„Familia” multiculturală din inima României

Fie că au venit la Braşov pentru studii, pentru că şi-au urmat jumătatea sau pentru că l-au văzut drept locul perfect pentru a trăi alături de familie, în linişte, toţi au parte de un nou început, o lume cu totul nouă faţă de tot ce ştiau până acum. Este vorba de cetăţenii din afara Uniunii Europene care frecventează Centrul de Informare a Străinilor din oraş. Majoritatea află de existenţa lui fiind îndrumaţi de către reprezentanţii Serviciului Imigrări de la Poliţie. Braşovul nu are comunităţi mari de imigranţi, aşa cum sunt cele de chinezi sau arabi din capitală, spre exemplu. Aşa că cei de aici, forţaţi poate de împrejurări, se regăsesc într-o comunitate „multicoloră”, formată din nigerieni, peruani, filipinezi, dominicani sau ucrainieni. E „familia” pe care o căutau, locul care i-a ajutat sau îi ajută enorm în procesul de integrare în societate. „În primul rând oferim consiliere şi informare, pentru că există o barieră între străinii care ajung aici şi informaţiile de care ar avea nevoie. Apoi, avem cursuri permanente de limba română, iar o atenţie deosebită se acordă celor cu situaţii nefavorabile, fără loc de muncă, cu probleme de sănătate sau nu au cu ce să se întreţină. În cazul lor, se cumpără tot felul de lucruri pe sistemul asistenţei sociale, de la haine, electrocasnice, până la plata dentistului. Nu în ultimul rând, pe latura multiculturală organizăm diverse evenimente. Cel mai mare din acest an va avea loc în Piaţa Sfatului în luna mai, odată cu Ziua Europei. Pe bază de voluntariat, străinii care ne vizitează centrul pregătesc fiecare ceva specific ţării de provenienţă”, ne explică Astrid Hamberger, reprezentant al Centrului. Străinii vin la cursurile de limba română de două ori pe săptămână, fiind meditaţi de o profesoară care a fost la rândul ei imigrantă în Canada, timp de ani de zile. Depăşesc astfel, treptat, poate cea mai mare problemă pe care o poţi avea atunci când îţi începi o nouă viaţă, într-o ţară străină. Mai mult, sunt un ajutor real, unul pentru celălalt, cu toţii spunând că fără să fi aflat de existent Centrului, acomodarea le-ar fi fost mult mai grea. De-a lungul timpului, peste 300 de imigranţi au trecut pragul Centrului de Informare a Străinilor din Braşov, unul din cele 15 existente în întreaga ţară. Funcţionează de la finalul anului 2010, fiind sprijinit de International Organization for Migration, care contribuie financiar la majoritatea proiectelor desfăşurate la Braşov.

 

 

„Am vrut să plec departe de familie, dar mi-e dor de ea”

Are un unchi la Constanţa, care l-a ajutat să vină în România pentru studii. Peter (foto) e nigerian şi are 26 de ani. E la Braşov de 6 ani, la început I-a fost mai greu să se acomodeze, însă odată ce a descoperit Centrul, integrarea a devenit tot mai simplă. Îi place fotbalul, a jucat chiar pentru echipele din Făgăraş, Drăguş şi Codlea, dansează şi iese cu prietenii săi, fie că e vorba de cei 4-5 nigerieni pe care îi mai cunoaşte în oraş, alţi străini sau tineri români. „Am vrut să plec cât mai departe de familia mea, să devin bărbat. Dar acum mi-e dor de ei, nu I-am văzut deloc de când am venit aici. Ca toţi africanii, sunt o fire mai romantică, nu ştiu ce voi face exact în viitor. Deocamdată vreau să îmi fac doctoratul, deci voi mai rămâne la Braşov”, povesteşte Peter, care ne explică şi motivul pentru care mulţi conaţionali de-ai săi vin în România la facultate: diploma de aici, plus programe guvernamentale de 1 an, la întoarcerea în Nigeria, îi ajută să devină funcţionari publici. Reprezentanţii Centrului spun că „Bunicul”, aşa cum este alintat unul dintre cei mai vechi străini de aici, este un exemplu de integrare. De-a lungul timpului a obţinut burse de studii, scutindu-şi astfel familia de plata a cei 2.000 de euro anual, cât îl costă pe el şcoala, iar de curând a aplicat pentru o bursă de doctorat pe o perioadă de trei ani.

 

  

 

Latinii cei plini de viaţă

Modesta (foto centru) a venit în România pentru a se căsători cu un localnic, iar povestea lor de dragoste este una cu adevărat inedită: „Am o prietenă la New York, căsătorită tot cu un român. El m-a văzut în poze, a întrebat de mine şi ne-am cunoscut apoi chiar în metropola americană, în vizită la prietenii respectivi. Am decis că e mai bine să venim la el acasă”. Spune că s-a adaptat repede, însă recunoaşte că îi este foarte dor de numeroasa sa familie, având nu mai puţin de nouă fraţi. Este medic şi întâmpină mari dificultăţi în a-şi echivala studiile, încercând momentan o reconversie în meseria de nutriţionist. „Acesta e cel mai mare regret, am muncit şi studiat mult şi simt că toţi acei ani au fost peirdtuţi”, oftează Modesta. Îi lipsesc, de asemenea, vremea caldă din ţara natală şi mâncarea preferată, „sancocho”. Este cea care îi aşteaptă pe prietenii de la Centru, la ocazii speciale, cu cele mai alese bucate. Spune că a remarcat în România căldura dintre membrii unei familii , lucru care se întâmplă şi în Republica Dominicană, spre deosebire de ţări precum Statele Unite, unde, „relaţiile interumane sunt mult mai reci”. A apucat să viziteze deja o bună parte din România, pe care o consideră o ţară extrem de frumoasă. Cea mai bună prietenă a sa este Liz (foto stânga), o peruancă sosită de câteva luni la Braşov şi în sânul „familiei” de la Centru. Au poveşti asemănătoare, tânăra tânăra din America de Sud întâlnindu-şi soţul braşovean pe un vas de croazieră, unde lucrau amandoi. Înţelege destul de bine româneşte, însă deocamdată se exprimă în spaniolă şi engleză. A venit la Braşov în toiul iernii şi îi lipsesc cele 25 de grade din Peru, o altă problemă pe care o întâmpină fiind curiozitatea oamenilor: „Nu e vorba de răutate sau rasism, ci probabil de curiozitate, dar nefiind albi, ne simţim priviţi tot timpul pe stradă”. Reacţia nigerianului Peter apare imediat, în hohote de râs: „Serios? Eu ce pot să spun, atunci?”, la care Liz răspunde zâmbind, amintind de faptul că, pe de altă parte, ştie că latinii sunt mai gălăgioşi şi probabil mai deranjează atunci când se exprimă zgomotos. Tot pentru a îşi urma soţul român a venit la Braşov şi Romela (foto dreapta), o filipineză care încearcă momentan să îşi găsească un job. „Asta e o problemă pe care am întâmpinat-o, piaţa muncii nu este foarte generoasă. Tocmai de aceea nu ne facem planuri pentru viitorul prea îndepărtat”.

 

„Locul ideal pentru un trai linistit”

Nu de nevoie, ci pentru că a considerat că Braşovul este un loc ideal pentru a trăi, s-a mutat în centrul ţării şi Julia (foto stânga), o ucrainiancă ce lucrează alături de soţul ei român în industria filmelor online. „El este din Galaţi şi ne-am cunoscut la Tallin, în Estonia, la un festival de film. Eu am trăit acolo timp de 15 ani. Puteam locui oriunde, pentru că jobul ne permite. O perioada am stat în Bucureşti, pentru că acolo se desfăşura proiectul în care soţul meu era implicat. Încă dinainte, plănuind să ne mutăm în România, el mi-a arătat multe poze cu zona Braşovului, ştia ce face”, îşi aminteşte tânăra ucrainiacă. Convieţuirea românilor cu saşii şi maghiarii, liniştea, peisajele şi stilul de viaţă ardelenesc au cucerit-o pentru totdeauna, astfel că şi-a adus şi părinţii, plănuind să facă acelaşi lucru cu bunicii din Ucraina.

 

  

 

Culmea ironiei, „pata de culoare” a grupului: doi germani

Chiar dacă Centrul se adresează imigranţilor din afara UE, nu sunt refuzaţi nici cetăţenii europeni care doresc să înveţe limba română sau să participe la activităţi. Thomas (foto dreapta) are 18 ani şi a venit să lucreze alături de tatăl său, un sas reîntors în ţară în ultimii ani, pe care îl ajută la ferma pe care o deţine în judeţul Braşov. De ce? „Pur şi simplu”, vine răspunsul, „la pachet” cu un zâmbet ştrengăresc al adolescentului, în timp ce joacă „fotbal de masă” alături de prietenul său nigerian. Iris (foto mijloc) este de asemenea din Germania, însă a venit în România după trei ani petrecuţi în India. Soţul lucrează la o multinaţională, acesta fiind şi motivul pentru care s-au mutat la Râşnov, iar ea este instructoare de yoga: „În India m-am perfecţionat pentru ceea ce fac acum. Aici nu prea este fructificată această nişă. Oamenii au anumite temeri, asemuiesc yoga cu ceva religios, lucru total fals. De asemenea, voi vă temeţi să recunoaşteţi acest lucru, însă am găsit multe asemănări între indieni şi români, un exemplu fiind murăturile. Stăm în zona Glăjerie, avem parte de peisaje minunate. Cred că nu sunteţi conştienţi ce comoară de ţară aveţi. De asemenea, este foarte sigură”. Pozează cu toţii bucuroşi, se strând în braţe, până la viitoarea întâlnire, pe care o aşteaptă parcă, mai mult decât orice. E lesne de înţeles, dacă ne gândim că au reprezentant, toţi pentru unul şi unul pentru toţi, primul punct de sprijin în primele zile ale „restului vieţii lor”.