Cel mai mare fan al „Cerbului”. Care a introdus şi crucea de pe Caraiman în Guiness Book!

„Cerbul de Aur”, reluat după o pauză de nouă ani, care îşi desfăşoară în aceste zile ediţia aniversară de jumătate de secol, a adunat în jurul său numeroşi fani ai evenimentului. Unul dintre aceştia s-a aflat alături de „Cerb” încă de la început, din anul 1968, iar în jumătatea de secol scursă de atunci a adunat numeroase obiecte care îl leagă sufleteşte de festival.
Le-a expus în holul hotelului Aro Palace.
„Am fost încă de la primele ediţii, din 1968 până în 1971. La acea vreme eram aproape de «San Remo». În prima seară a ediţiei actuale am plâns de emoţie şi mulţi se întrebau «ce o fi cu ăsta?». Am adus o colecţie care cuprinde peste 50 de «cerbişori». Aceştia erau oferiţi celor care nu au câştigat nici premiul special, nici trofeul, nici menţiunile. Îi puteau cumpăra şi spectatorii. Am avut unul, care a început să boncănească, aşa că au venit şi ceilalţi lângă el, în număr tot mai mare. Îmi pare rău că la această ediţie nu a apărut niciunul. De-abia aşteptam să vin să cumpăr măcar un exemplar. Se făceau înainte la «Steagu Roşu», la «Metrom», dar am cunoscut pe cineva care avea unul de la Cugir. Din 2014 am tot insistat şi la TVR şi în alte părţi pentru ca nu cumva să scăpăm ediţia de 50 de ani”, a povestit Alexandru Dan Bartoc.
Acesta a explicat că a ales ca loc al expoziţiei holul hotelului Aro Palace, pentru că acesta reprezintă „leagănul” festivalului. Pe lângă exponatele care îi sunt atât de dragi, colecţionarul a mai adus la Braşov programele de festival din 1968, 1969, discuri cu artiştii care au participat la primele patru ediţii, plicuri filatelice şi ştampile filatelice, despre care spune, cu regret, că nu au fost scoase şi în acest an.

„Tatăl meu a fost voluntar la construcţia crucii, între 1926 şi 1928”
Între preocupările sale, una cu care Alexandru Dan Bartoc a avut multă „bătaie de cap”, a fost introducerea crucii de pe vârful Caraiman în Guiness Book, motivul care l-a împins să facă acest lucru fiind faptul că tatăl său a fost voluntar la ridicarea construcţiei, în urmă cu aproape un secol.

„Tatăl meu a fost voluntar la construcţia crucii, între 1926 şi 1928. Pe 14 septembrie 1928 a fost inaugurarea, deci împlineşte 90 de ani imediat. Aveam o bănuială că e cea mai mare din lume. Am studiat zeci de cruci de pe diferiţi munţi. Există, spre exemplu, una ridicată de Franco, care are 170 de metri, dar se află la o altitudine de 700 de metri. Caraimanul are 39,3 metri, dar se află la 2.291 de metri şi m-am folosit de această chestie. Am început demersul în 2008, iar în cinci ani nu s-a întâmplat nimic. Deşi ar fi trebuit să dureze ceva mai mult, am avut noroc. Mi-au spus că există în Argentina o cruce la 3.800 de metri. O ştiam şi eu. Fusese construită în 1904 la încheierea Războiului de 30 de ani dintre Argentina şi Chile, dar este o cruce în mâna sfântului Andrei. Ea are 7 metri, iar toată construcţia are 21 de metri. A doua zi am avut răspunsul. Nu am dormit în acea noapte. A trebuit doar să aduc încă trei proiecte – releveul, structura şi un studiu geologic şi apoi am avut certificatul. Am avut noroc cu băiatul meu, care m-a ajutat cu 16.000 de euro, atât cât a costat tot”, spune braşoveanul.
A cerut în mod special să se scrie „cruce”, nu „monument”, aşa cum se obişnuia, de teama chinezilor, care obişnuiesc să reproducă astfel de construcţii, „dar nu vor ridica niciodată o cruce”.