Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 02:29

Dublă lansare Virgil Nemoianu la Braşov. Centrul Multicultural de la Rectorat s-a dovedit neîncăpător pentru cei care au vrut să-l vadă

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 14 octombrie 2016

Dublă lansare Virgil Nemoianu la Braşov. Centrul Multicultural de la Rectorat s-a dovedit neîncăpător pentru cei care au vrut să-l vadă
Renumitul critic Virgil Nemoianu, stabilit la Washington, a venit la Braşov pentru lansarea a două cărţi. „România şi liberalismele ei. Tradiţie şi libertate” şi „Surâsul abundenţei. Cunoaştere lirică şi modele ideologice la Ştefan Augustin Doinaş” sunt cele două volume de critică lansate la Braşov. Autoironic, Nemoianu spune că primul dintre volume este o pierdere de timp, însă reprezintă una dintre puţinele lucrări care analizează literatura română din ultimul deceniu al mileniului precedent. 
Centrul Multicultural de la Rectorat s-a dovedit neîncăpător pentru cei care au vrut să-l vadă şi să-l asculte de aproape pe unul din cei mai importanţi critici români contemporani. La invitaţia decanului Facultăţii de Litere, Adrian Lăcătuş, Nemoianu a ales Braşovul printre oraşele în care să-şi lanseze cele două volume, mai ales că renumitul critic consideră oraşul nostru drept cel mai important centru universitar după cele cu tradiţie – Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. „Aş fi vrut să scriu una sau poate chiar două cărţi  foarte serioase care să fie mai substanţiale şi mai apropiate de meseria mea. Asta nu înseamnă că eu mă dezic de el. Eu cred că sunt şi rămân o samă de eseuri acolo la care ţin, cred că sunt adevărate, cred că sunt judicioase”, a opinat Nemoianu. În schimb, volumul care analizează opera lui Ştefan Augustin Doinaş, se află la a treia ediţie iar Nemoianu a adăugat mai multe comentarii şi opinii cu care a îmbogăţit ediţiile anterioare. „Nu e modificată, adică, practic, n-am modificat nimic din text, dar am adăugat un număr de eseuri, de comentarii, de nu-ştiu-ce, care reprezintă, în fond, un fel de modificare, prin simpla lor adăugire”, consideră criticul. Cele două volume au mai fost lansate la Bucureşti şi urmează să fie lansate la Iaşi şi Craiova.
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie