leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6563 RON

1 USD = 3.8076 RON

1 GBP = 5.3154 RON

1 XAU = 162.5151 RON

1 AED = 1.0367 RON

1 AUD = 2.9074 RON

1 BGN = 2.3808 RON

1 BRL = 1.1157 RON

1 CAD = 2.9737 RON

1 CHF = 3.8976 RON

1 CNY = 0.6037 RON

1 CZK = 0.1833 RON

1 DKK = 0.6252 RON

1 EGP = 0.2153 RON

1 HUF = 1.4953 RON

1 INR = 0.0573 RON

1 JPY = 3.5179 RON

1 KRW = 0.3528 RON

1 MDL = 0.2299 RON

1 MXN = 0.2035 RON

1 NOK = 0.4836 RON

1 NZD = 2.7309 RON

1 PLN = 1.1122 RON

1 RSD = 0.0394 RON

1 RUB = 0.0614 RON

1 SEK = 0.4487 RON

1 TRY = 0.9292 RON

1 UAH = 0.1458 RON

1 XDR = 5.5082 RON

1 ZAR = 0.3107 RON

Editia 7607 - 24 apr 09:52

CONDIŢII NOI PENTRU ADOPŢII:

Copiii nu mai pot fi aleşi după etnie, iar după cinci refuzuri părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile

Autor:

Publicat la 18 august 2016

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a prezentat o parte din schimbările pe care noua lege, intrată în vigoare pe 12 august, le aduce în privinţa adopţiei.
Astfel, noua lege prevede, printre altele, ca o familie să nu mai poată selecta etnia copilului pe care doreşte să îl ia acasă, iar la un număr de cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere. Aceste programe de consiliere vor fi menite să îi ajute pe viitorii părinţi să identifice probleme care au dus la cele cinci refuzuri şi să aibă o altă perspectivă asupra procesului de adopţie şi a copiilor din centrele de plasament. În plus, organizaţiile non guvernamentale (ONG) sau de specialitate din domeniul asistenţei sociale vor putea participa la consilierea părinţilor adoptatori şi chiar la selecţia familiilor care doresc să adopte un copil.
Pe de altă parte, va fi realizat un registru al copiilor greu adoptabili în care vor fi incluşi micuţii care, timp de nouă luni de când au fost declaraţi adoptabili, nu au fost integraţi într-o familie ori au fost respinşi de familia adoptatoare, precum şi cei care, în decursul a trei luni, nu au corespuns profilului niciunei familii adoptatoare.
Prin noua lege a adopţiilor, autorităţile îşi propun să scadă la jumătate timpul mediu necesar perfectării procedurilor, de la un an şi jumătate cât este în prezent, la mai puţin de 12 luni, a declarat Oana Ţoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.
Totodată, perioada de valabilitate a certificatului de părinte adoptator a fost extinsă de la un an la doi, pentru a nu mai exista riscul ca acesta să expire înainte de încheierea procedurilor de adopţie. În plus, un copil odată declarat ,,adoptabil" va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani.
Pentru a veni în sprijinul asistenţilor maternali şi a angajaţilor direcţiilor de protecţie a copiilor, preşedintele ANPDCA a anunţat că va fi elaborat un ,,Ghid pentru specialiştii care lucrează în domeniul adopţiei", urmând să fie ulterior elaborat şi un ghid pentru părinţii adoptivi.
Noile reglementări legale şi termenele valabilitate a documentelor vor fi valabile şi pentru părinţii care au intrat în acest proces înainte de elaborarea noii legi, au anunţat reprezentanţii ANPDCA.
În România, sunt 57.581 copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care 3.250 sunt adoptabili, iar din aceştia 1.874 au vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, iar 546 au sub 3 ani.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotional