Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 13:56

După Turcia, Germania. Lufthansa, interesată să deschidă linii aeriene cu plecare de la Braşov

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 17 octombrie 2019

Construirea aeroportului internaţional de la Ghimbav atrage atenţia marilor companii aeriene ale lumii, susţine preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea

După Turcia, Germania. Lufthansa, interesată să deschidă linii aeriene cu plecare de la Braşov

O delegaţie din cadrul Grupului Lufthansa avându-i în componenţă pe Peter Pullem, directorul pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, şi Zlatko Zlatic, directorul general pe România şi Republica Moldova, însoţită de consilierul local Cristian Macedonschi, a fost primită miercuri, la Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, de către preşedintele Adrian Veştea. La întrunire a fost prezent şi Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav (AIBG).
Şeful administraţiei judeţene le-a prezentat oaspeţilor etapele parcurse până în momentul de faţă în realizarea proiectului, precum şi demersurile care sunt în pregătire, atât în ceea ce priveşte finalizarea construcţiilor care ţin de infrastructura aeroportuară, cât şi în privinţa certificării şi operării Aeroportului Internaţional Braşov.
Preşedintele CJ Braşov i-a asigurat că în cazul în care nu vor apărea situaţii neprevăzute în ceea ce priveşte derularea procedurilor de achiziţie, la finele anului 2020 infrastructura Aeroportului Internaţional Braşov va fi realizată în proporţie de 90%.
Oficialii Lufthansa au fost interesaţi nu numai de stadiul proiectului AIBG, ci şi de potenţialul economic şi turistic al judeţului Braşov, precum şi de domeniile educaţionale dezvoltate în mediul universitar braşovean.
Discuţiile au vizat posibilitatea deschiderii unor rute aeriene către HUB-uri din întreaga lume, precum şi a unor zboruri directe către destinaţii importante din Europa. Având în vedere legătura istorică a Braşovului cu Germania prin prisma comunităţii săseşti din judeţ, s-a discutat despre inaugurarea unor rute către mai multe oraşe germane.
„Vizita oficialilor de la Lufthansa şi interesul companiei pentru proiectul AIBG ne onorează. Oaspeţii au fost încântaţi că suntem deschişi să implementăm noile tehnologii în construcţia Aeroportului, având în vedere că luăm în calcul posibilitatea realizării unui turn de control virtual în locul unuia clasic. În Germania, turnul virtual este o tehnologie deja utilizată, urmând să fie implementată pe scară largă, iar faptul că ne-am documentat pe această temă inclusiv la Leipzig, unde operează un asemenea turn, i-a impresionat. Sperăm ca Lufthansa să se numere printre operatorii Aeroportului Internaţional Braşov”, a menţionat preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.
Lufthansa este compania aeriană numărul unu la nivel european. Din Grupul Lufthansa fac parte Austrian Airlines, Swiss Airlines, Brussels Airlines şi Eurowings.

Interes şi din partea Turkish Airlines
Reamintim că la începutul lunii octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea s-a întâlnit  cu Excelenţa Sa doamna Fusun Aramaz, ambasadorul Republicii Turcia în România, care efectuează o vizită de lucru în judeţul Braşov, însoţită de membrii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci. După acea întâlnire, Adrian Veştea a declarat că „mi-am exprimat speranţa că şi companiile aeriene din Turcia vor fi interesate să opereze zboruri de pe viitorul aeroport. Propunerile au fost pe deplin agreate de doamna ambasador şi de oamenii de afaceri turci, care au susţinut că înfiinţarea unor curse charter de la Braşov spre destinaţii turistice din Turcia, precum şi a unei linii directe Braşov – Istanbul ar avea mare succes. Doamna ambasador a precizat că va transmite la Ankara propunerile noastre, iar preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci va iniţia discuţii cu conducerea Turkish Airlines în vederea stabilirii unor modalităţi concrete de colaborare”.

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie