În următoarea şedinţă de Consiliu Local, va fi aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru acest proiect
Proiectul de amenajarea a unei noi artere de circulaţie care să ocolească centrul istoric al Braşovului va mai trece de încă un pas procedural, după ce în şedinţa de Consiliu Local de la finele acestei săptămâni va fi supus aprobării Planul Urbanistic de Detaliu pentru acesta. De la începutul lui 2012, edilii au iniţiat demersurile pentru realizarea acestui proiect astfel ca, după modelul marilor metropole, centrul oraşului să fie doar pietonal.
Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, a precizat că proiectul a fost aprobat şi de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii. „După aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, urmează să se facă şi proiectul tehnic, care va stabili cu exactitate lucrările care se vor face şi care va fi valoarea investiţiilor”, a explicat Toarcea.
Conform proiectului propus, actuala alee pietonală de După Ziduri nu va fi desfiinţată.
Proiect cu parcare „la pachet”
Şoseaua ar urma să pornească din Livada Poştei şi să ocolească actualele străzi Mureşenilor şi George Bariţiu, pe lângă pădure, prin zona După Ziduri, şi să iasă pe la Maternitate peste Pârâul Graft. Totodată, în proiectul iniţial se propune amenajarea a două tuneluri, unul în zona Bastionului Graft şi altul în zona Turnului Negru, tocmai pentru a proteja cele două monumente istorice. Ulterior, s-a venit cu o altă propunere realizarea unui singur tunel, cu o lungime de aproximativ 600 de metri, având ca punct de pornire zona Liceului „Aprily Lajos”, însă soluţia finală va fi aprobată în urma realizării proiectului tehnic.
Conform proiectului propus, actuala alee pietonală de După Ziduri nu ar fi desfiinţată. Tot în cadrul acestui proiect este prevăzută construirea unei parcări multietajate în zona Bibliotecii Judeţene. Capacitatea parcării propuse este de 348 locuri, repartizate pe 4 niveluri şi va fi practic îngropată în deal. Pentru această investiţie Consiliul Local Braşov a adoptat deja Planul Urbanistic de Detaliu.
AVIZAT. Parcarea subterană de la Biblioteca Judeţeană face parte din proiectul integrat pentru scoaterea traficului auto din centrul istoric, pentru care există deja avizul Ministerului Culturii.
Petiţie online
Proiectul „Amenajarea şi dezvoltarea zonei Pârâul Graft - După ziduri” a fost supus dezbaterii publice. Proiectul a stârnit unele nemulţumiri încă de la bun început, iar, de curând, a fost şi lansată o petiţie online. „Din punct de vedere tehnic, scenariul propus - crearea unui tunel şi a unei parcări - presupune lucrări ce ar pune în pericol monumentele existente (Turnul Alb, Turnul Negru Bastionul Graft, Zidurile de apărare), dar şi distrugerea parţială a reţelei de tuneluri ce se află în această zonă, iar vibraţiile produse în perioada lucrărilor, dar şi în timpul exploatării (produse de trafic), precum şi poluarea cauzată de noxe ar afecta monumentele istorice”, au susţinut semnatarii petiţiei.
Bogdan
2014-03-25 15:08:16
Trebuie să oprim acest proiect odios.