leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6635 RON

1 USD = 4.1283 RON

1 GBP = 5.2853 RON

1 XAU = 160.7168 RON

1 AED = 1.1239 RON

1 AUD = 2.9984 RON

1 BGN = 2.3844 RON

1 BRL = 1.0910 RON

1 CAD = 3.1201 RON

1 CHF = 4.1007 RON

1 CNY = 0.5947 RON

1 CZK = 0.1795 RON

1 DKK = 0.6250 RON

1 EGP = 0.2299 RON

1 HUF = 1.4462 RON

1 INR = 0.0573 RON

1 JPY = 3.6394 RON

1 KRW = 0.3649 RON

1 MDL = 0.2426 RON

1 MXN = 0.2029 RON

1 NOK = 0.4852 RON

1 NZD = 2.8101 RON

1 PLN = 1.0856 RON

1 RSD = 0.0395 RON

1 RUB = 0.0619 RON

1 SEK = 0.4541 RON

1 TRY = 0.7598 RON

1 UAH = 0.1487 RON

1 XDR = 5.7006 RON

1 ZAR = 0.2889 RON

Editia 6848 - 15 noi 21:35

„Cred că şansa ei este la Roland Garros”. Interviu cu Ilie Năstase, după finala Australian Open a Simonei Halep

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 30 ianuarie 2018

„Cred că şansa ei este la Roland Garros”. Interviu cu Ilie Năstase, după finala Australian Open a Simonei Halep

Primul lider mondial din istoria tenisului profesionist şi cel mai mare jucător pe care l-a dat România a văzut finala pe care Simona Halep a jucat-o la Melbourne cu mai mulţi prieteni, în Poiana Braşov. Năstase a venit pentru un turneu de tenis şi să sărbătorească ziua de naştere a bunului său prieten, Aurel Munteanu, fost fotbalist la Sportul Studenţesc Bucureşti şi un apropiat al tenisului, în prezent proprietar al unui hotel din staţiunea de munte.

- Domnule Năstase, din păcate Simona a pierdut şi această finală de la Australian Open. Aţi suferit la această finală?
- Cred că am suferit toţi, că eram mulţi aici de la tenis – am zis să facem un turneu de tenis – şi, eu cel puţin, ştiu cum e să pierzi o finală de Grand Slam. Am pierdut şi eu vreo două înainte să le iau pe celelalte, dar nu trebuie să se panicheze, pentru că ea a început să joace mult mai bine decât anul trecut, loveşte mingea mult mai bine, e mai ofensivă, are un serviciu mai bun. Eu cred că şansa ei este la Roland Garros, deşi toate cele trei finale s-au jucat la 2-3 puncte, nu mai mult de atât. Acuma, din experienţa aceasta pe care a acumulat-o din cele trei finale, poate învăţa. Murray, de exemplu, a pierdut 5 la rând, Andy Murray, şi după aceea a luat 5 sau 4, nu mai ştiu.

- A fost vorba şi de ghinion, de neîncredere, cum aţi simţit din faţa televizorului? Ce credeţi că s-a întâmplat?
- Ea a jucat foarte multe meciuri lungi, de 3 ore şi de 4 ore – unul cred că a fost 4 ore – şi sigur că pe ciment, şi mai ales că a fost accidentată şi la gleznă, îţi este afectat şi jocul, şi, în loc să meargă înspre ea, punctele au mers la Wozniacki.

- Ce are Simona în plus faţă de anul trecut? Pentru că dumneavoastră o ştiţi şi de la Fed Cup, aţi urmărit evoluţia ei, ce a adus în tenis faţă de anul trecut, ca îmbunătăţire?
- În jocul ei, serviciul, în primul rând. Cred că a îmbunătăţit primul serviciu. Şi al doilea, dar mai puţin. După aia, e mai agresivă acum, e mult mai agresivă. Sigur, nu a putut să fie agresivă tot meciul pentru că e greu să dai mingea 3 ore cu viteză, mai ales că Wozniacki a jucat jocul ei, nu dă tare, dă plasat şi nu greşeşte.

- A contat faptul că ambii antrenori, Darren Cahill şi Andrei Pavel, au fost de această dată alături de ea, pentru prima dată la acest turneu? Iată, s-a dus până în finală, a avut o altă stare de spirit?
- Nu ştiu asta pentru că eu nu stau cu ei, acolo, dar, sigur că, Pavel fiind român, a încurajat-o pe româneşte, Cahill cum ştie el, adică acolo nu a dus lipsă de încurajări, era în Australia, iar Cahill e din Australia. Dar sigur, poate să îţi dea nişte indicaţii înainte de meci, dar, odată ce ai intrat pe teren, eşti pe teren şi tu trebuie să faci acolo ce trebuie să faci sau să schimbi jocul câteodată, că e nevoie să schimbi şi jocul, dar nu mai tu poţi să o faci.

- După ce a pierdut la Roland Garros a declarat că a plâns în camera de hotel. Credeţi că o va afecta foarte mult faptul că a pierdut şi această finală de la Australian Open şi îşi va pune amprenta asupra moralului ei?
- Eu i-am dat mesaj şi după Roland Garros şi mi-a spus că doare şi ştiu că şi eu am pierdut o finală la Roland Garros şi una la Wimbledon, înainte să câştig. Ştiu cât e de greu să accepţi, dar, la noi, la tenis, câştigi meciurile pe care le câştigi şi pierzi, trebuie să le accepţi pe amândouă şi n-are cum să se oprească acuma, la 26 de ani, că a pierdut trei finale. S-a mai întâmplat şi la alte persoane, jucători mari, şi la băieţi, şi la fete. Ea însă continuă, e ambiţioasă, nu văd de ce să nu câştige următorul Grand Slam, care e Roland Garros.

- De ce credeţi că ar putea să câştige în special la Roland Garros? Ce are Roland Garros în plus pentru Simona faţă de celelalte turnee de Grand Slam?
- Are, pentru că a învăţat tenisul pe zgură, e mult mai uşor şi mai bine pentru glezne pe zgură şi toţi care suntem născuţi în România şi toţi europenii suntem născuţi pe zgură şi acolo ne simţim cel mai bine.

- La Fed Cup, România va alinia următoarea echipă: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Raluca Olaru. Cum vi se pare această echipă alcătuită de Florin Segărceanu?
- Nu ştiu. Mă gândesc că cele două fete care au fost în semifinale la dublu ar trebui să joace.

- Monica a anunţat că nu va veni, are un program destul de încărcat, îşi cere scuze şi se concentrează pe clasamentul individual.
- Asta e altceva. Nu ştiu. Ar fi fost necesar să vină ea cu Begu. Au făcut semifinale la Australian Open. Dubios, dar, în fine, acestea sunt deciziile lor, eu nu mă bag.

- Un dublu acum la Fed Cup cum ar putea suna în opinia dumneavoastră?
- Nu ştiu. Poate Begu şi Simona. Au antrenor, nu mă mai bag acum.

- Batem Canada, domnule Năstase?
- Eu zic că da!



Foto: Simona Halep a ajuns ieri  acasă, la două zile de la marea finală de la Australian Open, pierdută după o serie de meciuri absolut admirabile. A fost întâmpinată cu aplauze şi zâmbete calde de către toţi cei prezenţi la Aeroportul Henri Coandă. Vizibil obosită, sportiva nu a stat decât foarte puţin în fata jurnaliştilor şi a fanilor.

Problemele Simonei, anticipate de Cahill
Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open, în faţa Carolinei Wozniacki, dar şi fotoliul de lider WTA. Din cauza efortului depus, dar şi a căldurii, sportiva noastră a cerut intervenţia medicilor pe teren, iar după meci chiar a avut nevoie de spitalizare. Simona a fost externată după 4 ore şi a plecat spre Bucureşti, unde a ajuns ieri, la ora 11:05.  Fosta mare campioană Chris Evert a dezvăluit, la ESPN, că discutase cu Darren Cahill înaintea ultimului act şi că antrenorul australian se temea din cauza faptului că eleva sa ar putea întâmpina probleme fizice, din cauza efortului depus. „Darren mi-a spus că era nerăbdător să înceapă meciul, dar rezervorul Simonei era la un nivel minim, din ce în ce mai scăzut de la meci la meci şi din cauza asta se temea. Până la urmă, a fost remarcabil felul în care a luptat Simona chiar şi în aceste condiții. Eu una am rămas uimită”, a afirmat Chris Evert la postul ESPN.

Halep a predat şefia WTA Carolinei Wozniacki
După 16 săptămâni petrecute în fruntea clasamentului WTA, Simona Halep a coborât oficial pe poziţia secundă, fiind depăşită de daneza Caroline Wozniacki, cea în faţa căreia jucătoarea noastră a pierdut weekendul trecut finala de la Australian Open.În urma succesului de la Antipozi, Wozniacki are 7.965 de puncte, cu 250 peste Simona Halep (7.715 de puncte). Pe poziţia a treia a urcat Elina Svitolina. Semifinalistă la Australian Open, Angelique Kerber a revenit în Top 10 WTA, pe locul 9, reuşind un salt de 7 locuri. Cea mai importantă cădere în Top 10 a avut-o Venus Williamas, de pe 5 pe 8, în timp ce Johanna Konta şi Coco Vandeweghe au părăsit acest top. Tot acolo a pătruns şi Mladenovic, pe locul 10.

+2 -0

Comentarii

fapt divers

2018-01-31 14:25:48


te-ai chinuit sa pari interesant(a)....ai facut un comentariu rautacios, impachetat pretios si complet lipsit de valoare. macar de te-ai fi simtit fericit dupa tot acest efort...

rammstein

2018-01-30 12:00:14


nu va castiga niciodata vreun turneu de mare slem!!...nu are carisma de mare campion ...nu prezinta interes pentru nimeni numele ei... e un nimeni pentru presa sportiva din tarile dezvoltate...un hobbit ajuns in tara lui gandalf...

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional