Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 22:14

Diplomaţia fără diplomaţi...

Autor:

Publicat la 12 aprilie 2016

În celebrul său „Dicţionar al Diavolului”, Ambrose Bierce definea în felul următor ambasadorul: „Persoană incomodă, căreia i se dă o leafă bună cu condiţia să stea departe de ţară”.
Este Dan Mihalache un personaj incomod? Cărui criteriu l-a subordonat preşedintele Iohannis când l-a propus (şi l-a acceptat!) pentru funcţia de ambasador în Marea Britanie?
Fost activist PSD în mandatul lui Năstase, Dan Mihalache s-a remarcat atunci prin „denunţarea” vehementă a celor care atentau la imaginea partidului fiind toleraţi de către liderii mai permisivi şi mai puţin devotaţi. Înzestrat cu un puternic simţ al căţărării în funcţii şi demnităţi, a fost extrem de dezamăgit de felul în care era tratat de colegii social-democraţi în special atunci când după un stagiu, ca observatori, la Parlamentul European, Geoană nu l-a mai propus la următoarele alegeri. A demisionat din PSD şi s-a alăturat PNL, în calitate de consilier al lui Crin Antonescu. Guvernarea USL l-a adus în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, de unde a trebuit să plece în urma unei declaraţii imprudente (cum că parteneriatul strategic cu SUA „îl lasă rece”), poposind ulterior, pentru scurt timp, la Senat, ca secretar general. De aici încolo astrele au început să-i surâdă, opţiunea pentru echipa de campanie a lui Iohannis dovedindu-se a nu fi fost una hazardată. Pentru că l-a promovat, împotriva tuturor aşteptărilor, în funcţia de şef al Cancelariei noului preşedinte ales de diaspora.
La Cotroceni, Dan Mihalache s-a remarcat prin câteva gafe, între care aceea devenită celebră a adormirii sale profunde în timpul unei întâlniri bilaterale la vârf, precum şi printr-o serie de contre cu premierul Ponta care îl persiflă cu titulatura de „preşedintele Mihalache”.
Cât de util a fost el pentru cariera politică a preşedintelui? Greu de spus, mai ales că acesta nu a înregistrat momentele memorabile care se aşteptau de la el. Serviciul plat şi inodor al acestora poartă, vrând-nevrând, amprenta echipei sale, prin nimic remarcabilă. Probabil că acest aspect a fost sesizat şi de „patron” care a luat decizia de a-l promova pe Mihalache, principalul responsabil al cursului. Mi-e greu să cred că un preşedinte lipsit de experienţă s-ar fi lipsit bucuros de un om de neînlocuit. Mai curioasă este însă decizia de a-l plasa într-unul dintre cele mai delicate posturi diplomatice. Şi aici nu pot să nu-i dau drepturile lui Băsescu, care, în pofida faptului că a plasat şi el numeroşi neaveniţi în funcţii cheie, observă că dacă tot trebuia răsplătit cu o funcţie diplomatică, Mihalache ar fi fost mai potrivit pentru una pe undeva prin Africa. La Londra ar fi fost nevoie, mai ales acum, în preajma unor evenimente de importanţă maximă pentru prezentul şi viitorul Uniunii şi – implicit – al României de un profesionist cu experienţă în diplomaţie, zonă în care Mihalache n-a demonstrat până acum nici o abilitate. Ba din contră...   
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading