Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 00:24

Doar un sfert au trecut BAC-ul de toamnă

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 02 sepembrie 2015

Judeţul Braşov a înregistrat o rată de promovare de 23, 82%, iar la nivel naţional aceasta se ridică la 24,1%

Doar un sfert au trecut BAC-ul de toamnă

Absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă au aflat ieri rezultatele, după ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat datele venite din teritoriu. Conform statisticilor MECS, în această a doua sesiune au promovat 10.779 (24,1%) de absolvenţi de clasa a XII-a din totalul celor 44.759 de candidaţi prezenţi. În funcţie de promoţia absolvită, 8.097 (75,1%) de candidaţi reuşiţi provin din promoţia curentă, iar 2.682 (24,9%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu rata de promovare înregistrată înainte de contestaţii în aceeaşi sesiune a anului trecut (22,27%), se constată o creştere de 1,83%. Dintre candidaţi promovaţi, cei mai mulţi (6.089) s-au situat în segmentul de medii 6 – 6,49, nefiind consemnată nicio medie de 10. Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6. Candidaţii nemulţumiţi au putut depune contestaţii ieri, între orele 16.00 şi 20.00, iar soluţionarea acestora se va face până mâine, urmând ca vineri să fie afişate rezultatele finale. Pe judeţe, cele mai mari rate de promovare - peste 30% - s-au înregistrat n Alba (35,81%), Iaşi (34,15%), Cluj (33,09%), Harghita (30,90%) şi Caraş-Severin (30,38%). La polul opus, judeţele cu o rată minimă de promovare - sub 17% - sunt Ilfov (14,69%), Gorj (15,85%), Buzău (16,18%) şi Mehedinţi (16,69%). În judeţul nostru s-a înregistrat o rată de promovare de 23, 82%, iar în Bucureşti, aceasta a ajuns la 2,85% (cea mai mare, in sectorul 4 - 29,49%). În 20 de judeţe procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare cuprinsă între 0,68% (Satu Mare) şi Giurgiu (12,59%). Din totalul celor 55.125 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 44.759 (31.145 din promoţia 2014-2015, şi 13.614 din promoţiile anterioare). 10.367 de candidaţi au absentat, iar 151 de elevi au fost eliminaţi din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie