Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 15:32

Demonstrat cu cifre: Cum a retrogradat Guvernul pe nedrept Braşovul

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 26 august 2016

Şeful Direcţiei de Statistică a Judeţului, Ion Popescu: Braşovul îndeplineşte criteriile pentru a fi pol regional principal cu potenţial transnaţional

Demonstrat cu cifre: Cum a retrogradat Guvernul pe nedrept Braşovul

După ce a fost anunţat proiectul legii privind reclasificarea localităţilor din România, potrivit căruia Braşovul este inclus în categoria polilor regionali secundari, alături de oraşe precum Drobeta Turnu Severin sau Brăila, şeful Direcţiei de Statistică a Judeţului, Ion Popescu (foto), a început să strângă cifre, iar ieri a demonstrat că Braşovului i s-a făcut o nedreptate.
„Potrivit proiectului, au fost stabilite cinci municipii care urmează a fi incluse în categoria polilor regionali cu potenţial transnaţional, respectiv Iaşi, Timişoara, Cluj, Craiova şi Constanţa. Cei cinci vor merge mai departe. Probabil că Braşovul va fi undeva în spate. Va fi ajutat Sibiul, care va urca şi probabil că va fi susţinut pentru capitală regională. Ni se reproşează că nu avem aeroport sau autostradă, dar Bucureştiul ne blochează aceste proiecte, iar în aceste condiţii Braşovul nu va fi susţinut ca pol de dezvoltare regională”, a declarat Popescu.

„Dacă pierdem acum, s-ar putea să pierdem în continuare”
„Îndeplinim toate criteriile pentru a fi alături de cele cinci municipii, chiar dacă nu avem autostradă şi aeroport. Avem gară, multe autogări, dar şi patru spitale de categoria a doua. Era bine dacă aveam un spital regional, dar acesta se va face. Pentru ca Braşovul să fie inclus în categoria polilor regionali cu potenţial transnaţional, trebuie să se lupte cine trebuie, pentru a ne duce acolo unde ne este locul. Cel mai probabil, după ce vor intra în vigoare noile categorii de localităţi, cele cinci municipii vor fi sus, iar acolo se vor duce banii. Avem câte argumente vreţi să îi convingem pe cei care iau decizii să ne ducă lângă celelalte cinci. Avem şi noi loc. Dacă pierdem acum, s-ar putea să pierdem în continuare mult şi bine. Dacă eram legaţi de Occident, cu ajutorul reţelelor de autostrăzi şi a aeroportului, probabil că eram mult mai departe şi este posibil să nu se dorească acest lucru”, a mai precizat directorul de la Statistică.

„Probabil că Bucureştiul nu ştie că suntem în Zona Metropolitană”
În definirea municipiilor, şeful statisticii braşovene a precizat că au fost luate în calcul şi criterii privind populaţia oraşului dar şi numărul de locuitori din aria funcţională. „Pentru a deveni pol transnaţional, un municipiu trebuie să aibă cel puţin 250.000 de locuitori, iar în aria funcţională, din care fac parte localităţile limitrofe. Pe noi ne interesează aria funcţională, respectiv Zona Metropolitană Braşov. Municipiul Braşov are 290.743 de locuitori, iar în Zona Metropolitană sunt 478.141. Probabil că Bucureştiul nu ştie că Braşovul şi alte 18 localităţi fac parte din această zonă. Practic, din acest punct de vedere, noi respectăm criteriile”, a declarat Popescu.
În ceea ce priveşte numărul de locuitori, celelalte cinci municipii stau mai bine decât Braşovul, Iaşiul având 362.142 de locuitori, Timişoara – 332.983, Clujul 321.687, Constanţa – 317.832, iar Craiova – 305.689. Raportat la municipiile poli regionali secundari, categorie din care face şi Braşovul, mai bine stă doar Galaţiul, care are 303.304 locuitori.

Alte argumente în favoarea Braşovului
Şeful statisticii braşovene a spus că nu doar din punct de vedere demografic Braşovul ar fi eligibil, ci şi economic. „Probabil că cei de la Bucureşti au rămas cu impresia că Braşovul este un oraş muncitoresc. Avem şi acum industrie, dar nu mai este comasată în oraş, ci este în zona metropolitană”, a afirmat Popescu.
Astfel, referitor la numărul de salariaţi, din datele statistice rezultă că acesta este în creştere, diferenţa între 2014 şi 2012 fiind de plus 8.238 de persoane în Zona Metropolitană şi plus 7.927 în municipiul Braşov. Ponderea numărului de salariaţi din Zona Metropolitană în totalul salariaţilor din judeţul Braşov este de 90,48%.
Comparativ cu cele cinci municipii, în anul 2014, municipiul Braşov avea 99.534 de salariaţi, pe când la Craiova erau 92.423, iar la Iaşi 110.938.
„Produsul intern brut al ţării a scăzut în anul 2013 (pentru care sunt ultimele date oficiale) faţă de 2008 cu 3,4%. La Braşov acesta a crescut cu 2,7%, la Iaşi a crescut cu 2,2%, iar la Dolj a scăzut cu 8,3%”, a mai spus Popescu. La Braşov PIB-ul pe locuitor este mai mare cu 20,9% faţă de media naţională, faţă de Iaşi este mai mare cu 52,6% şi cu 60,9% faţă de Dolj”,  a mai spus Popescu.

„În top şi în ceea ce priveşte turismul”
Totodată, potrivit datelor statistice exportul Braşovului reprezintă 5,1% din totalul exportului ţării, în timp ce al Iaşiului reprezintă 1,4% şi al Doljului 2,0%. „Peste 40% din produsele exportate de Braşov merg spre Germania, prima ţară a Uniunii Europene din toate punctele de vedere”, a precizat Popescu. Anul trecut, acesta a menţionat că Braşovul a exportat produse în valoare totală de 2,8 miliarde de euro.
În urma analizelor statistice, Popescu a spus că Braşovul este „în top” şi în ceea ce priveşte turismul. Astfel, anul trecut în municipiul Braşov se aflau 3,0% din locurile de cazare turistică existente în România, iar în Zona Metropolitană 7,0%, comparativ cu 1,3% în judeţul Iaşi şi 0,7% în judeţul Dolj. Municipiul Braşov a fost vizitat anul trecut de peste 500.000 turişti, iar în Zona Metropolitană au fost aproape 880.000. În schimb, în municipiul Iaşi au fost puţin peste 200.000 de turişti, iar în Craiova aproape 80.000. „6,7% din turiştii străini veniţi în România s-au cazat în Zona Metropolitană a Braşovului, în timp ce în judeţul Iaşi au fost 1,9% iar în Dolj 0,9%”, a continuat reprezentantul direcţiei de statistică.
Şi din punct de vedere al instituţiilor de învăţământ universitar, Ion Popescu spune că Braşovul este eligibil: „Potrivit proiectului, pentru a fi incluse în categoria polilor transnaţionali, municipiile trebuie să aibă universităţi cu peste 10.000 de studenţi, iar la Braşov sunt peste 16.000”.
Şeful statisticii braşovene a afirmat că toate aceste date i le va transmite rectorului Universităţii Transilvania, Ioan Abrudan.
 

+5 -1

Comentarii

aurel pop

2016-08-28 10:45:54


Cum sa promovam cu toti trogloditii cenetici pusi in fruntea politicii locale ? Scripca din Buruienesti, Dinita si Nita savarina di pi la Moldova, celalat Nita piulita tot venetic care isi promoveaza fostele feblete feminine. Asa ca vedeti ce dracu' votati iar fratilor, dati-le vant sa se duca de unde au venit ! Felicitari d-le Popescu, oricarea ar fi obarsia d-voastra ati demonstrat ca sunteti atasat Brasovului; din pacate nu cred ca vreun trantor politician va fi miscat de acest articol.

Tampa

2016-08-26 16:14:29


EXCELENT, am inteles, "vipere" nu e frumos sa folosesti cand vorbesti de evazionisti, va promit ca in cel mai scurt timp vin cu presa pe la voi la colindat, asta doar asa pentru ca tineti cu ursu si nu cu brasovenii in ciuda prezentului articol, prin care demontrati, ca pana acum, pe voi cei de la bzb nu v-a interesat bunul mers al statiunii de la poalele dealului Tampa, ci pupatul in dosul Scripcarului, nimeni altul decat seful mafiei brasovene, fostul gunoier de fier vechi, actualul boss al asfaltului brasovean. Faceti repede curat, stingeti tigarile si aruncati sticlele de ciucas, e gata petrecerea!!!

Tampa

2016-08-26 15:02:24


Cand o sa va treziti ve-ti constata ca Brasovul se vrea cuib de vipere pesediste in frunte cu vipera cu corn NR 1 SCRIPCARU, cel care ani la rand a pus bete in roate dezvoltarii acestui oras, la comanda Baselului. Faceti un exercitiu de imaginatie si ve-ti vedea ce se intampla in cazul construirii aeroportului de la Ghimbav.......mda parca se intrezareste in centrul tarii un triunghi al mortii Bucurestiului. Asa a ajuns Brasovul sa fie ocolit de fonduri ce sa mai vb de autostrada. Trezirea, ca va ia mama D!!!)

Haiduc

2016-08-26 11:19:08


Problema este ca : Brasovul le sta ca o Barna in ochii celor Ne Brasoveni si mai ales al Bucurestiului ! Ia r veneticii -Politicieni- al Brasovului sunt numai Gunoaie si cauta sa distruga cu buna cunostinta CEL MAI PRINCIPAL ORAS al ROMANIEI " BRASOV " ul !

Lazar

2016-08-26 08:52:12


Ce ziceti dragi parlamentari brasoveni ?Ce ati facut pentru Brasov ? Nimic.Ce parere au pesedisti brasoveni de Guvernul pesedist al condamnatului penal Dragnea si al primului ministru cercetat penal Ponta care a facut aceasta mare nedreptate Brasovului ? Sper ca brasovenii sa nu uite aceste lucruri la viitoarele alegeri. Petrica

AUREL AMALINEI

2016-08-26 07:51:56


Ne iubesc mult bucurestenii si parlamentarii brasoveni dor in papuci,acume este bataea pestelui cum sa fie din nou trecuti pe liste.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie