Ediţia IV-a s-a disputat după o întrerupere de 12 ani

Abia s-a stins vuietul  stadioanelor franceze care au organizat a treia ediţie a Cupei Mondiale şi în toamna anului 1938 tunurile s-au făcut auzite. Nemţii au ocupat Cehoslovacia, trec apoi graniţele şi invadează Polonia iar stadioanele s-au golit. Japonia, care urma să organizeze în 1940 o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice, trimit trupe în China iar aviaţia niponă în decembrie 1941 atacă navele americane de la Pearl Harbor, în întreaga planetă s-a auzit tot mai mult zornăitul armelor. Războiul planetar  s-a încheiat pe 9 mai 1945 cu rezultate greu de imaginat cifrate la circa 40 de milioane de vieţi secerate. Refacerile distrugerilor cataclismului au făcut ca lumea să nu se mai gândească încă la sport. Jocurile Olimpice se reiau în 1948 la Londra şi lumea începe să se orienteze şi spre fotbal.

FIFA reia primele discuţii la Congresul XXV
Încă de la ediţia franceză a Campionatului Mondial de Fotbal, Brazilia solicitase ca după două ediţii ale turneelor finale care au avut loc în Europoa este cazul să urmeze la rând una americană. La Congresul al XXV-lea al FIFA din 1946 de la Luxembourg, Jules Rimet a fost reales preşedinte stabilindu-se în acelaşi timp ca trofeul ” Zeiţa de aur”, cu care se încununa campioana, să-i poarte numele celui care a fost deschizător de  drumuri în sportul cu balonul rotund. Congresul a mai stabilit ca Germania şi Japonia, considerate principalele vinovate de cataclismul mondial, să fie excluse din forul mondial. Anglia a fost reprimită în FIFA,  renunţand la propria izolare  iar URSS a fost admisă în forul mondial la cererea acesteia rezervându-le acestora şi un post de vicepreşedinte. Peste doi ani de zile, delegaţii celor 40 de naţiuni au stabilit ca ediţia a IV-a a mondialului să revină în 1950 Braziliei, stabilindu-se în acelaşi timp şi următoarele două ediţii, 1954 Elveţiei şi 1958 Suediei.

Ţările de după Cortina de Fier au absentat din Brazilia
Pentru ediţia IV-a a Cupei Mondiale s-au înscris 33 de ţări. Nu şi-au trimis înscrierile ţările de sub influenţa sovietică, URSS, Ceholsovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Albania, România. S-au alăturat Danemarca, Norvegia şi Olanda. S-au retras pe motive financiare, Turcia, Austria ca şi Scoţia şi Belgia. FIFA nu a acceptat cererea federaţiei din India ca jucătorii acestei să evolueze desculţi. Argentina, care avea o serie de jucători prin Europa a avut îndelungi tratative cu oficialii brazilieni anunţându-şi retragerea. Franţa, gazda ediţiei anterioare a fost eliminată în preliminarii de Iugoslavia. A fost însă acceptată  pentru ca apoi să revină şi să se retragă.

Pentru prima dată turneul final s-a organizat pe grupe
Din meciurile preliminare au ajuns la turneul final 13 reprezentative. Turneul final s-a organizat pentru prima dată în istoria întrecerilor pe grupe , dar repartizarea acestora fost inegală. S-au stabilit două grupe de câte patru echipe , o grupă , a treia cu câte trei echipe şi una cu numai două echipe,grupă în care a fost repartizate Uruguay-ul şi Bolivia. S-au stabilit pentru fiecare grupă un favorit, Brazilia, Spania, Suedia şi Uruguay. Învingătoarele grupelor s-au calificat în grupa finală unde s-a jucat fiecare cu fiecare.

Surprizele se ţin lanţ
Principala favorită a turneului final, gazdele braziliene debutează cu o victorie la scor, 4-0 în faţa Mexicului. Au lăsat pe bancă câteva vedete ale vremii. La Sao Paolo în grupa a III-a, campioana  Italia  pierde cu 2-3 în faţa atleticilor fotbalişti suedezi. Modesta formaţie a Statelor Unite  produce cea mai mare surpriză a campionatelor şi poate cea mai mare surpriză din întreaga istorie a mondialelor învingând formaţia Angliei prin golul înscris de Gaetjans. Presa de la Londra a numit înfrângerea ”Un Dankerque al fotbalului”. Pierzând şi în faţa Spaniei, Anglia este eliminată încă din grupele preliminare.

 Brazilia din principala favorită, pierde finala
 În grupa principală Brazilia face scor cu Suedia,7-1 şi apoi cu Spania, 6-1 pe când principala contracandidată, Uruguay se chinuie cu aceiaşi  echipă a Ibericilor cu care termină la egalitate 2-2. şi cucereste victoria pe final de meci cu Suedia 3-2. Pentru obţinerea titlului Brazilia avea două variante , egal sau victoria cu Uruguay, casele de pariuri indicând victoria gazdelor în faţa „celeştilor”. Pe 16 iulie 1950 pe Maracana din Rio, în faţa unui public cifrat la peste 185.000 de spectatori, după unii  205.000, a patra finală cu un favorit cert, echipa gazdă. După o primă repriză albă, în care portarul celestilor a făcut minuni în poartă, Friaca reuseste să înscrie imediat de la reluare. Celeştii nu s-au lăsat prea mult aşlteptaţi şi Ghiggia  transmite la Schiaffino, care egalează. Si în această situaţie, Brazilia era campioană dar atunci când mai erau 9 minute de joc, Perez îi transmite lui Ghiggia după o cursă solitară, ultimul şutează sec şi înscrie aducînd victoria neaşteptată Uruguayului.