Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 07:38

Godină, vedetă la New York

Autor: Sorin ŢÎRCĂ, Iulian CUIBAR

Publicat la 24 mai 2016

Povestea poliţistului braşovean a apărut pe prima pagină a prestigioasei publicaţii americane „The Wall Street Journal”

Godină, vedetă la New York

Urmărit de sute de mii de persoane pe Facebook şi autor a două cărţi, poliţistul Marian Godină a devenit zilele acestea şi mai celebru, după ce a apărut într-un articol în publicaţia „The Wall Street Journal (WSJ)”. Prestigiosul ziar american îi dedică braşoveanului, pe prima pagină, un amplu articol în care îi este redată povestea din momentul în care postările sale haioase au devenit celebre, inclusiv conflictele în care a fost implicat în lunile scurse de atunci. „Un poliţist cinstit şi celebritatea sa pe Facebook iau România prin surprindere” este titlul articolului apărut în ediţia de duminică a ziarului, în care se precizează că „acum, cu peste 260.000 de fani, Marian Godină se afla pe vârful unui val de dezgust al populaţiei faţă de corupţia din ţară”. Ziarul remarcă onestitatea agentului de circulaţie şi faptul că acesta a reuşit să uimească o ţară întreagă prin povestirile sale scrise cu mult talent şi, mai ales, să schimbe percepţia românilor despre poliţişti: „Valul uriaş de simpatie din întreaga Românie produs de Godină a făcut ca agenţii de circulaţie să nu mai fie văzuţi drept persoane corupte, cu o inteligenţă scăzută şi lipsite de educaţie”. „Însă povestirile de pe pagina lui Godină sunt atât de oneste, amuzante, fără greşeli gramaticale şi deseori critice la adresa corupţiei încât agentul a creat un curent de loialitate în rândul cetăţenilor”, se mai arată în articol.

Autoarea articolului l-a cunoscut personal pe poliţist
Articolul îi aparţine unei ziariste care spune că s-a întâlnit personal cu Godină la o ceremonie dedicată veteranilor de război din România. Jurnalista de peste Ocean le povesteşte americanilor cum a ajuns Godină să fie certat de şefii săi pentru că a îndrăznit să-şi facă datoria atunci când a surprins un şofer care a încălcat regulile de circulaţie. „La fel ca mii de poliţişti din întreaga lume, Marian Godină a primit un apel telefonic nervos de la şefii lui. Au vrut să-l vadă imediat”, se arată în articolul din WSJ. Ea mai aminteşte de faptul că lui Godină i s-a cerut să-şi şteargă pagina de facebook în momentul în care aceasta îi deranja pe şefii săi. „Când şefii ofiţerului Godină au văzut, vara trecută, faptul că a postat incidentul pe Facebook, nu au fost deloc amuzaţi de limbajul dur. I-au ordonat să-şi şteargă tot contul de Facebook. Ofiţerul Godină, acum în vârstă de 29 de ani, a fost atât de umilit, încât s-a gândit să renunţe la Poliţie. Dar, peste noapte, după ce pagina lui a intrat în întuneric, serverul Poliţiei Braşov a crăpat. A fost pur şi simplu bombardat cu plângeri pentru susţinerea poliţistului. A doua zi, şefii lui s-au răzgândit şi i-au ordonat să-şi reactiveze pagina”, mai spune jurnalista din New York.

„Tuturor şefilor mei le e frică de mine acum”
În articol se aminteşte şi de faptul că poliţistul şi-a fructificat faima dobândită pe internet într-o carte, „Flash-uri din sens opus”, care a fost vândută în peste 40.000 de exemplare, urmată de o alta, pentru copii, care va fi lansată oficial la 1 iunie. „Scrisul nu era ambiţia lui, dar totul a plecat de la faptul că îi plăcea să-şi amuze prietenii săi cu poveşti de la locul de muncă şi să compună poezii pentru fetele de care altădată se îndrăgostea. La lansarea sa de carte de la sfârşitul lunii februarie, premierul român, Dacian Cioloş, a fost prezent şi a spus că speră ca «fenomenul Godină» poate fi urmat şi în alte instituţii de stat”, scrie jurnalista de la „The Wall Street Journal”. „Unele lucruri s-au schimbat acum. Atunci când unul dintre şefii săi care în urmă cu un an îi cereau să îşi şteargă pagina de Facebook a coborât dintr-un SUV negru şi l-a salutat cu un zâmbet larg, ofiţerul Godină a spus: «Tuturor şefilor mei le e frică de mine acum»”, se arată în încheierea articolului WSJ.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie