Curs BNR
1 EUR = 4.9763 RON
1 USD = 4.6386 RON
1 GBP = 5.8067 RON
1 XAU = 346.8933 RON
1 AED = 1.2629 RON
1 AUD = 3.0283 RON
1 BGN = 2.5444 RON
1 BRL = 0.9012 RON
1 CAD = 3.3920 RON
1 CHF = 5.0843 RON
1 CNY = 0.6401 RON
1 CZK = 0.1974 RON
1 DKK = 0.6672 RON
1 EGP = 0.0968 RON
1 HUF = 1.2671 RON
1 INR = 0.0557 RON
1 JPY = 2.9797 RON
1 KRW = 0.3376 RON
1 MDL = 0.2601 RON
1 MXN = 0.2723 RON
1 NOK = 0.4234 RON
1 NZD = 2.7650 RON
1 PLN = 1.1532 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0503 RON
1 SEK = 0.4274 RON
1 TRY = 0.1430 RON
1 UAH = 0.1170 RON
1 XDR = 6.1159 RON
1 ZAR = 0.2442 RON
Publicat la 30 mai 2017
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) anunţă că, marţi, angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara vor declanşa greva generală, iar angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului vor înceta lucrul, timp de două ore, nemulţumiţi de proiectul legei salarizării. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii sindicatelor de sector din Braşov nu au anunţat însă nimic în acest sens.
Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, a declarat ieri pentru Mediafax că, marţi, angajaţii primăriilor din toată ţara vor declanşa greva generală, iar în Bucureşti va fi organizat un miting în faţa Palatului Parlamentului.
„Sunt două tipuri de acţiuni de protest. În primul rând va avea loc un miting în faţa Palatului Parlamentului, care începe la ora 11:00 şi vor participa între 5.000 şi 10.000 de oameni. Iar în teritoriu va fi grevă generală în toate primăriile şi consiliile judeţene. Motivele protestului sunt legate, în primul rând, de lipsa grilei de salarizare pentru administraţia publică locală”, a precizat Oprescu.
Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.
Tot marţi, angajaţii din domeniul Protecţiei Mediului vor declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de salariile actuale şi de faptul că prin legea salarizării unitare, creşterile semnificative for fi făcute abia din 2018 sau 2019. „Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu, vă informează că declanşează conflictul de muncă. Marţi, 30 mai, personalul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului va protesta între orele 11:00-13:00”, se arată într-un comunicat al FSUM. Mai mult, şi angajaţii APIA ar putea declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de faptul că Senatul a respins amendamentele propuse pentru proiectul legii salarizării.
„Senatul a respins amendamentele propuse. La Camera Deputaţilor, dezbaterile se desfăşoară cu mare viteză, iar comisiilor de specialitate nu le mai sunt cerute avizele. În contextul în care prevederile proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îi dezavantajează pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA este în proces de consultare a membrilor privind declanşarea conflictului social. Precizăm că prin această lege, în forma actuală, se încalcă inclusiv recomandările europene în materie de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene”, se precizează într-un comunicat transmis, luni, e reprezentanţii angajaţilor APIA.
În comunicatul sindicatului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se mai precizează că această instituţie a atras cele mai mare sume de bani din fondurile UE pentru susţinerea agriculturii româneşti - peste 20 de miliarde de euro, începând cu 2007.
„Această performanţă este realizată cu multe sacrificii (în principal prin ore suplimentare neplătite), de către funcţionarii dedicaţi şi corect motivaţi. Având în vedere importanţa deosebită pe care o are absorbţia fondurilor UE, într-o proporţie cât mai mare, este necesară stimularea financiară a personalului care gestionează aceste fonduri. Orice scădere a salariilor va conduce automat la demotivare, cu toate consecinţele negative care se pot întrevede de aici”, se arată în comunicatul FNS APIA.
nu este nici un comentariu
Cu 3 capele, pentru 3 confesiuni
2024-04-26 citeste mai multAutorizaţia de construire nr. 144 din 15.04.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire „Pentru schimbare de destinaţie din locuinţă în spaţiu comercial. Creare acces[...]
2024-04-26 citeste mai multCandidatul PNL-PSD la primăria Braşovului, George Scripcaru, spune că de când a pierdut postul de primar, în 2020, s-a ocupat de probleme de familie. A consumat un an ca să rezolve nişte[...]
2024-04-26 citeste mai multProiectul de hotărâre mai avea nevoie de un singur vot pentru a trece
2024-04-26 citeste mai multBraşoveanul prin adopţie Mihai Sturzu (s-a născut în Bucureşti dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Braşov), fost membru al trupei de muzică dance Hi-Q din anii 2000 a[...]
2024-04-26 citeste mai mult
Adaugă un comentariu