Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 10:49

„Braşovul noaptea”, în viitor un traseu cu 9 obiective

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 07 iunie 2019

Casa Sfatului, Poarta Şchei, aleea de După Ziduri şi alte trei obiective turistice din Braşov vor fi iluminate arhitectural. Prima a fost Cetatea, recent a fost finalizat şi Rectoratul

„Braşovul noaptea”, în viitor un traseu cu 9 obiective

Municipalitatea braşoveană va ilumina arhitectural şase clădiri emblematice din  municipiu respectiv Casa Sfatului, sediul Primăriei, Poarta Şchei, Casa Junilor, Opera Braşov, strada După Ziduri. La sfârşitul lunii trecute Primăria a semnat, cu SC BIT Energy System SRL, un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate privind realizarea iluminatului arhitectural pentru şase obiective din municipiul Braşov. Valoarea acestui contract este de 64.260 de lei cu tot TVA. Durata contractului este de 90 de zile. ,,Anul acesta vom continua proiectul nostru de realizarea a unui iluminat arhitectural pentru obiectivele importante ale oraşului nostru. Am început cu Cetăţuia, am continuat cu Rectoratul, iar ultimul proiect de iluminat arhitectural a fost cel al Teatrului Dramatic. Consider că cele trei proiecte au schimbat în bine imaginea oraşului nostru, pentru că Braşovul este frumos şi pe timpul nopţii, şi, tocmai de aceea, vreau să continuăm acest demers. Următoarele obiective sunt Casa Sfatului, Poarta Şchei, Casa Junilor, Opera Braşov, clădirea Primăriei Municipiului Braşov şi zidul de apărare din zona După Ziduri. La sfârşitul lunii august, după ce vom avea SF-ul, sper să putem lansa licitaţia pentru proiectul tehnic şi realizarea lucrărilor. De asemenea, sper ca demersul nostru să fie preluat şi de către proprietarii altor clădiri reprezentative ale oraşului nostru, astfel încât să scoatem în evidenţă patrimoniul cultural al Braşovului, indiferent dacă este zi sau noapte”, a declarat primarul George Scripcaru.
 
Cum vor fi iluminate cele şase imobile
Scopul acestui proiect este punerea în evidenţă a potenţialului turistic şi a patrimoniului cultural al municipiului Braşov.
Conform declaraţiei reprezentanţilor municipalităţii braşovene, clădirea Primăriei şi Casa Sfatului  vor fi  iluminate pe toate cele patru  faţade. În ceea ce priveşte  Casa Junilor, acestea va fi iluminată pe trei faţade, iar Opera Braşov pe faţada dinspre strada Bisericii Române. Pentru Poarta Şchei se va realiza iluminat arhitectural pentru cele două faţade exterioare, precum şi pentru zona interioară, iar pe strada După Ziduri se va realiza iluminat arhitectural pentru zidul vechi precum şi un sistem de iluminat pietonal care va utiliza modele de stâlpi de iluminat şi aparate de iluminat în concordanţă cu zona istorică.
Reţeaua de  alimentare cu energie electrică se va realiza în variantă subterană. Pentru fiecare obiectiv se va ţine cont de caracteristicile arhitecturale specifice ale construcţiilor.
Aparatele de iluminat vor fi echipate cu surse de tip LED, stâlpii de iluminat vor permite executarea legăturilor de tip intrare-ieşire în interiorul stâlpului şi vor fi prevăzuţi cu fante de acces şi capace de vizitare.

Sistemele vor fi dotate echipamente care vor permite reglarea perioadei de funcţionare şi de integrare în actualul sistem de telemanagement existent.
Aparatele de iluminat vor fi montate pe faţadele clădirilor sau după caz încastrate în pardoseală cu lumină caldă şi focalizare îngustă, medie sau largă în funcţie de elementele ce vor fi scoase în evidenţă.

+4 -0

Comentarii

Willy

2019-06-07 00:58:35


Si parnaia sa fie iluminata. Sa o gaseasca mai repede infractorii din politica.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie