Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 16:56

Dilema parlamentarilor braşoveni: ce aeroport votăm la toamnă?

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 23 august 2016

Deputatul Gheorghe Ialomiţianu cere Prefecturii, Primăriei Braşov şi Consiliului Judeţean să le spună senatorilor şi deputaţilor ce „lege a aeroportului”, din cele două înregistrate în Parlament, să susţină

Dilema parlamentarilor braşoveni: ce aeroport votăm la toamnă?

Având în vedere că în momentul de faţă sunt în „circuit” două proiecte de lege care reglementează situaţia juridică a terenului pe care se construieşte aeroportul de la Ghimbav, deputatul Gheorghe Ialomiţianu (PNL) a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că va solicita Prefecturii Braşov să organizeze o nouă întâlnire cu parlamentarii braşoveni, în cadrul căreia să se stabilească ce lege urmează a fi susţinută.  
În momentul de faţă, la Senat este depus proiectul de modificare a legii aprobate anul trecut („Legea Chiriac”, care nu a putut fi aplicată din cauza unor erori în conţinutul anexe - n.red.). Totodată, la începutul lunii iunie a acestui an, deputaţii Gabriel Andronache (PNL) şi Emil Niţă (PSD) au anunţat că vor propune ca în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor să fie reanalizat proiectul de lege depus la începutul anului trecut de liberali, act normativ care nu a mai fost supus votului plenului acestei camere. Cei doi au precizat atunci că, în urma reanalizării în comisii, forma iniţială proiectului poate fi îmbunătăţită inclusiv cu prevederi din legea care acum este la Senat, astfel încât actul normativ să devină aplicabil. Totodată, eu au spus că urmându-se această procedură, legea nu va mai trece prin Senatul României.
În aceste condiţii, Ialomiţianu a spus că parlamentarii nu ştiu ce proiect să susţină şi a precizat că va solicita Prefecturii Braşov să organizeze o întâlnire cu parlamentarii. „Cer Prefecturii, Primăriei şi Consiliului Judeţean să ne spună ce proiect să susţinem: pe cel aflat acum la Camera Deputaţilor, sau pe cel de la Senat. Am discutat şi cu primarul Braşovului, iar părerea lui este că proiectul depus la Senat ar trebui să fie susţinut, pentru ca acesta a fost elaborat după o documentaţie serioasă”, a declarat Ialomiţianu.
Deputatul a precizat că proiectul care este depus la Senat ar putea trece de această cameră în cursul lunii septembrie, urmând ca în luna octombrie să fie aprobat şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Ce prevăd cele două proiecte de lege
Terenul pe care se construieşte aeroportul a fost predat iniţial către administraţia judeţeană de către Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr în 2009 (printr-o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă din 2007), condiţia fiind ca lucrările să fie terminate în cinci ani. Termenul nu a fost respectat, astfel că în 16 iunie 2014 Consiliul Judeţean l-a „pierdut”, după ce a reuşit să realizeze doar pista de aterizare-decolare.
Legea care este acum la Camera Deputaţilor a fost depusă la începutul anului trecut de către mai mulţi parlamentari braşoveni ai PNL. Propunerea lor viza modificarea alin.4 al art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2007 (aprobată printr-o lege din 1999) privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfecla de Zahăr Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov - Ghimbav. Modificarea viza doar termenul de finalizare a lucrărilor la aeroport, de la 5 la 15 ani. Legea a trecut anul trecut de Senat, însă nu a primit raport favorabil în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, astfel că nu a mai intrat în dezbaterea plenului.
Tot anul trecut, a fost depus şi proiectul „Legii Chiriac”, care prevedea reluarea procedurii de transfer a terenului, motivul invocat de iniţiator, respectiv senatorul social-democrat Viorel Chiriac, fiind că în anul 2015 nu putea fi prelungit un termen care a expirat în anul 2014. Legea a fost aprobată, promulgată de preşedintele României, dar când au început procedurile de transfer a terenului s-a constatat că este imposibil, din cauza unor erori în anexele actului normativ. În aceste condiţii, legea a fost refăcută, iar în luna mai a acestui an parlamentarii braşoveni au fost invitaţi la Prefectură pentru a primi proiectul de modificare a actului normativ, acesta obţinând avizul Consiliului Legislativ şi fiind depus apoi la Senat.

+0 -2

Comentarii

Florin

2016-08-23 16:59:20


va mai voteaza naiba,clasa politica de 2 lei!

CityZen

2016-08-23 09:55:35


Ce avant si-a luat Ialomiteanu! Oh, am uitat, vin alegerile!

franck ribery

2016-08-23 07:48:24


Incă o dată se dovedeşte că aleşii comunităţii braşovene sunt adevăratele piedici în cale realizării Aeroportului.Oare pentru cine bat clopotele Mitică?

Lazar

2016-08-23 06:46:46


Halal parlamentari au brasovenii care nici dupa 10 ani nu stiu ce si cum sa voteze pentru aeroportul din Brasov. Ce ati facut dragi parlamentari in mandatul Dvs. pentru aeroport,autostrada si gara ? NIMIC.Rog brasovenii sa nu mai voteze nici un actual parlamentar la viitoarele alegeri. Petrica

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie