Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 19:34

De ce este Braşovul focar Covid?

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 08 aprilie 2020

Aşa cum a promis, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a verificat ieri Braşovul. A spulberat şi panica din ultimele zile, că judeţul nostru e „următorul Suceava”

De ce este Braşovul focar Covid?

Ministrul Sănătăţii a fost marţi la Braşov, pentru a vedea în teren cum este gestionează autorităţile sanitare şi spitalele problema coronavirusului, dar şi pentru a avea o discuţie sinceră cu managerii unităţilor spitaliceşti din Braşov, de stat şi private.

Două ore de discuţii cu managerii spitalelor din Braşov. Nelu Tătaru: „În urma acestei discuţii s-au mai atenuat din tensiunile şi temerile legate de coronavirus”
Discuţiile de ieri cu oficialii din sănătate şi cu autorităţile locale au durat mai bine de două ore. „Am venit la Braşov pentru că este unul dintre judeţele care a depăşit pragul de 100 de persoane infectate, mai exact s-a ajuns la 153. Voi merge în toate judeţele în care s-au înregistrat peste 100 de cazuri, pentru că pot fi microfocare de transmitere locală”, şi-a explicat ministrul vizita la Braşov. El a precizat că avut discuţii cu toţi managerii de spitale. „Am stabilit nişte linii în care trebuie să colaboreze. Erau nişte temeri care, în urma acestor discuţii nu mai există. Acum avem un director nou la Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi am cerut să se efectueze anchete pentru fiecare nou caz confirmat. Le-am reamintit managerilor de spitale că fiecare caz care se prezintă la spital se consideră suspect de coronavirus şi trebuie tratat ca atare. Le-am dat asigurări că vom asigura echipamentele medicale, dar şi că se vor face testări ale personalului medical, dacă situaţia o va impune”, a declarat ministrul.
Acesta a  mai spus că, din punctul lui de vedere, „în urma acestei discuţii s-au mai atenuat din tensiunile şi temerile legate de coronavirus”. După discuţia de la Prefectură, ministrul a mers la Spitalul de Boli Infecţioase.
Pe de altă parte, el a afirmat că nu s-a ajuns la vârful epidemiei, ci acest lucru este de aşteptat să se întâmple după jumătatea acestei luni.

Ministrul Sănătăţii: Microfocarele de Covid 19, cum este şi Braşovul, trebuie ţinute sub control pentru a nu ajunge ca la Suceava
Acesta a subliniat încă o dată faptul că orice judeţ cu peste 100 de cazuri este considerat un posibil pericol. „Voi merge în fiecare, tocmai pentru ca să nu ajungem ca la Suceava. Sunt realităţi din teren, care odată cu reaşezarea achiziţiilor pentru aparatură medicală, dar şi echipamente de protecţie ar trebui să limiteze toate aceste focare, fiindcă altfel pierdem control. Nu suntem încă nici la Braşov, Arad sau Deva într-un focar mare, dar aceste microfocare trebuie ţinute sub control. Dar neînţelegerile între autorităţi şi managementul spitalelor, sau manageri – corp medical a dus unde a dus, cum s-a întâmplat la Suceava. Când am fost acolo acum două săptămâni, erau medici depistaţi pozitiv care stăteau acasă, dar mai mergeau după medicamente şi poate mergeau să consulte în privat. Deci neregula era totală”, a punctat Nelu Tătaru.

Când vin echipamentele pentru Braşov? „Avem solicitări de la toate spitalele de boli infecţioase din România”
Ministrul Sănătăţii a fost întrebat când vor ajunge la Braşov echipamente pentru dotarea celor 8 paturi de la  Compartimentul ATI de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov, ministrul a explicat că documentaţia este în analiză. „Secţia de ATI trebuie să existe ca structură. După ce se va analiza structura va primi şi dotările.  Avem solicitări de la toate spitalele de boli infecţioase din România. În ţară sunt 50 de spitale pe structură COVID. Fiecare şi-a făcut un necesar. Noi am eliberat, inclusiv pentru spitalele suport, acţiune prioritară pentru ATI. Fiecare spital a primit fonduri. Rămâne ca aceste fonduri să fie judicios cheltuite”, a declarat Tătaru.

Doar 15 cazuri grave pot fi tratate simultan la Braşov. Soluţia Tătaru: clinicile private, interesate de pacienţii cu Covid 19
Cum, în acest moment, în judeţul Braşov se pot trata simultan 15 cazuri severe de pacienţi COVID- 19, ministrul a precizat că a avut o discuţie pe această temă cu clinicile private. „Noi trebuie să gestionăm cazurile care le avem. Nu trebuie să luăm în calcul o perspectivă sumbră. În timpul discuţiei cu clinicile private am discutat despre creşterea capacităţii de testare prin aparatura pe care o au, dar şi despre posibilitatea ca aceste unităţi să ofere acele spaţii pentru cazuri uşoare, medii sau chiar pentru cele care necesită terapie intensivă”, a declarat Tătaru. El a explicat că aceste clinici pot trata pacienţii Covid dacă intră în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „Managerii de spitale private s-au arătat deschişi. Ele se ocupă acum de cazurile non-Covid, dar, dacă va fi nevoie, vor participa. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este cel care gestionează această problemă. În momentul în care se va pune problema implicării clinicilor private, ne vor informa şi, dacă este necesar, vom lua măsurile care se impun”, a mai spus ministrul.

Probleme clarificate între preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi ministrul Sănătăţii
La întâlnirea cu ministrul Sănătăţii a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care a precizat ca au fost ascultate problemele fiecărui spital. De asemenea,  el a menţionat că la nivelul judeţului au fost făcut anchete epidemiologice, fiind identificat fiecare grup. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a amintit ca miercuri va fi o şedinţă de plen, în care se va aproba o rectificare de buget în urma căreia se va suplimenta cu 10 milioane de lei suma pentru sănătate. „Vom ajunge ca în acest an, pentru sănătate, să avem o alocare de 49 milioane de lei.  
Despre Braşov, ca focar de COVID-19, Adrian Veştea, a declarat ca imediat după ce informaţia a apărut în spaţiul public, a avut o discuţie cu ministrul.  

„Mi-a explicat şi mie ca orice judeţ care trece de 100 de cazuri reprezintă un posibil focar”
„Mi-a explicat şi mie ca orice judeţ care trece de 100 de cazuri reprezintă un posibil focar.  În ceea ce priveşte cadrele medicale infectate, acestea sunt de la Ambulanţa din Codlea, de la spitalul din acest oraş şi de la Spitalul Militar Braşov.  Nu cred ca la nivelul principalelor spitale din judeţul Braşov poate să planteze vreo suspiciune din acest punct de vedere, iar ministrul a aflat acest lucru de la fiecare manager de spital”,  a declarat Adrian Veştea.  

Al Braşovului, la Iaşi şi nefolosit
Pe de altă parte, acesta a precizat că, anul trecut, la DSP Braşov a ajuns un echipament de testare Real Time PCR,  care nu a fost distribuit vreunui spital din Braşov, ci a fost transferat la Iaşi.  „Noi nu aveam cunoştinţă despre acest dispozitiv. Dacă ajungea la un spital din Braşov  era benefic pentru noi. Din câte am înţeles, în acest moment, respectivul aparat nu este funcţional”,  a încheiat Veştea.

Relaxare? Abia după 1 iunie
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a mai spus ieri, la Braşov, că nu se poate vorbi deocamdată de o relaxare a măsurilor luate de autorităţi deoarece nu am atins încă vârful pandemiei de coronavirus, afirmând că acesta ar putea fi în a doua jumătate a lunii aprilie. El crede că de-abia după jumătatea lunii mai s-ar putea vorbi de o relaxare.
Potrivit acestuia, trebuie să menţinem precauţiile luate până în prezent pentru a preveni răspândirea coronavirusului. „Suntem într-un stadiu în care avem şi transmitere comunitară, suntem într-un stadiu în care mai aşteptăm compatrioţi de-ai noştri să se întoarcă. Gândiţi-vă că avem încă nişte precauţii pe care trebuie să le menţinem. Nu vorbim de relaxare, nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei, sperăm să fie în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 aprilie şi după a doua jumătate a lunii mai, 1 iunie să vorbim de o relaxare”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a precizat că în acest moment se înregistrează o uşoară creştere a numărului de cazuri de Covid-19, iar mare parte din persoanele decedate aveau şi comorbidităţi.  „Până atunci ţine doar de noi în ce măsură ţinem aceste precauţii şi dacă vom avea un vârf mai ascuţit care să forţeze printr-un număr de cazuri mari şi grave structura spitalicească şi atunci vom avea un moment în care poate va trepida terapia intensivă. Gândiţi-vă că în acest moment avem o creştere uşoară a numărului de cazuri, avem 182 de decese, dar din păcate trebuie să ne uităm că aceste decese au şi comorbidităţi. Trebuie să avem grijă de cei cu comorbidităţi, de cei peste 65 de ani”, a mai transmis Nelu Tătaru.
Ieri, România avea 4.417 de cazuri confirmate Covid 19, 197 de decese şi 460 de cazuri vindecate.
 

+1 -9

Comentarii

Lazar

2020-04-08 09:57:38


A fost intrebat ministrul despre Spitalul Regional Brasov ?.Cand va fi semnat contractul pentru acest spital ?.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie