Cetăţile şi castele care dau Brașovului aer medieval

Dincolo de construcţiile impunătoare şi de valoarea lor istorică, cetăţile şi castelele mai spun ceva despre cei care au locuit acest ţinut aflat la răscrucea drumurilor comerciale dintre Apus şi Orient, dar şi în calea unor năvăliri pustietoare, despre forţa economică a localnicilor de a susţine aceste construcţii care aveau rolul de a apăra sate şi oraşe de cotropitori.
La Râşnov şi Rupea se vorbeşte despre existenţa unor cetăţi ţărăneşti şi înainte de venirea teutonilor pe aceste meleaguri, iar la Făgăraş a existat o fortificaţie înainte de preocuparea lui Ştefan Mailat de a ridica cetatea pentru a avea o reşedinţă întărită care să-i ofere siguranţă.
Braşovul, un adevărat oraş-cetate, dovedeşte cu tărie trecutul militar al saşilor din Transilvania pentru că bastioanele poartă până azi numele breslelor de meseriaşi care le-au construit, înzestrat şi le-au întreţinut.
În ceea ce priveşte Castelul Bran, primul document care pomeneşte locul vine de la cancelaria lui Ludovic I de Anjou, care în anul 1377 acordă saşilor braşoveni privilegiul de a construi, pe cheltuiala lor, o cetate nouă din piatră, iar fortificaţia a fost înzestrată cu un domeniu, ale cărui sate de iobagi erau obligate să întreţină construcţia şi garnizoana.
Dincolo de valoarea lor istorică, în situaţiile în care autorităţile au făcut efortul să le restaureze şi să le întreţină, monumentele au devenit o sursă pentru dezvoltarea aşezărilor. Braşovul şi Branul sunt exemple de notorietate în acest sens, iar Râşnovul cu cetatea ţărănească atrage peste 200.000 de turişti pe an. La fel se întâmplă şi cu Cetatea Rupea, care după ce a fost o ruină mai mulţi ani, a fost reabilitată în totalitate cu fonduri europene în anul 2009, iar acum atrage zeci de mii de turişti pe an şi a fost inclusă în circuitele turistice internaţionale.

Cetatea Râşnov, construită şi de locuitorii din Cristian sau Vulcan
Mulţi dintre turiştii care vin spre Castelul Bran sau spre Poiana Braşov dinspre zona Bran-Moieciu poposesc şi la Cetatea Râşnov, care stă de strajă deasupra oraşului şi a drumurilor care vin şi pleacă din zonă. Privirea celor care străbat această parte a Ţării Bârsei este atrasă de departe de cetatea parcă crescută din munte. Sunt voci care susţin că înainte de venirea teutonilor a existat o cetate ţărănească, la ridicarea căreia au participat nu numai râşnoveni, ci şi vecinii lor din localităţile Vulcan şi Cristian. După anul 1225, cavalerii teutoni părăsesc Ţara Bârsei, iar în urma lor rămâne o cetate din lemn, care e întreţinută şi apoi reconstruită din piatră de comunitatea locală, cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Cu toate acestea, prima atestare documentară a cetăţii este legată de năvălirea tătarilor care au pârjolit întreaga Ţară a Bârsei în anul 1335.
În mai multe rânduri, cetatea a rezistat şi în faţa turcilor. Prima dată, în anul 1421 când turcii se îndreaptă spre Braşovul neîntărit încă de cetate şi fac prăpăd. Zidurile cetăţii nu depăşeau cinci metri înălţime şi erau întărite cu opt bastioane, iar intrarea în cetate era puternic fortificată. Întreg ansamblul fortificat de la Râşnov era împărţit în curtea sau grădina cetăţii, iar în interiorul incintei erau spaţiile de locuit şi cămările. Până acum s-au descoperit mai bine de 80 de astfel de încăperi. Sute de ani cetatea nu a avut o sursă de apă în interior, iar acest lucru s-a dovedit fatal în anul 1612, când oastea principelui Gabriel Bathory a luat-o cu asalt. Câţiva ani mai târziu, la 1623, meşteri saşi sunt tocmiţi să sape o fântână, la care s-a lucrat timp de 17 ani până s-a găsit apă, adâncimea acesteia fiind de 146 de metri.
Cetatea Râşnov este în prezent un obiectiv turistic foarte vizitat de turiştii din ţară şi din străinătate, pe tot parcursul verii până la începutul toamnei primăria oraşului organizând un număr mare de evenimente culturale - festivaluri şi târguri medievale, festivaluri de film istoric şi muzică pentru copii. În prezent, Cetatea Râşnov este cel mai vizitat obiectiv din judeţ după Castelul Bran şi Biserica Neagră.

Cetatea Făgăraş – greu de cucerit
Cetatea Făgăraş a fost zidită pe locul unei fortificaţii de lemn, ridicată în secolul al XII-lea, întărită cu un şanţ şi un val de pământ. Un incendiu năprasnic distruge această cetate, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea începe construirea fortificaţiei din piatră şi cărămidă, un patrulater cu turnuri la colţuri, un avanpost în partea de răsărit. Între anii 1520-1541, Ştefan Mailat întăreşte cetatea dublând zidul de incintă în care introduce barbacana porţii, fortificaţie ce întărea intrarea. El ridică încă un etaj peste latura sudică, iar această zonă a construcţiei va fi cunoscută drept „casele lui Mailat”. Ştefan Mailat a ajuns voievod al Ardealului în anul 1534, dar nu a izbutit mai departe cu planul său şi a murit întemniţat la Istanbul.
În această perioadă, Cetatea Făgăraşului dobândise deja renumele unei cetăţi greu de cucerit, însă în secolul al XVII-lea suportă noi lucrări de întărire a fortificaţiilor şi amenajări interioare potrivite noului statut de reşedinţă a principilor transilvăneni. Gabriel Bethlen (1613-1629) şi Gheorghe Rackozi (1633-1648) îşi leagă numele de această etapă. Turnurile devin bastioane puternice, zidurile nordice şi cele sudice sunt dublate prin interior, iar în spaţiul dintre cele două rânduri de zidărie se pune pământ. Se construieşte un corp de gardă şi şanţul de apărare este extins şi umplut cu apă din Olt. Aspectul de fortăreaţă militară este îndulcit de amenajările din interior unde îşi fac apariţia balcoane deschise, arcuri şi stâlpi, decoraţii din zidărie. În registrele cetăţii sunt pomenite peste 80 de camere. Domeniul cetăţii cuprindea 50 de sate, iar despre forţa şi importanţa pe care a dobândit-o Făgăraşul pe parcursul Evului Mediu, cetatea vorbeşte şi în prezent. Cetatea Făgăraş a fost renovată în mare parte în ultimii ani, iar numărul turiştilor care îi trec pragul este tot mai mare de la un an la altul.

Castelul Bran, construit în secolul XIV
Între castelele renumite ale judeţului, Castelul Bran este de departe cel mai cunoscut, fiind pe primul loc în judeţ şi pe locul doi în ţară după Castelul Peleş ca număr de turişti care îl vizitează, peste 450.000 anual, dovadă că mirajul legendei bate istoria. Nimic nu dovedeşte că Vlad Ţepeş ar fi locuit aici, însă numele locului este purtat de identitatea de castel a lui Dracula. Crescută parcă din stâncă, fortăreaţa străjuieşte semeaţă drumul care leagă Muntenia de Ardeal, iar în vechime pasul Bran-Rucăr era străbătut de negustorii din Orientul Mijlociu care veneau cu mărfuri în zona Braşovului.
Primul document care pomeneşte locul vine de la cancelaria lui Ludovic de Anjou, care în 1377 acordă saşilor braşoveni privilegiul de a construi, pe cheltuiala lor, o cetate nouă din piatră. Cetatea a fost terminată repede, cel mai probabil pe la 1382. Cetatea a cunoscut mai mulţi stăpâni, fiind supusă schimbărilor politice ale vremurilor. Sigismund de Luxemburg, împăratul Germaniei şi rege al Ungariei, foloseşte castelul în 1395 ca bază pentru oastea care-l sprijină pe Mircea cel Bătrân, în disputa cu Vlad Uzurpatorul. În 1407, Sigismund îi încredinţează Branul lui Mircea, ca semn al întăririi alianţei lor în faţa turcilor. 20 de ani mai târziu, Scaunul Braşovului cedează proprietatea Coroanei Ungariei care finanţează o serie de lucrări de extindere şi întreţinere. La sfârşitul aceluiaşi secol, braşovenii închiriază cetatea de la coroana maghiară, pentru ca pe parcursul secolului al XVII-lea să o răscumpere de la principele Transilvaniei, deoarece administraţia autonomă a Ardealului se confrunta cu probleme financiare. În anul 1920, consilierii braşoveni donează castelul Reginei Maria, ca semn de recunoştinţă pentru implicarea acesteia în realizarea Marii Uniri de la 1918. Din anul 2009, Castelul Bran administrat până atunci de statul român a revenit moştenitorilor, Arhiducele Dominic de Habsburg, fiind menţinut în circuitul turistic. Colecţiile care au aparţinut statului au fost mutate din Castelul Bran în Muzeul Vămii, aflat în apropierea castelului.

Cetatea Rupea, construită din secolul X
Aflată în oraşul Rupea, la graniţa judeţului Braşov cu judeţul Mureş, Cetatea Rupea este martora trecerii vremurilor peste ţinuturile din jur. Dacii au ridicat aici prima întăritură în jurul aşezării Ramidava sau Rumidava.
Romanii au clădit un castru pe care l-au numit Rupes, de la stâncă. De aici se trage şi numele românesc al locului, Rupea. Mai târziu, în secolul al X-lea, a început construcţia cetăţii, care secole de-a rândul a crescut într-o spirală de piatră, cu incinte succesive, întărite cu turnuri poligonale. Fortificaţia se înscrie în rândul cetăţilor ţărăneşti, iar cele trei incinte distincte sunt numite cetatea de sus, cetatea de mijloc şi cetatea de jos. Cetatea a fost prima dată părăsită după incendiul din 1643, dar este loc de refugiu în faţa epidemiei din 1716. Abandonarea fortificaţiei de către localnici are loc în 1790, când se spune că o furtună devastatoare smulge acoperişurile acesteia. O încercare de restaurare a fost lansată în anul 1954, dar autorităţile comuniste nu au fost departe de a o demola, căci au văzut în cetate doar o sursă importantă de bazalt. Din fericire, cetatea a supravieţuit acestei intenţii şi a rămas strajă deasupra oraşului, fiind vizibilă de toţi cei care se află pe drumul DN13 spre Sighişoara. Reabilitarea cu fonduri europene după anul 2009 a făcut ca Cetatea Rupea să aibă în prezent o altă înfăţişare şi să fie tot mai vizitată.

Cetatea Feldioarei – în curs de reabilitare
Autorităţile locale şi judeţene au alocat fonduri pentru reabilitarea Cetăţii Feldioarei, iar lucrările se află în desfăşurare. Un document datat din anul 1439 spune că locuitorii comunei Feldioara au construit o cetate „cu mari cheltuieli şi cu mare osteneală”, iar numele localităţii vine de la cuvântul maghiar „foldvar”, care înseamnă cetate de pământ.
Cetatea mai poartă şi numele săsesc Marienburg, care se traduce simplu prin ,,Cetatea Sfintei Maria”, care era şi protectoarea Ordinului cavalerilor teutoni. Ordinul cavalerilor teutoni s-a format la sfârşitul sec.12 la Acra, în Palestina, în timpul unei cruciade. După ce aceşti cavaleri creştini au fost învinşi în cruciadă, s-au retras în anul 1211 în Ţara Bârsei. Regele Andrei al II-lea al Ungariei încurajează aşezarea aici a cavalerilor teutoni pentru a apăra acest colţ al regatului de invaziile cumanilor şi pentru a introduce catolicismul lor într-o populaţie preponderent ortodoxă.