Drama lui „Parai Mare” şi „viaţa într-o iluzie”

Aurel Ghindaru, fostul fundaş stânga al lui FC Braşov, titular în epica „dublă” cu Inter Milano din 2001, va împlini 50 de ani, în decembrie, în Spitalul de Psihiatrie din Ştei, Bihor, unde e internat de aproape 4 ani. Suferă de schizofrenie cronică. Familia a acceptat să spună pentru Gazeta Sporturilor povestea tragediei trăite până acum în secret
„Are senzaţia că i se bagă forţat nişte cifre în cap, prin satelit. Iar asta nu-l lasă uneori să doarmă, să gândească, să se liniştească. Trăieşte într-o iluzie că e direcţionat de cineva prin computer”.
Tabloul dramatic îl înfăţişează pe Aurel Ghindaru, fostul fundaş stânga de la FC Braşov din urmă cu două decenii. Iar autorul relatării e nepotul său, Cătălin, care descrie cu glasul sugrumat tragedia din familie. Şi rosteşte cu greutate diagnosticul: „Schizofrenie cronică”. Se află de aproape patru ani la Spitalul de Psihiatrie Ştei, în judeţul Bihor, după alte două internări anterioare, la Braşov.

„Începuse să vorbească aiurea”
Mama, Săndina, nu-şi poate stăpâni emoţiile. Plânge. Plânge şi povesteşte: „Prin 2005, mi-am dat seama că începuse să vorbească aiurea. Se şi îngrăşase. Ajunsese pe la 130 de kilograme. Nouă, părinţilor, nu ne mai dădea drumul să intrăm în apartamentul lui din Braşov, pe care l-a şi vândut. Şi-a luat altul în Bod. Îi lăsam mâncare la uşă. Ne spunea că s-a săturat de viaţă, că de ce tot stăm cu ochii pe el. Se mai plimba până la gară şi înapoi, mi-era teamă să nu i se întâmple ceva în casă”.

Ghindaru „a dat unor copii tricoul lui Zanetti”
Ne întoarcem un pic în timp. Toamna lui 2001. FC Braşov revine în cupele europene după o absenţă de 27 de ani, iar băieţii de sub Tâmpa, cu Adrian Hârlab pe bancă, trec lejer în primul tur de armenii de la Mika Aştarak (5-1, 2-0), apoi nimeresc în calea lui Inter Milano.
Italienii au o trupă fenomenală, cu Ronaldo, Zanetti, Materazzi sau Seedorf. Iese o dublă înfrângere identică pentru galben-negri, 0-3 şi 0-3, dar meciurile cu lombarzii rămân o bornă istorică pe frontispiciul fotbalului braşovean.
Unul dintre integraliştii acelei aventuri continentale a fost chiar Aurel Ghindaru. Poate titularul postului de fundaş stânga într-o echipă ideală all-time a “stegarilor”. “Făcea alunecări şi-n cabină”, îl caracteriza fostul său coleg Daniel Isăilă.
„Când a revenit de la partida tur cu Inter, unchiul povestea că a fost nebunie în vestiar, fiindcă au găsit din partea gazdelor mici cadouri, gen brelocuri. Şi s-au bucurat toţi ca nişte copii într-un candy-shop”, spune nepotul lui Aurel, Cătălin. „La retur a făcut schimb de tricou cu Zanetti. Când s-a îmbolnăvit, l-a dat de suflet unor puşti, s-a pierdut“, relatează şi unul dintre fraţii săi, Ioniţă.  Tot el trece la caracterizări: „Aurel a fost mai serios, Vasile mai talentat şi mai rebel”. Aurel şi Vasile Ghindaru, „Parai Mare” şi „Parai Mic”.

Deziluzie în antrenorat, certat cu soţia
Pentru Aurel Ghindaru însă, perioada de după partidele cu Inter s-a scurs tragic. În vara lui 2002, cu Iosif Kovacs preşedinte şi Marius Lăcătuş antrenor, clubul l-a aruncat peste bord, după 5 sezoane petrecute în tricoul lui FC Braşov, în L1 şi L2. „Era la final de contract, solicitase o mărire de salariu ridicolă, undeva pe la o mie de dolari, dar l-au refuzat şi i-au făcut vânt”, îşi aminteşte un fost oficial al Braşovului. Avea 31 de ani.
A mai încercat o experienţă în ligile inferioare locale, s-a dedicat apoi antrenoratului, a promovat cu Victoria Bod în L3, dar a fost înlăturat şi de aici peste noapte. “Dăduse din propriul buzunar bani jucătorilor, adusese echipament. N-a contat! S-a mai certat şi cu soţia, are şi o fetiţă, pe care nu voia s-o treacă pe numele lui. I-am zis: «Aurele, te rog, nu face asta! O să-ţi pară rău mai târziu!»”, spune Săndina Ghindaru.

„Se închisese într-o bulă”
Sunt încercările vieţii care, adunate într-un timp scurt, au declanşat necazul, prăvălit în mai multe etape în familia cu patru fraţi (Aurel, Vasile, Ion, Ioniţă) şi o soră (Mariana). Pentru toţi, marele şoc a fost când Aurel a ajuns pentru prima dată la Spitalul de Psihiatrie din Braşov, în 2005.
„Se închisese într-o bulă în care nu mai accepta pe nimeni”, rememorează nepotul Cătălin Ghindaru, fiul Marianei. „Era disperat că nu are bani, n-are serviciu, nu mai are haine de dimensiuni mari, fiindcă luase proporţii. Am alergat să-i facem o pensie. Lua cam 400 de lei pe lună, dar fusese obişnuit cu sume mari din vremea când juca fotbal. I-am zis că-i dau şi pensia mea de 900 de lei. N-a vrut s-audă! Vorbea singur, mergea pe stradă şi saluta civilizat lumea, nu era deloc agresiv”, completează doamna Săndina.

A avut „zece ani fără probleme”
A durat 4-5 luni experienţa internării de atunci. „Am avut o şansă extraordinară, fiindcă am dat peste o doctoriţă minunată. I-a găsit relativ repede un remediu, i-a stabilit un tratament care a funcţionat admirabil şi a ieşit de acolo parcă alt om. Raţional, echilibrat”, spune Cătălin Ghindaru.
El aminteşte apoi că „n-a mai avut probleme vreme de zece ani, după care, când a trecut pe jumătate din schema medicală, la recomandarea celor din comisia de monitorizare, lucrurile au început să se degradeze treptat”. Iar Aurel a ajuns din nou într-un salon de la Spitalul de Psihiatrie din Braşov, de unde, după câteva luni, a fost mutat la Ştei, locul în care se află şi în prezent.

„Slăbise 60 de kilograme”
„Ne-am trezit cu un telefon într-o seară că, a doua zi dimineaţă la 5:00, îl transferă în Bihor. Ne-am închipuit că-l vor ţine acolo două-trei săptămâni. Ne-au şi minţit că nu va sta mult”, afirmă Ioniţă Ghindaru, unul dintre fraţii lui Aurel. “Nu mai vorbea, slăbise vreo 60 de kilograme!” e imaginea dezvăluită de mama fostului jucător.
„Câteva săptămâni” s-au transformat însă în termen nelimitat. Iar familia Ghindaru e un monument al suferinţei şi al disperării. „La Ştei l-au preluat cu un dosar în care scria că nu are pe nimeni. Ne-am judecat la Braşov ca să completăm cu informaţiile corecte”, spune Săndina Ghindaru.

„Alergam prin spital după medic”
Adaugă: „De când l-au dus acolo, nu ne-a explicat nimic niciun medic. Ne ţin cât mai departe de Aurel, ca pe nişte străini. Am vrea să ştim ce tratament i se aplică, cum se ocupă de el. Acum, în pandemie, nici măcar nu voiau să ni-l mai aducă să discutăm chiar de la distanţă, la gard“.
Cumnata lui Aurel, Cristina, vine cu alte detalii: „L-au aşezat la vreo 25 de metri distanţă, în bătaie de joc. Trebuia să strigăm unii la alţii ca să ne înţelegem. Iar în acest timp o doamnă a intrat nestingherită în vizită la spital, probabil pe ceva relaţii cu cei dinăuntru. Am făcut scandal şi i-au permis lui Aurel să vină mai aproape de noi, să putem schimba normal câteva cuvinte”.
Relatează şi alt episod mai vechi petrecut la Ştei: „A fost un moment în care fugeam efectiv după doctor prin bucătăria spitalului ca să primim informaţii despre ce se întâmplă cu Aurel. Se ascundea de noi ca să evite orice dialog, rezultând scene comice într-un spital de psihiatrie. Traian Horga se numeşte medicul respectiv”. El este şi purtătorul de cuvânt al stabilimentului.
„În timp ce preocuparea pentru pacienţi pare destul de fragilă, parcul auto etalat în faţa spitalului trădează o atenţie deosebită pentru propria bunăstare. Era acolo un veritabil showroom, cu ultimele modele de automobile de lux. Am rămas şocat. Îmi pare rău că n-am făcut nişte poze”, declară Cătălin Ghindaru.

„Am vrea să-l mutăm de la Ştei”
Vocea lui şi cea a Cristinei Ghindaru devin tot mai abrupte: „Furie şi umilinţă e ceea ce am simţit cu ocazia multor vizite la Ştei, unde cadrele medicale ne tratează sfidător. O singură excepţie a existat, la început, când o doamnă doctor care tocmai ieşea la pensie se întreba ce caută Aurel acolo, după ce i-a consultat dosarul. Remarca aceea ne-a aprins un beculeţ! Ne-a alarmat. Cu cât va rămâne mai mult la Ştei, cu atât scad şi speranţele noastre că starea lui se va mai remedia sau măcar va stagna“.
Familia ar vrea să obţină externarea lui Aurel spre a-l aduce mai aproape de Braşov, fie într-un centru privat, fie chiar acasă. Ei observă însă că starea lui nu se îmbunătăţeşte. „Când mai vorbim, sare de la una la alta, nu mai e aşa coerent ca în urmă cu un an. Boala avansează”, spune Ioniţă Ghindaru.

Ghindaru „a avut grijă de toţi fraţii lui"
Tot el povesteşte că „Aurel îşi mai aminteşte episoade din fotbal, mai şi juca portar în miuţe organizate la spital. De asemenea, ştiu că lucra şi la construcţia unei capele în curtea complexului".
Mama e singura căreia îi e imposibil să accepte vreun argument pentru căderea fiului său: „Cum să păţească aşa ceva băiatul meu cel mare? Un sufletist! A şi învăţat bine la şcoală. Împărţea bomboane copiilor şi hrană săracilor. Pe vremuri, când plecam eu la lucru, îi lua pe toţi ceilalţi fraţi şi le dădea să mănânce. A avut grijă de toţi când erau mici".

„Ne temem că-l vor aduce în stare de legumă"
Nepotul lui Aurel Ghindaru, Cătălin, evocă experienţele cu spitalul de la Ştei: „Senzaţia e că acolo pacienţii sunt lăsaţi să se plimbe ca nişte animale în cuşcă, iar cei care ar trebui să aibă grijă de ei şi să relaţioneze cu aparţinătorii îşi văd, în primul rând, de interesele personale. Se străduie să existe o comunicare cât mai restrânsă şi mai greoaie.
Vrem să ştim schema de tratament, e dreptul nostru, în interesul lui Aurel, să facem cu ajutorul unor specialişti eventuale verificări suplimentare vizavi de validitatea medicaţiei. Nu ne bagă însă nimeni în seamă! Trăim cu temerea că tot ce-i preocupă e să-l aducă pe Aurel la starea de legumă".

Foto: Aurel Ghindaru - Nelson Vivas, scenă din acelaşi memorabil FC Braşov – Inter.

Foto: Ioniţă, fratele, Cătălin, nepotul, şi Săndina, mama.

Ce spune medicul
În replică, doctorul Traian Horga de la Spitalul de Psihiatrie din Ştei a oferit detalii tulburătoare despre situaţia medicală a lui Aurel Ghindaru. Acuzat de familie că se numără printre cei care obstrucţionează comunicarea vizavi de starea şi tratamentele urmate de fostul fotbalist, el răspunde că pacientul ar fi fost lăsat de izbelişte de rude, „altfel omul era acum acasă”. „Cunosc de mult timp cazul: a ajuns la noi în starea în care e tocmai fiindcă familia l-a neglijat! Se ştia că e bolnav, dar a fost lăsat de izbelişte, să bântuie rătăcit pe străzi, să bea, a apărut un episod de ameninţare cu cuţitul, care a şi declanşat internarea, din câte am înţeles. Sigur, rudele sunt de bună-credinţă, s-au angajat să-l îngrijească la domiciliu, însă au făcut-o episodic, nu într-o formă continuată. Dacă se interesau constant, omul era acasă acum”, a declarat acesta.

Ce e schizofrenia, ce spune medicul
Schizofrenia e definită drept „o tulburare mentală cronică şi severă, care afectează modul în care o persoană crede, simte şi se comportă. Persoanele cu schizofrenie pot părea că au pierdut contactul cu realitatea. Boala poate duce la o combinaţie de halucinaţii, iluzii, gânduri şi comportament extrem de dezordonat.  Necesită tratament pe tot parcursul vieţii. Tratamentul precoce poate ajuta la ţinerea sub control a simptomelor, înainte de a se dezvolta complicaţii grave, şi poate ajuta la îmbunătăţirea perspectivei pe termen lung”.