Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 10:02

Castelul Bran - o afacere de 6,75 milioane de euro în 2018. Cum a sărbătorit familia Habsburg 10 ani de la primirea domeniului

Autor:

Publicat la 11 iunie 2019

Profitul anual a ajuns la 3,46 milioane de euro

Castelul Bran - o afacere de 6,75 milioane de euro în 2018. Cum a sărbătorit familia Habsburg 10 ani de la primirea domeniului

Compania care administrează Castelul Bran a avut anul trecut vânzări în creştere cu 20%, de la 26,61 milioane de lei la 32,04 milioane de lei (aproximativ 6,75 milioane de euro), arată datele de pe site-ul Ministerului de Finanţe, consultate de BizBraşov. Profitul Companiei de Administrare a Domeniului Bran a urcat, de asemenea, de la 14,71 milioane de lei la 16,46 milioane de lei (aproximativ 3,46 milioane de euro)
Peste un milion de turişti au vizitat anul trecut Castelul Bran, a declarat pentru sursa citată Bogdana Bălmuş, PR Manager al companiei care administrează obiectivul turistic. Aceasta susţine că numărul ar fi putut fi mult mai mare dacă nu ar fi existat problemele „cu infrastructura defectuoasă”, făcând referire la şantierele de pe DN73, care face legătura între Braşov şi Bran. „Concret, creşterea nu a fost mare, cu puţin peste 1% faţă de anul 2017, este o creştere mai mică faţă de anii anteriori, care nu ne mulţumeşte şi care, din datele noastre, îi afectează în primul rând pe turiştii români. Efectele sunt dezastruoase asupra comunităţii din zonă, pentru că românii, sătui să piardă ore bune în trafic, au tendinţa să se orienteze spre alte zone pentru petrecerea timpului liber. Astfel, serviciile turistice, de cazare, restaurant, transport, activităţi în aer liber şi nu numai au de suferit, iar localnicii sunt cei mai afectaţi”, a mai declarat sursa citată.

Dominic de Habsburg şi surorile sale au primit Castelul Bran în urma retrocedării acestuia pe 26 mai 2006, cu condiţia ca timp de trei ani, până în 2009, acesta să funcţioneze ca muzeu al statului român. Potrivit Ministerului Culturii, domeniul a fost estimat atunci la 25 de milioane de dolari.
Cei 10 ani de când Castelul Bran a intrat de facto în proprietatea moştenitorilor de drept au fost sărbătoriţi la începutul acestei luni, printr-un moment special. Dominic de Habsburg şi Maria Magdalena Holzhausen, copiii Principesei Ileana şi nepoţii Reginei Maria, au venit la Braşov pentru a marca acest moment, la Castelul Bran fiind dezvelit un bust al Reginei. „Regina Maria a fost onorată, la ea acasă, în prezenţa nepoţilor şi a oamenilor Castelului, prin dezvelirea bustului celei care a marcat istoria neamului românesc. Lucrarea, de o deosebită valoare, este rezultatul viziunii cunoscutei sculptoriţe Miliţa Petraşcu, eleva lui Brâncuşi. Legate printr-o frumoasă prietenie, împărtăşind iubirea pentru artele frumoase, Regina Maria i-a pozat artistei pentru realizarea acestui bust”, arată reprezentanţii castelului.
Istoria regală a Castelului Bran începe din anul 1920, când Consiliul Orăşenesc Braşov i l-a donat Reginei Maria, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moştenit de către fiica sa preferată, Principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948, Castelul Bran a fost naţionalizat şi a intrat în proprietatea statului român. La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moştenitorilor din familia de Habsburg. Cu toate acestea, statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu şi în următorii trei ani. În 1 iunie 2009, castelul intră pe deplin în posesia moştenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen şi arhiducesa Elisabeta Sandhofer (decedată în ianuarie 2019).

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie