banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8644 - 21 apr 20:32

„Ghişeul unic” pentru pensii, şomaj şi beneficii sociale. Reorganizare masivă la Ministerul Muncii, schimbări care vizează 4 instituţii: Casa de Pensii, ITM, AJPIS şi AJOFM

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 21 aprilie 2026

„Ghişeul unic” pentru pensii, şomaj şi beneficii sociale. Reorganizare masivă la Ministerul Muncii, schimbări care vizează 4 instituţii: Casa de Pensii, ITM, AJPIS şi AJOFM

Ministerul Muncii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege prin care propune cea mai amplă reorganizare instituţională din ultimii peste 20 de ani, prin simplificarea structurii administrative şi creşterea eficienţei serviciilor oferite cetăţenilor. Reforma vizează comasarea mai multor instituţii cu atribuţii complementare, ceea ce va duce la reducerea numărului de posturi de conducere, dar fără reducerea personalului.
„După mai bine de două decenii, facem prima schimbare substanţială în structura Ministerului Muncii printr-un proces de reorganizare care urmăreşte simplificarea funcţionării instituţiei: din cele patru agenţii existente în prezent — Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Casa Naţională de Pensii Publice şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă — vor rămâne doar două. Una va avea rol de control, iar cealaltă se va ocupa de gestionarea plăţilor. Reducem astfel birocraţia şi înjumătăţim numărul funcţiilor de conducere. Această reorganizare nu va duce la concedierea personalului existent”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.
În urma comasării Inspecţiei Muncii (IM), a Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) vor rezulta doar două instituţii, respectiv: Autoritatea Naţională pentru Inspecţie şi Control în Domeniul Muncii şi Securităţii Sociale şi Casa Naţională de Pensii Publice, Ocupare şi Plăţi.

Casa Naţională de Pensii Publice, Ocupare şi Plăţi
Proiectul prevede înfiinţarea Casa Naţională de Pensii Publice, Ocupare şi Plăţi (CNPPOP) ca instituţie centrală cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Muncii, prin comasarea mai multor structuri: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (cu excepţia controlului şi recuperării debitelor), Casa Naţională de Pensii Publice şi partea de gestionare a beneficiilor sociale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
În subordinea sa vor funcţiona, la nivel judeţean şi în Bucureşti, case judeţene de pensii, ocupare şi plăţi, care preiau atribuţii din instituţiile existente (plăţi sociale, pensii şi ocupare), cu anumite excepţii legate de activităţile de control.
CNPPOP va prelua şi instituţii precum centrele regionale de formare profesională, Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu şi Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Finanţarea se va face din bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale.
Instituţia va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, un secretar general şi un secretar general adjunct. De asemenea, va exista un consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai Guvernului, sindicatelor şi patronatelor.
La nivel teritorial, conducerea caselor judeţene va fi asigurată de directori executivi, iar activitatea va include şi structuri locale, centre de formare profesională şi puncte de lucru. Totodată, se vor constitui consilii tripartite consultative pentru domeniul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

Un singur centrul la nivel judeţean care se va ocupa de pensii, şomaj şi beneficii sociale 
Din Nota de fundamentare a actului normativ reiese că, prin comasarea caselor de pensii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţiile de plăţi sociale, se va înfiinţa un singur centrul la nivel judeţean, un fel de „ghişeu unic” care se va ocupa de pensii, şomaj şi beneficii sociale.
„În subordinea CNPPOP se înfiinţează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, case judeţene de pensii, ocupare şi plăţi (...) prin preluarea atribuţiilor şi structurilor (...) de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială (...) a atribuţiilor personalului şi structurilor de la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (...) şi a atribuţiilor personalului şi structurilor de la casele teritoriale de pensii”, se arată în documentul citat.
Altfel spus, centrele judeţene se vor ocupa de pensii (CNPP), ocupare/şomaj (ANOFM) şi beneficii sociale (ANPIS).

Autoritatea Naţională pentru Inspecţie şi Control în Domeniul Muncii şi Securităţii Sociale
ANICDMSS se înfiinţează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, prin comasarea Inspecţiei Muncii, a activităţilor de inspecţie socială din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a componentelor de control şi recuperare debite din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
La nivel local vor funcţiona direcţii judeţene şi pentru municipiul Bucureşti, ca servicii publice deconcentrate, care vor prelua atribuţiile corespunzătoare de la instituţiile existente.
Autoritatea este finanţată de la bugetul de stat şi are rol de control în domenii precum relaţiile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, securitatea socială, asistenţa socială, serviciile sociale, dizabilitatea şi ocuparea forţei de muncă.
Conducerea este asigurată de un inspector general de stat (înalt funcţionar public), ajutat de doi adjuncţi. În cadrul instituţiei funcţionează un colegiu consultativ. Personalul este format din funcţionari publici şi personal contractual, iar inspectorii de muncă şi sociali au statut special şi exercită atribuţii de autoritate de stat.
Autoritatea preia personalul, patrimoniul, drepturile şi obligaţiile instituţiilor comasate, inclusiv contractele şi litigiile. Personalul îşi păstrează drepturile salariale până la reorganizare. De asemenea, sunt preluate şi activităţile finanţate din fonduri europene sau alte surse.
La nivel judeţean, direcţiile sunt conduse de inspectori-şefi şi au consilii consultative tripartite pentru dialog social. Atribuţiile personalului sunt stabilite prin regulamente şi fişa postului, iar funcţiile de conducere cu atribuţii de control implică statut de inspector de muncă sau inspector social.

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie