leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6639 RON

1 USD = 4.1179 RON

1 GBP = 5.2762 RON

1 XAU = 160.9705 RON

1 AED = 1.1211 RON

1 AUD = 2.9872 RON

1 BGN = 2.3847 RON

1 BRL = 1.0882 RON

1 CAD = 3.1283 RON

1 CHF = 4.0856 RON

1 CNY = 0.5923 RON

1 CZK = 0.1794 RON

1 DKK = 0.6250 RON

1 EGP = 0.2299 RON

1 HUF = 1.4490 RON

1 INR = 0.0573 RON

1 JPY = 3.6344 RON

1 KRW = 0.3638 RON

1 MDL = 0.2415 RON

1 MXN = 0.2028 RON

1 NOK = 0.4854 RON

1 NZD = 2.8012 RON

1 PLN = 1.0838 RON

1 RSD = 0.0395 RON

1 RUB = 0.0623 RON

1 SEK = 0.4544 RON

1 TRY = 0.7682 RON

1 UAH = 0.1479 RON

1 XDR = 5.6911 RON

1 ZAR = 0.2896 RON

Editia 6849 - 16 noi 13:53

Gală dedicată artiştilor care au marcat Cerbul de Aur

Autor:

Publicat la 10 august 2018

Evenimentul va avea loc în prima seară a festivalului

Gală dedicată artiştilor care au marcat Cerbul de Aur

Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Festivalul Internaţional se deschide cu o seară de gală dedicată lor.

Pe 29 august, Cerbul de Aur dă viață scenei din Piaţa Sfatului cu un spectacol consacrat artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România.

Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu (foto sus), primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.

„Gala care deschide, în acest an, Festivalul, va fi una  dintre cele mai emoționante componente  ale ediției aniversare. Momentele care o alcătuiesc vor trezi, cu siguranță, amintirile celor care au urmărit „Cerbul de Aur” de-a lungul edițiilor anterioare și vor reprezenta o adevarată galerie de portrete a artiștilor de valoare care au urcat pe podiumul acestui eveniment organizat deTeleviziunea Română. Va fi un adevărat festin pentru iubitorii muzicii românești de calitate!”, a dezvăluit Smaranda Vornicu, directorul Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

Alături de ei, o vom revedea pe artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediție a Cerbului de Aur, în anul 1969. Legendă a muzicii italiene, Gigliola Cinquetti va deschide seria recitalurilor din prima seară a Festivalului.

În seara inaugurală vor mai susţine recitaluri Andra, laureată a ediţiei din 2005 şi interpretul de fado Paulo Braganza, care va aduce parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului. Artistul portughez ne va oferi un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado.

Reprezentanții României la cea mai recentă ediție Eurovision, trupa The Humans, vor cânta, în premieră, două piese proaspăt înregistrate în studio, dar și câteva melodii care au rămas în memoria edițiilor anterioare ale Cerbului de Aur.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediție a Cerbului de Aur.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional