De la Dunăre în Florida şi înapoi

Alex este un tânăr de 20 de ani care a primit a doua şansă la o vârstă foarte fragedă. Tânărul s-a născut în oraşul care îi poartă numele, Alexandria, în judeţul Teleorman. Din diverse motive, băiatul a fost abandonat de părinţi şi a ajuns într-un orfelinat. Totul părea năruit pentru micuţul Alex, însă destinul i-a surâs şi o familie din Statele Unite a reuşit să-l adopte când avea vârsta de 3 ani. Mama adoptivă era şi ea înfiată, însă se născuse într-o familie americană, spre deosebire de micuţul din România. După 17 ani, Alex este student în Tampa, Florida şi munceşte într-un restaurant, aşa cum fac foarte mulţi studenţi americani, atât pentru a avea venituri proprii, cât şi pentru a înţelege încă de pe băncile facultăţii ce înseamnă munca.
„Viaţa mea de când am fost adoptat a fost uimitoare! Ştiu că dacă aş fi rămas în România nu aş fi avut atâtea oportunităţi, nu aş fi putut urma şcoli bune, nu aş fi putut face sport, la orfelinat nu aş fi putut avea nici măcar prieteni. Viaţa mea a fost mult mai bună decât se anunţa”, ne-a declarat ieri Alex Valentin Haertning, tânărul adoptat de o familie din SUA.
Cum domeniul ales de Alex pentru studii este unul social, tânărul s-a gândit să îşi caute originile şi să afle mai multe despre situaţia copiilor abandonaţi din România. Americanul a venit în România şi şi-a cunoscut rudele de sânge, dar s-a interesat şi de copiii abandonaţi. Astfel, a aflat că adopţiile internaţionale practic nu mai există în România şi copiii abandonaţi nu mai au dreptul la o viaţă la fel de fericită ca a lui. Cum sora lui a fost şi ea adoptată de aceeaşi familie din Statele Unite, chiar dacă au crescut separat în România, Alex a demarat un proiect pe care l-a intitulat „Soră frate”, care este un acronim de la Societatea Adopţiilor din România în Lumea Întreagă. Prin acesta, americanul de origine română vrea să îi ajute pe micuţii rămaşi fără părinţi să poată ajunge în familii de peste Ocean.
„Am o idee despre cum pot ajuta mai mulţi copii. Am acest proiect, numit «Soră frate», care e de fapt un acronim. Ce am în minte este să iau legătura cu alţi copii adoptaţi, să ne întoarcem în România şi să explicăm Guvernului, să explicăm Uniunii Europene că am dus o viaţă bună, că suntem beneficiari ai acestui lucru uimitor, care este adopţia internaţională. Ştiu că mentalitatea unor reprezentanţi ai Guvernului este că noi suntem vânduţi pentru organe, dar vă pot asigura că am inimă, am creier, am picioare şi am trăit o viaţă sănătoasă şi fericită, într-o familie care mă iubeşte de 17 ani”, a mai spus tânărul.
În demersurile sale, Alex este ajutat în România de Asociaţia Catharsis Braşov şi de Florin Cătănescu, un tânăr de succes crescut într-un orfelinat, care a ajuns să îi sprijine pe cei care părăsesc casele de copii la vârsta de 18 ani.
„Venirea lui în ţară m-a bucurat foarte mult fiindcă el este o dovadă vie, clară, că adopţiile au succes şi pentru orice copil care ar fi fost adoptat internaţional ar fi însemnat o şansă mult mai bună la o viaţă normală”, ne-a declarat Florin Cătănescu.
Mânată de acelaşi ideal cu al lui Alex – o viaţă mai bună şi un viitor frumos pentru copiii orfani – preşedintele Asociaţiei Catharsis Braşov, Azota Popescu, este cel mai important sprijin al tânărului în demersurile sale de modificare a legislaţiei. „Adopţia internaţională în România n-o vrea nimeni. N-o vor decât ei, tinerii care au fost adoptaţi internaţional, care ne caută destul de des, ne trimit povestea lor, ne trimit fotografii cu ei cu familiile, proiectele lor de viitor. Ei sunt, de fapt, motivaţia şi inspiraţia, pe lângă numărul mare de copii care se află încă instituţionalizaţi”, a precizat Azota Popescu.
Numărul aproape dublu al copiilor abandonaţi faţă de cel al familiilor adoptatoare denotă faptul că ţara noastră nu poate oferi câte o familie fiecărui micuţ rămas fără familie. O soluţie ar putea fi adopţiile internaţionale, mai ales că România este semnatară a unor convenţii internaţionale prin care se obligă să modifice legislaţia în favoarea acestora. Dar când e vorba de nişte bieţi copii uitaţi de părinţi sau rămaşi orfani, Parlamentul României nu mai găseşte de cuviinţă să treacă pe lista de urgenţe aceste chestiuni, aşa cum se întâmplă în cazul legilor justiţiei.