solar. Frumusețea nu înseamnă și sănătate”, afirmă dr. Oanță. De asemenea, un alt pericol care ar putea duce la apariția melanomului malign este traumatizarea nevilor nevocelulari. Orice accident care are ca efect tăierea, agățarea sau ruperea nevilor nevocelulari trebuie raportat medicului, care va acționa prin excizia acestuia în următoarele 24 – 48 de ore. Eliminarea lui este necesară pentru că aceste traumatisme acute sunt cauze de transformare a nevilor nevocelulari în melanom. Nevii nevocelulari și melanomul malign sunt identificate de medicul speialist printr-o dermatoscopie și orice mică suspiciune de transformare malignă duce la excizia leziunii și trimiterea acesteia spre examen histopatologic. „Electrocauterizarea și laserul nu sunt indicate în aceste situații, pentru că sunt intervenții oarbe. Mai bine se recurge la bisturiu pentru a înlătura tot nevulnevocelular și a afla natura acestuia”, subliniază prof. Oanță.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading