Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8172 - 29 apr 04:13

Cum (nu) învaţă Braşovul on-line

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 28 aprilie 2020

IŞJ Braşov a făcut primul inventar „e-learning” în judeţ. Teoretic stăm bine, practic Inspectoratul nu poate monitoriza propriu-zis ce face profesorul în ora de pe Google Meet sau Zoom

Cum (nu) învaţă Braşovul on-line
Şcoala continuă în on-line, pentru majoritatea elevilor, până în 12 iunie. Excepţie fac cei din clasele a VIII-a şi a XII-a, care revin în bănci pentru 2 săptămâni şi mai apoi dau examenele de finalizare a ciclului de învăţământ. Fizic, în clase, cu respectarea distanţării sociale. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, ieri. 
Braşovul stă bine sau aproape bine din punct de vedere al învăţării on-line. Cel puţin declarativ sau pe hârtie. Cât de „pe bune” s-a făcut şcoala on-line, o vom afla în timp, căci „găurile” în pregătire nu se simt a doua zi, ci în timp. 
Astfel, potrivit lui Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, în calcul au fost luate 165 de unităţi şcolare cu personalitate juridică. Au fost excluse din start gradiniţele şi populaţia preşcolară. În cele 165 de şcoli cu personalitate juridică, sunt aproximativ 69.000 de elevi şi aproximativ 6.000 de profesori. Majoritatea are şi acces la tehnologie, şi conturi în platformele educaţionale sau acces la resursele educaţionale. „După prima săptămână de la instaurarea stării de urgenţă, în martie, Braşovul a urcat, de pe locul 12, la nivel naţional ca număr de licenţe activate pe platforme educaţionale, pe locul 3”, a detaliat Valentin Bucur (foto). 
 
 
4.061 de profesori din 6.000, activi on-line
Din cei aproximativ 6.000 de profesori, 4.061 aveau conturi active pe platformele educaţionale. „La acestea, avem un număr estimat de 4.154 de profesori care interacţionează şi utilizează platforme on-line, inclusiv cu Skype, Google Meet etc. Ei au declarat că interacţionează şi utilizează aplicaţii online pentru a ţine legătura cu elevii, inclusiv WhatsApp. Acestea însă nu sunt conturi pe platforme educaţionale, de aici numărul mai mare”, a explicat Valentin Bucur. 
 
12.851 copii din judeţ au spus că nu au acces la învăţarea online. Aproape jumătate sunt din urban
Cât despre elevi, 42.350 aveau conturi active, iar 47.167 au declarat că interacţionează cu profesorii şi utilizează platforme sau aplicaţii audio-video on-line. 
„În tot judeţul, au declarat că nu au acces la internet, tehnologie, 12.851 de elevi. 6.910 sunt în mediul rural. Ei probabil nici nu ţin legătura cu profesorii. Urmează ca în zilele următoare să vedem câţi sunt în clase terminale, dar, din ce cunoaştem noi, mai mult de 60% sunt din nivelul primar”, a mai spus Valentin Bucur. 
 
Elevii, mai conştiincioşi decât profesorii, în rural
Dacă este să luăm în discuţie doar ruralul, conform aceleiaşi surse, sunt 1.059 de conturi active pe platforme ale profesorilor, dar 999 au declarat că au interacţiuni cu elevii. „Asta ne spune nouă anumite chestii, asta nu mai ţine de lipsa tehnologiei, decât de cea a pro-activităţii. Însă, toate aceste elemente se fac pe bază de recomandare, iar noi nu putem să impunem ceva”, a mai spus Valentin Bucur. 
Cât despre elevi, sunt 6455 de conturi active pe platforme ale acestora, dar 7492 care au declarat că interacţionează cu profesorii, inclusiv prin aplicatiile audio-video online. 
 
„Şcoala on-line” nu suplineşte şcoala „faţă în faţă”!
Toate aceste date au fost colectate de Braşov înainte ca Ministerul să vină cu recomandare sau obligaţii pentru IŞJ-uri să colecteze date şi să facă statistici, după ce s-a încheiat vacanţa de primăvară. Însă toate acestea rămân la nivelul de statistici, pentru că IŞJ-ul nu poate monitoriza propriu-zis ce face profesorul în ora de pe Google Meet sau Zoom, de exemplu. Pe platformele educaţionale rămân vizibile accesările. Oricum, de predat, nu se predă ceva nou, mai spune Valentin Bucur.  
„În calitate de specialist în e-learning- şi IT, pot să spun că e-learning-ul nu e IT, e-learningul înseamnă o modalitate de învăţare complemenară celei faţă în faţă, un auxiliar în activitatea didactică, motiv pentru care această modalitate nu poate suplini sub nicio formă învăţarea tradiţională. Or, în aceste condiţii, este clar că aceste activităţi de învăţare on-line au ca principal scop fixarea cunoştinţelor şi mai puţin predarea în continuare a unei materii”, a explicat Bucur. 
Totuşi, sunt şi şcoli unde directorii fac o monitorizare proprie, tot la nivel declarativ, după cum a mai spus purtătorul de cuvânt.
+4 -1

Comentarii

popa ion

2020-04-28 13:00:23


Bine ca iau salarii cu tot cu sporuri, educatoarele ce fac on line, supraveghează copiii?! Risipă de bani pe salarii mari si nemeritate.

Willy

2020-04-28 00:27:45


Oare pe unde umbla @Costea? Ca nu l-am mai vazut pe aici in ultima vreme. Mai ma radeam si eu un pic.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

  • Domiciliul şi controlul

    Proprietarii de apartamente sunt luaţi în vizor de ANAF. Cei care ar trebui să îşi facă acum probleme sunt proprietarii spaţiilor în care s-au făcut vize de flotant. Autorităţile[...]

    2024-04-29 citeste mai mult
  • Prins în Malta

    Dat în urmărire internaţională de 4 ani, Paul al României a fost localizat duminică într-o staţiune din Malta. În vârstă de 76 de ani, acesta a fost condamnat definitiv,[...]

    2024-04-29 citeste mai mult
  • Rege acasă, infractor la Braşov

    Rege acasă, infractor la Braşov

    Un pakistanez stabilit la Braşov a făcut un milion de euro din traficul de migranţi

    2024-04-29 citeste mai mult
  • 3 noi vouchere

    Angajaţii români vor primi anul acesta trei tipuri noi de vouchere, pentru competenţe digitale, lingvistice şi cele „verzi". „Anul acesta vom veni cu 3 tipuri de vouchere,[...]

    2024-04-26 citeste mai mult
  • Cine ne „coace” pâinea

    Vel Pitar, companie controlată de mexicanii de la Bimbo (vânzări de 762 milioane lei, profit de 90 milioane), Tinervis, compania care operează simigeriile Luca (vânzări de 368 milioane[...]

    2024-04-26 citeste mai mult