Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 14:21

Eroina de pe Griviţei

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 16 iulie 2018

Bătrânul de 82 de ani înjunghiat pe stradă trăieşte datorită unei angajate ISU aflate în timpul liber. Atacatorul a fost prins tocmai în Vrancea, îi vroia banii de pensie

Eroina de pe Griviţei

Bărbatul de 82 de ani care a fost înjunghiat în preajma blocului de pe Bulevardul Griviţei în care locuia nu avea bani asupra lui. După spusele vecinilor, atacatorul ştia că pensiile au sosit ceva mai devreme şi era convins că bătrânelul are bani asupra sa dar nu vrea să îi dea. Victima nu îşi scosese însă pensia de pe card şi avea foarte puţini bani asupra sa.
O angajată ISU Braşov de la Detaşamentul 1, vecină cu victima, i-a sărit bătrânelului în ajutor şi i-a acordat primul ajutor, odată cu colegii săi care au sosit şi ei la foarte scurt timp după ce a fost anunţat incindentul. „Colega noastră se afla în timpul liber şi i-a acordat primul ajutor calificat victimei. Intervenţia ei a fost determinantă pentru supravieţuire. I-a făcut hemostaza prin compresie la plaga din zona gâtului, a sprijinit echipajele, a vorbit în permanentă cu victima, i-a aflat istoricul medical şi le-a spus medicilor de ce suferă şi ce tratament urmează”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, plutonierul major Luiza Dănilă.
Plutonirul Laura Papuc (foto) este subofiţer operativ şi încadrează şi autospecialele SMURD, adică lucrează şi pe autospecialele SMURD, ca paramedic, şi este şi pe autospecialele de descarcerare. „Eu am ajuns la victimă odată cu colegii mei şi i-am acordat primul ajutor împreună. Am văzut că avea o rană mai profundă la gât şi am intervenit pentru oprirea hemoragiei. Mai avea şi alte răni pe piept, dar superficiale, semn că atacatorul l-a lovit de mai multe ori. A apucat să-mi spună că agresorul l-a urmărit încă de pe Iancu Jianu şi i-a tot cerut bani. Când a ajuns la colţul blocului, a strigat, în speranţa ca vreunul din vecini îi va sări în ajutor iar agresorul va fugi. În momentul în care a strigat, tânărul a scos un cuţit şi l-a lovit de mai multe ori, după care a luat-o la fugă. Un băieţel din blocul de alături a spus că a văzut în ce parte a fugit, însă era speriat şi, din cercetările ulterioare ale poliţiştilor a rezultat că fugise în partea cealaltă. Când l-au dus colegii la spital, vecinul era mai îngrijorat să-i transmit soţiei sale că este bine”, a povestit cea care i-a sărit în ajutor bătrânelului înjunghiat.
Victima este acum în afara oricărui pericol şi îi va putea ajuta pe poliţişti să-l prindă pe tâlhar imediat ce îşi va reveni complet. De altfel, oamenii din zonă spun că nu este prima dată când o persoană este atacată în plină zi. „Acum câţiva ani a venit un tânăr pe bicicletă şi se plimba agale pe aici. La un moment dat a venit spre mine şi mi-a smuls lanţul de la gât, după care a fugit. Chiar în ziua în care vecinul a fost înjunghiat am văzut din nou pe cineva cu bicicleta care se plimba la fel pe aici. Nu ştiu dacă aceeaşi persoană l-a atacat pe vecin, dar nu este exclus”, spune o femeie care locuieşte în acelaşi bloc cu bătrânelul înjunghiat.
Suspectul în cazul bătrânelului înjunghiat, joi, pe Bulevardul Griviţei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prezentat instanţei. El a fost prins sâmbătă în judeţul Vrancea şi adus la Braşov de către poliţişti. Potrivit unor surse, agresorul este din Râşnov şi a mai comis furturi când era minor, fără să fie condamnat.

Locul faptei.

+4 -2

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie