Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 04:02

Cu un simplu click afli când ajunge următorul autobuz în staţie

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 14 martie 2014

Doi tineri braşoveni au pus la punct o aplicaţie online prin care braşovenii pot să afle mai uşor care este programul autobuzelor RAT, în funcţie de linia sau de staţia dorită. Nu au făcut asta pentru bani, ci pentru a veni în sprijinul celor care folosesc transportul în comun

Cu un simplu click afli când ajunge următorul autobuz în staţie

De câţiva ani, Regia Autonomă de Transport a intrat în „era tehnologiei” şi pe site-ul său a afişat graficele de circulaţie pentru toate liniile de transport din municipiu. Doi tineri din Braşov, George şi Eduard, s-au gândit însă că pot îmbunătăţi acest sistem, astfel ca programele autobuzelor să fie consultate mai uşor, ţinând cont că pe site-ul oficial al Regiei programele autobuzelor sunt postate doar pe fiecare linie în parte, fără a oferi facilitatea de a vedea care autobuz ajunge mai repede într-o anumită staţie la ora la care ai tu nevoie.

Afli mult mai rapid informaţiile
Astfel, ei au creat un site, www.urbus.ro, care să poată fi accesat mai uşor atât de pe computer, cât şi de pe telefoanele mobile sau tablete şi de unde cu un simplu „click” să poţi vedea în câte minute ajunge primul autobuz în staţia dorită, dar şi la ce oră exactă ai următoarea cursă spre zona în care vrei să te deplasezi. „Plecând de la ideea că vrei să ştii rapid şi mai ales din timp când va trece autobuzul «tău» prin staţia de pornire la un moment de timp (înainte să pleci la/de la muncă, şcoală etc) în pagina principală există funcţionalitatea de căutare rapidă a staţiei de care eşti interesat, iar după selecţia acesteia se afişează direct toate liniile/autobuzele care trec prin respectivă staţie, precum şi câte minute mai sunt până ajunge primul autobuz de pe fiecare linie (inclusiv autobuzul de care eşti interesat). Sunt afişate în acelaşi ecran şi toate minutele din oră la care se face căutarea precum şi minutele din următoarea şi de asemenea minutele în care circulă autobuzele echipate corespunzător pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Actualizarea timpilor se face în mod automat la fiecare minut cu un trafic foarte mic de date (sub 7 KB / actualizare). Se pot selecta şi consulta şi minutele din altă zi/altă oră”, ne-au spus cei doi braşoveni care au pus la punct aplicaţia web.

Datele sunt actualizate în funcţie de programul RAT
Cei doi au absolvit Facultatea de Automatică din cadrul Universităţii Transilvania, acum patru ani, şi, în prezent, sunt ingineri software la o companie din Braşov. Ne-au destăinuit că s-au ocupat de acest proiect exclusiv în timpul lor liber, cu scopul de a crea ceva util nu doar pentru ei, ci pentru întreaga comunitate. Totodată, datele afişate pe site urbus.ro (staţiile, rutele, trasele şi minutele acestora) sunt sincronizate cu cele de pe site-ul RAT Braşov şi cu orarele afişate în staţii, altfel spus orice modificare a acestor orare oficiale este actualizată. Iniţiatorii proiectului ne-au spus că denumirea site-ului are legătură cu două asocieri de cuvinte: „următorul autobuz” şi „your bus”, şi îşi propun ca în următoarele două săptămâni să aducă noi îmbunătăţiri. „Site-ul nu conţine reclame şi vom încerca pe cât posibil să îl păstrăm «curat». Referitor la funcţionalitatea de căutare a staţiei din pagina principală, pentru că unele staţii sunt denumite prescurtat (exemplu: Sc. Gen. 20 sau Dramatic) mecanismul de căutare este unul isteţ, în sensul că staţiile anterior menţionate sunt găsite chiar şi la o căutare după «Şcoală» sau «Teatru»”, ne-au mai explicat administratorii site-ului.
De asemenea, pentru a înlesni accesul la timpi la o ulterioară vizită, există funcţionalitatea de Salvare la Favorite a Staţiei sau Staţiei/Rutei, aplicaţia putând fi salvată ulterior pe telefonul mobil, astfel ca să nu mai cauţi din nou site-ul şi staţia de care ai nevoie.

Poţi apela rapid taxi-ul, dacă nu mai ai autobuz
Ca şi funcţionalitate suplimentară, pentru persoanele grăbite al căror autobuz vine mai târziu sau nu mai au cursă după o anumită oră, pe www.urbus.ro există posibilitatea de a accesa toate numerele celor mai importanţi operatori de taximetrie din Braşov şi a suna, după preferinţă. În pagina principală mai este implementată şi o căutare directă după rută, pentru cazul în care vrei să consulţi rapid tot traseul acesteia.

+5 -0

Comentarii

JULES

2014-05-29 18:22:00


Bravo à vous, il serait bien également d'avoir une carte claire avec les destinations. Je suis Français et il est difficile de trouver des cartes dans stations, soit elle sont barbouillé soit derrière les bancs. Merci et félicitation pour votre idée. JMT

Tudor

2014-03-14 12:57:49


Dragilor de la ziar, nu e singura aplicatie. Mai exista una numita trafic-web.ro. Spuneti ceva si despre aceasta ca sa fie concurenta loiala. E bine ca apar astfel de aplcatii, sa fie cat mai multe! Londra are de exemplu 250 de aplicatii de acest tip. Deci "trafic-web.ro - Plecari in timp real din statiile RAT BRasov LIVE".

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie