Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8172 - 29 apr 20:40

„Dacă vă place arta, puteţi să ne priviţi de sus!”

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 17 iunie 2020

Ca-n 1967: Bastionul Ţesătorilor (re)devine Bastionul Artiştilor, din această seară

„Dacă vă place arta, puteţi să ne priviţi de sus!”

Foto: ARC PESTE TIMP. La Bastionul Ţesătorilor, braşoveni, dar şi turişti se vor bucura de o stagiune culturală estivală. O stagiune ce pleacă astăzi la drum cu un concert al Filarmonicii, la fel cum a fost şi în urmă cu jumătate de veac 

În vara anului 1967, braşovenii secolului trecut aplaudau la prima stagiune de spectacole în aer liber, la Bastionul Ţesătorilor. Inaugurarea au făcut-o artiştii Filarmonicii Braşov. După mai bine de jumătate de veac, braşovenii sunt invitaţi la o nouă stagiune estivală la Bastion. O stagiune cu spectacole ale diverselor arte şi pentru diverse vârste. Ca şi în urmă cu jumătate de veac,  tot artiştii Filarmonicii Braşov inaugurează stagiunea. Se întâmplă în această seară, de la ora 19.00, într-un concert în care veţi auzi „Muzica Apelor”, de Gr. Fr. Haendel, în interpretarea OrchestreiFilarmonicii (în variantă restrânsă), condusă de maestrul Ovidiu Dan Chirilă. Şi, pe tot parcursul verii, aici vă veţi bucura de spectacole de muzică, teatru, film. Un Bastion al Ţesătorilor ce va fi scenă pentru artişti din mai multe instituţii braşovene. „Bastionul Artiştilor”.

„Dacă vă place arta, puteţi să ne priviţi de sus!”
„Bastionul artiştilor” este, în fapt, un proiect al Muzeului Judeţean de Istorie, căruia  s-au alăturat Teatrul „Sică Alexandrescu”, Filarmonica, Centrul Cultural „Reduta” şi Teatrul pentru Copii „Arlechino”. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteţi să ne priviţi de sus !”, stagiunea de la Bastionul Ţesătorilor readuce etajele curţii interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să  urmărească reprezentaţiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I şi II ale fortificaţiei istorice.  „Acest proiect a plecat de la o documentare istorică. În Anul Centenarului, studiind istoria recentă a Braşovului, am descoperit cu mare, mare plăcere faptul că în 1967, instituţiile culturale din Braşov au avut ideea de a face o stagiune estivală în curtea Bastionului Ţesătorilor, dar nu numai că s-au gândit să facă spectacole în curtea Bastionului, dar s-au gândit să creeze locuri pentru spectatori, pe galeriile de tragere ale fortificaţiei medievale. Am găsit, la un moment dat, şi o poză şi mi-am pus în minte – încă de acum doi ani, să reluăm această stagiune, să revenim la acest aspect artistic foarte frumos al Bastionului. (...) Folosirea galeriilor bastionului pentru spectatori a fost abandonată în anii ˈ80 ai secolului trecut. Astfel, după zeci de ani, ,,Bastionul Artiştilor” redeschide părţile cele mai spectaculoase din bastionul medieval”, a explicat Nicolae Pepene, manager al Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

Se deschide şi portiţa dinspre Promenada Tâmpei
În noul circuit de vizitare al Bastionului Ţesătorilor au fost incluse părţi care niciodată nu au fost deschise publicului larg. De asemenea, pentru prima oară în istoria muzeală a monumentului istoric, publicul va avea acces în curtea interioară şi prin portiţa dinspre Promenada Tâmpei şi a fost creat un nou traseu de plimbare care, plecând de sub Tâmpa, trece prin curtea bastionului şi coboară pe lângă Olimpia, pe strada G. Coşbuc, în strada Castelului.   

Gratis în Bastion! Plăteşti dacă vrei să vezi expoziţiile
Accesul în curtea Bastionului Ţesătorilor va fi gratuit! Biletul de intrare trebuie plătit numai dacă vizitatorii doresc să intre şi în expoziţiile ,,Cetatea Braşovului” şi ,,Braşovul / 3M”. Vorbim despre 7 lei pentru adulţi; 1,50 lei pentru preşcolari, elevi, studenţi;  4 lei pentru pensionari.
Programul de la Bastion a fost prelungit. Astfel, cu excepţia zilei de luni a fiecărei săptămâni, când muzeul este închis, Bastionul Ţesătorilor este deschis pentru vizitatori în intervalul orar 10:30 – 20:00, cu prelungirea programului până la ora 21:30, exclusiv pentru stagiunea ,,Bastionului Artiştilor”. Acest program va fi valabil până în 19 septembrie.
Programul complet al lunii iunie îl puteţi accesa şi de pe pagina de facebook Bastionul Artiştilor.

Programul lunii iunie

17 iunie 2020, ora 19:00
Concert simfonic, Filarmonica Braşov
G. Fr. Händel – Suita „Muzica apelor”

Dirijor: Ovidiu - Dan Chirilă

19 iunie 2020, ora 20:00
Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Braşov
„Mincinosul” de Carlo Goldoni

Regia artistică: Vasile Nedelcu; Scenografia: Andra Bădulescu Vişniec

20  iunie  2020, ora 11.00
Teatrul pentru copii ,,Arlechino” Braşov
„Kiki cel neascultător” de Erika Mihaly şi Cecilia Negru

Scenografia şi păpuşile: Tomoş Tunde

20 iunie 2020, ora 20:00
Centrul Cultural ,,Reduta” Braşov
„Îmblânzirea Scorpiei – My Kate”
  
Regia artistică: Alina Hiristea; scenariu de Radu Aldulescu după William Shakespeare.

21  iunie  2020, ora 11.00
Teatrul pentru copii ,,Arlechino” Braşov
„Galoşul fermecat” de G. Matveev

Regia artistică: Liviu Steciuc, scenografia: Valentin Dobrescu

21 iunie 2020, ora 20:00
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
„20 de minute cu îngerul” de Alexandr Vampilov

Regia artistică: Răzvan Marinescu, Scenografia: Mirona Faloba

23 iunie 2020, ora 19:00
Recital Cameral, Gaudeamus Quartet Filarmonica Braşov
Program:
W. A. Mozart, Divertimento în Re major KV 136
L. Boccherini, Menuet
J. S. Bach, Aria
J. S. Bach, Badinerie
A. Dvořák, Humoresca
J. Strauss, Sperl-Polca
J. Massenet, Meditaţie din „Thais”
J. Brahms, Dans ungar nr. 5
S. Joplin, Heliotrope Bouquet
S. Joplin, The Entertainer
D. Şostakovici, Polca Allegretto
A. Schnittke, Polka

25 iunie 2020, ora 19.00
Concert simfonic, Filarmonica Braşov
Dirijor: Cristian Oroşanu

Program:
R. Wagner, Poemul simfonic „Idila lui Siegfried”
A. Copland, „Fanfare for the Common Man”
P. Dukas, „Fanfare pour précéder La Péri”
B. Britten, Simfonia simplă op. 4
B. Bartók, Dansuri populare româneşti

26 iunie 2020, ora 20:00
Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Braşov
„20 de minute cu îngerul” de Alexandr Vampilov

Regia artistică: Răzvan Marinescu, Scenografia: Mirona Faloba

27 iunie 2020, ora 11.00
Teatrul pentru copii „Arlechino” Braşov
„Povestea omuleţului alb – Asmodee” de Valentin Dobrescu

Regia artistică şi scenografia: Valentin Dobrescu; muzica: Alin Macovei Moraru

27 iunie 2020, ora 20:00
Centrul Cultural ,,Reduta” Braşov
„Îmblânzirea Scorpiei – My Kate”  

Regia artistică: Alina Hiristea; scenariu de Radu Aldulescu după William Shakespeare.

28 iunie 2020, ora 11.00
Teatrul pentru copii ,,Arlechino” Braşov
„Micul Muck” de Gavril Borodan

Regia: Gavril Borodan; muzica: Laura Borodan

28 iunie 2020, ora 20:00
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
„Portugalia” de Zoltan Egressy

Regia artistică: Sorin Militaru, Scenografia: Alina Herescu

30 iunie 2020, ora: 19.00
Recital cameral
Solist: Florin Ionescu-Galaţi – vioară.

Program:
J. S. Bach, Arie pe coarda sol
Fr. Kreisler, „Liebesfreud”
S. Joplin, „The Easy Winners”
S. Joplin, „The Entertainer”
S. Joplin, „Elite Syncopations”
W. A. Mozart, „Eine kleine Nachtmusik”
V. Monti, Csárdás

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie