Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 01:39

Castelul Bran este din nou de vânzare

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 12 mai 2014

Potrivit presei britanice, actualii proprietari s-au adresat unei firme de avocatură din New York pentru a găsi posibili cumpărători.

Castelul Bran este din nou de vânzare
 
Castelul Bran este scos la vânzare prin intermediul companiei americane de avocatură Herzfeld and Rubin. „Dacă cineva vine cu o ofertă rezonabilă, ne vom uita la cine vine cu această ofertă, care este propunerea, iar apoi o vom analiza“, a declarat Mark Meyer, reprezentantul companiei americane cu sediul în New York, pentru britanicii de la Daily Telegraph. Potrivit acestuia, castelul a fost oferit recent Guvernului din România pentru 85 de milioane de dolari, dar autorităţile noastre nu au luat în considerare oferta. „În prezent, Castelul scoate un mic profit, dar în mâinile potrivite are un potenţial imens, ar putea genera un câştig mai mare decât v-aţi putea imaginea“, a declarat Meyer. 
Castelul Bran a fost vizitat anul trecut de un număr de 540.000 de persoane, în creştere cu aproximativ cinci procente. 2013 este primul an în care numărul vizitatorilor străini a fost mai mare decât al celor autohtoni, după ce în 2012 se raportase că 61% din turişti au fost din România. Veniturile Castelului Bran au crescut, potrivit aceleiaşi surse cu aproximativ 11%, de la 10,18 milioane de lei la 11,3 milioane de lei. În 2012, Castelul Bran a înregistrat un profit de 5,38 milioane de lei (aproximativ 1,22 milioane de euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, fiind de aşteptat ca profitul din 2013 să fie în creştere.
Dominic de Habsburg a primit Castelul Bran în urma retrocedării acestuia pe 26 mai 2006. Dispoziţia de restituire a fost semnată de directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion. Totodată, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat un acord de administrare a castelului, care prevede că acesta va rămâne muzeu trei ani. Prin respectivul acord au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: castelul, Casa de ceai regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp. Retrocedarea în natură a avut loc după aproape şase luni de negocieri între Ministerul Culturii şi Cultelor şi avocaţii noului proprietar, ca urmare a modificării Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de comunişti.
Potrivit Ministerului Culturii, domeniul a fost estimat atunci la 25 de milioane de dolari. Legislaţia ulterioară din domeniul proprietăţii i-a îndreptăţit însă pe moştenitori să solicite retrocedarea în natură. Avocaţii lui Dominic de Habsburg au făcut, la începutul lunii decembrie 2006, o ofertă de vânzare a Castelului Bran, în valoare de 60 de milioane de euro, Consiliului Judeţean Braşov. Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat, în acel moment, că vrea să cumpere Castelul Bran de la Dominic de Habsburg, în acest sens urmând să acceseze un împrumut de tip leasing pe o perioadă de zece ani la o bancă austriacă, în vederea acoperirii sumei de 60 de milioane de euro cerută de proprietar. Ministerul Culturii şi Cultelor s-a opus, considerând că suma este foarte mare. Ulterior, Dominic de Habsburg a retras oferta făcută şi a anunţat că a angajat firma americană de investiţii private Baytree Capital Associates, care urma să elaboreze un plan strategic de dezvoltare a Castelului Bran, în vederea promovării şi vinderii proprietăţii, preţul estimat de această dată fiind de 100 de milioane de euro. Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu numele lui Dracula – faimă ce i se trage de la romanul „Dracula“ al lui Bram Stoker.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie