Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 01:36

HANDBAL FEMININ - LIGA NAŢIONALĂ

Derby pentru locul doi pentru că titlul pare acaparat de Baia Mare

Autor: Dan VINTILĂ

Publicat la 27 februarie 2015

Corona Braşov (3) - CSM Bucureşti (2) (20:00- Digi Sport)

Derby pentru locul doi pentru că titlul pare acaparat de Baia Mare

În această seară, în sala sporturilor de sub Tâmpa, se dispută derby-ul rundei a XXI-a dar şi unul din derby-urile campionatului feminin dintre ocupantele locurilor 3 şi respectiv 2, Corona şi CSM Bucureşti. În joc este ocuparea locului secund al sezonului regulat care implicit duce la disputarea a două jocuri pe propriul teren în play-off-ul turneului. Va fi o luptă fără menajamente între echipa multinaţională din Bucureşti în care se află jucătoare de certă valoare din Brazilia, campioană mondială, Rusia, Danemarca, Spania şi vicecampioana României, Corona, echipă numai cu jucătoare din campionatul intern din care 7 componente sunt în echipa naţională. Corona este alături de HCM Baia Mare singurele formaţii care nu au pierdut pe propriile terenuri pe când bucureştencele au pierdut meciul cu Craiova la masa verde. Corona este, de asemenea, singura formaţie care a dispus de campioana din Baia Mare. În meciurile directe din campionatul precedent  Corona a terminat la egalitate, 27-27 la Bucureşti şi a învins sub Tâmpa cu 26-22, Corona terminând campionatul pe locul secund, pe când CSM-ul pe locul 7. Cum nici un meci nu seamănă cu altul, totul se va porni de la 0-0 şi forma de moment va decide soarta partidei.

Se poate scoate un rezultat bun
Preşedintele secţiei Sergiu Chifu are încredere deosebită în echipă pentru a scoate un rezultat pe măsură: „Fiecare meci este important pentru noi, dar jocul cu CSM este şi un meci al orgolilor. Eu am mare încredere că putem scoate un rezultat bun şi putem ajunge la finalul sezonului regulat pe locul doi. Fără doar şi poate ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă. Am discutat cu fetele  şi încerc de fiecare dată să le produc acel spirit de învingătoare fără de care nu se poate face performanţă. CSM-ul este o echipă puternică, dar cu toate aceasta noi va trebui să intrăm şi să dăm tot ce avem mai bun”.

Jucătoarele sunt conştiente de valoarea adversarelor
Oana Bondar, una dintre jucătoarele de bază a echipei, consideră că întreaga echipă este conştientă de valoarea adversarelor: „Suntem conştiente că întâlnim o echipă foarte puternică, o echipă care are în componenţă multe jucătoare valoroase însă şi aşa noi avem încredere în noi. Şi ele au două mâini, două picioare şi ele se antrenează şi joacă handbal la fel ca şi noi deci nu va trebui să intrăm în teren cu capul plecat. Va conta foarte mult forma pe care atât noi cât şi ele o vom avea la ora partidei. Evident, noi sperăm să avem o zi bună, să greşim cât mai puţin, iar la final să reuşim ceea ce ne-am propus şi anume să scoatem un rezultat bun. Putem reuşi acest lucru cu o condiţie  să jucăm handbalul pe care-l ştim”.
 
Antrenorul Bogdan Burcea este realist
Burcea a declarat şi el la rândul său: „Spre deosebire de preşedintele Sergiu Chifu şi de Oana Bondar, eu nu am voie să fiu atât de optimist, ci doar realist, astfel că ne va fi greu. Tot ceea ce putem promite este că vom face un efort foarte mare pentru a scoate tot ceace putem din acest meci. Nu va trebui să uităm că CSM-ul este totuşi CSM, o echipă foarte bună care va veni la Braşov să joace la victorie. Normal, cu acest gând vom intra şi noi în teren, dar trebuie să fim realişti că nu vom avea un meci uşor. Vom spera la un rezultat pozitiv şi la un joc bun. Oricum, indiferent de rezultat promitem să facem totul pentru ca la final să ieşim cu fruntea sus de pe teren. Pentru noi locul doi poate conta foarte mult prin prisma faptului că am putea oferi 2 jocuri acasă în play-off. Ar fi extraordinar, însă mai este mult până acolo. Chiar dacă batem CSM-ul tot mai sunt meciuri de jucat”.
 

Foto: zerofotbal.ro

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie