Fundamentalistul Iohannis declanşează jihadul anti-PSD

Ceea ce îi spunea între patru (sau şase?) ochi Iohannis lui Tăriceanu la celebra întâlnire secretă de dinaintea formării guvernului se consacră, practic, în momentul de faţă: declanşarea „războiului total” împotriva PSD! Ce s-a întâmplat până acum a fost doar un soi de gherilă urbană. A intrat în acţiune artileria grea!
Adoptarea de către Guvern „noaptea” (este una dintre acuzaţii, de parcă ar avea vreo importanţă dacă o ordonanţă e dată pe lumină naturală sau artificială) a ordonanţelor în jurul cărora s-a acutizat conflictul este răspunsul, sau contralovitura la acţiunea preşedintelui de intimidare a Guvernului. Profitând de absenţa şefului de partid, comandantul Opoziţiei s-a autoinvitat la şedinţa de guvern, pretinzând, parşiv, că ar fi fost de fapt chemat de nevinovatul Grindeanu şi a încercat să omoare din faşă cei doi copii nenăscuţi ai Executivului. I-a lăudat fără motiv pe proaspeţii miniştri, care nici nu ştiau ce caută pe acolo şi l-a  băgat în corzi pe Iordache la şedinţa de la CSM. Iar ca să fie sigur de rezultat, a scos lumea în stradă şi i-a dat ordinul de zi, echipat în geaca roşie a comandantului de oşti. Când să sărbătorească victoria, a căzut peste tabăra prezidenţială bomba adoptării ordonanţelor! In momentul acela, furia prezidenţială nu a mai cunoscut limite. Prin facebook (bunul său prieten din momentele de ananghie) a decretat doliu naţional(?) şi a proclamat jihadul personal împotriva teroriştilor atentatori la fundamentele statului de drept. A poposit mai întâi la CSM, unde s-a asigurat de loialitatea corpului magistraţilor, planificând împreună asaltul asupra Curţii Constituţionale - semn că a înţeles că nu mai este posibilă întoarcerea ordonanţelor publicate cu iuţeală în Monitorul Oficial. Strategia adoptată cuprinde ofensiva pe două fronturi: cel din stradă - unde activiştii lucrează de zor la pupitrele reţelelor de socializare şi cel legislativ - prin încercarea de intimidare a judecătorilor constituţionali, unde raportul de forţe ste incert.
Pentru cine are puterea şi dorinţa să vadă dincolo de aparenţe, esenţa conflictului nu stă în disputa dintre magistraţi şi Guvern (plus partea aferentă din parlament), ci între procurori şi guvern. Sau între procurori, plus segmentul din SRI şi ÎCCJ care poate să decidă selectiv asupra libertăţii adversarilor şi adversarii SISTEMULUI. Pentru că, practic, sunt afectaţi procurorii, care nu vor mai avea la îndemână cele mai lesnicioase căi de a-şi face treaba: categoria incredibil de încăpătoare şi de eficientă a „abuzului în serviciu” (prin care, practic, oricui i se poate face dosar şi în care se încadrează 80% din cazurile instrumentate) şi „denunţul” care exonerează de răspundere orice infractor dispus să „toarne” pe oricine i se cere. Fără aceste două instrumente, rata condamnărilor va scădea semnificativ şi va ridica semne de întrebare în legătură cu cheltuielile tot mai mari care formează bugetele exorbitante ale serviciilor(incluzându-l aici şi pe cel anticorupţie), cunoscut fiind faptul că recuperarea prejudiciilor este o figură de stil pur scriptică. Dealtfel, atît Parchetul General cât şi DNA sunt cele care s-au opus din răsputeri ordonanţelor, care nu prea îi privesc pe judecători decât în măsura în care au implicaţii asupra raporturilor invizibile dintre cele două categorii juridice.
Este mai mult decât evident că în condiţiile în care vor acţiona cele două reglementări (care, culmea, au „avizul” CEDO şi al Comisiei de la Veneţia - pe care opozanţii nu vor să le pomenească) lupta anticorupţie a „campioanei” Kovesi nu va mai fi atât de uşoară precum este acum ( vezi cazurile care frizează incompetenţa - ale lui Orban şi al Olguţei Vasilescu).
În paranoia sa de fuehrer complexat Iohannis nu va ezita să se ajute prin incitarea străzii, fără a-şi asuma responsabilitatea inevitabilelor violenţe de care îi va face răspunzători pe cei care le-ar fi provocat prin acţiunile lor, mizând totodată pe faptul că aceştia nu vor putea da o replică asemănătoare - din motivul clar al avantajului minorităţilor active în faţa majorităţilor tăcute. Iohannis este, deocamdată, în punctul în care declanşează o nouă Piaţă a Universităţii, în condiţii incomparabil mai perfecţionate decât cele în care s-a manifestat originalul.
Teamă îmi este că ne aflăm în punctul nevralgic şi păgubitor în care o victorie totală va trebui tranşată de una din părţi: ori demisia Guvernului, ori suspendarea preşedintelui.