După apa care ar face minuni

În prima zi de vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă a fixat în calendar sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, ziua în care se sfinţesc apele şi se face Agheasma Mică, dar şi un bun prilej pentru credincioşi de a pleca în pelerinaje la biserici unde se spune că ar exista izvoare binefăcătoare. În ţara noastră, mai multe aşezăminte monahale au hramul Izvorul Tămăduirii, unele dintre ele fiind locuri căutate de mii de credincioşi în această zi de sărbătoare.

Mănăstirea Dervent, judeţul Constanţa
Pe malul drept al Dunării, aproape de localitatea Ostrov, punctul de trecere al frontierei cu Bulgaria, dar şi al fluviului cu bacul către Călăraşi, se află mănăstirea Dervent. Izvorul Tămăduirii, ce se află la câteva sute de metri de locaşul de cult, este cel mai cunoscut loc de pelerinaj din Dobrogea cu ocazia acestei sărbători.
 „Istoria izvorului se împleteşte cu cea a creştinării noastre acum două milenii, şi mai târziu cu cea a mănăstirii. Parcă vedem trecând prin faţa ochilor cum apostolul neamului nostru, Andrei cel întâi chemat, ajunge şi prin aceste locuri trimis de Hristos Mântuitorul. Găsind poporul strămoşilor noştri însetaţi de cuvântul adevărului va propovădui poporului, iar apoi va da cu băţul în piatră, asemenea lui Moise odinioară, iar cu apa ce a izvorât aici va boteza pe cei ce au crezut”, spun călugării.

Mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov
În interiorul curţii Mănăstirii Sâmbăta de Sus, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), se află fântâna „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, fiind cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Ea a fost restaurată de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar în zilele noastre, pe vremea stareţului, Arhimandrit Veniamin Tohăneanu, s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar şi un zid pe care sunt pictate câteva scene biblice. 

Mănăstirea Izbuc, judeţul Bihor
Mănăstirea Izbuc este situată la poalele munţilor Codru Moma, la aproximativ 100 de kilometri de Oradea, pe DN 76, spre Deva. Încă din cele mai vechi timpuri, credincioşii de toate religiile fac pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, atraşi de miracolul Izvorului Tămăduirii, ale cărui ape nu curg continuu, ci izbucnesc periodic din pământ astfel că după o perioadă de 15 - 20 minute în care este sec, cu un gâlgâit puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă de câţiva zeci de centimetrii înălţime. După circa 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 - 20 minute. Este vorba de un mecanism tipic de golire prin sifonare a unui bazin carstic, al cărui ritm este impus de cantitatea de precipitaţii.
Fenomenul carstic este considerat factor de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Este cunoscut în ţară şi peste hotare, fiind unic în Europa.
Legenda spune că un copil orb ce se afla într-o zi prin preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă a început să vadă. Datorită acestui izvor, călugării s-au strâns şi au vieţuit în acest loc, încă din secolul 11-12.

Mănăstirea Nucet, judeţul Dâmboviţa
Prima ştire directă despre Mănăstirea Nucet ne este furnizată de documentul emis la 15 decembrie 1501 de Cancelaria domnitorului Radu cel Mare, prin care sfântul lăcaş este înzestrat cu mai multe sate de către Gherghina Mare Pârcălab, care-l ridicase din temelie. La sfârşitul sec. XVIII-lea, Mănăstirea Nucet ajunsese un puternic stăpân feudal. Pe domeniile sale, slujbaşilor domneşti le era interzis să încaseze dări, să întocmească acte de natură judiciară sau administrativă. 
Mănăstirea este cunoscută în ţară şi pentru izvorul „izbăvitor de boli sufleteşti şi trupeşti”, situat în pădurea din apropiere. În secolul al XIV-lea, acesta era străjuit de „stejarul crucii”, numit aşa întrucât pe scoarţa lui fuseseră scrijelite mulţime de cruci. Fântâna şi foişorul construite peste ani la Nucet atrag mii de credincioşi, în special în ziua când se sărbătoreşte „Izvorul Tămăduirii”.

Biserica Greacă din Brăila
În anul 1863, în timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare de ziua Izvorului Tămăduirii. A fost considerat ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântână, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar. Izvorul se gaseşte la o adâncime de 15 metri şi este vindecător doar de ziua Izvorului Tămăduirii, când agheasma ţâşneşte şi suprafaţa apei fântânii ajunge la doi metri. Numai în această zi preoţii deschid fîntâna şi mulţi bolnavi vin din toată ţara să primească agheasma având nădejdea şi credinţa că se vor vindeca.