Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 07:42

Învăţământ în limba germană, doar de dimineaţă

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 10 sepembrie 2018

Orar de dimineaţă vor avea inclusiv elevii de la „Johannes Honterus"

Învăţământ în limba germană, doar de dimineaţă

3808 copii din clase sau şcoli cu predare în limba germană, din municipiu şi judeţ, vor începe de azi cursurile în anul şcolar 2018-2019. Toţi vor învăţa de dimineaţă, dau asigurări responsabilii cu învăţământul la nivel judeţean. Inclusiv la Liceul „Johannes Honterus” orarul a fost conceput pentru dimineaţă, chiar dacă aici există o problemă cu spaţiul.

Soluţie provizorie pentru o parte dintre „honterişti"
Liceul „Johannes Honterus” are cinci corpuri de clădire - patru ale Bisericii Evanghelice şi unul al Primăriei, dar nu se pot desfăşura cursuri în toate. Corpul A şi E intră în reparaţii, iar la corpul A s-ar fi descoperit o ciupercă în lemnăria acoperişului, care reprezintă un risc major în cazul unui eventual cutremur. Corpul D (din str. Poarta Şchei) a fost eliberat recent de Liceul Sportiv, iar aici este nevoie de reparaţii capitale. Astfel, până la 1 octombrie, câteva clase de la Honterus vor avea cursuri în alte spaţii. „Până la rezolvarea problemelor de la aripa preluată de la Liceul Sportiv (din corpul D - n.r.), probabil în 2-3 săptămâni, până cel târziu la 1 octombrie, am găsit soluţia ca toţi copiii să vină de dimineaţă în spaţiile noastre, plus câteva spaţii puse la dispoziţie de Universitatea Transilvania, la Silvicultură, de Forumul Democrat German şi de Biserica Neagră. De asemenea, avem şi două spaţii de rezervă la Colegiul «Maria Baiulescu»”, a explicat prof. Radu Chivărean, director Liceul „Johannes Honterus”.
După ce vor fi create condiţii pentru desfăşurarea actului didactic, în clădirea fostului Liceu Sportiv vor învăţa copiii din clasele pregătitoare până în clasa a VI-a. O aripă a fostului Liceu Sportiv a fost preluată anterior şi reparată în anii trecuţi. Acolo sunt 13 clase. În aripa preluată recent de la Liceul Sportiv mai sunt alte 15 clase, iar lucrări de reabilitare nu au mai fost făcute de cel puţin 15 ani, spun cei de la „Honterus". În total, Liceul Johannes Honterus are 56 de clase, pe toate nivelurile de pregătire, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a. Terenul sportiv „Ion Ţiriac” va fi şi el preluat de „Honterus”, iar în viitor, regulile de acces s-ar putea modifica, având în vedere că „acolo am văzut noaptea persoane cu băuturi alcoolice, cu câini, care rup şi distrug scaune, care nu au ce căuta acolo. Dacă cineva vrea maidan, noi nu suntem de acord. Vom vedea ce soluţie găsim, am vorbit şi la Primărie. Poate va fi monitorizată de Poliţia Locală, să fie montate nişte camere şi să facem un regulament”, după cum a precizat directorul de la „Honterus”.

Puţini dascăli în clasele germane, fără limba germană
În privinţa cadrelor didactice, învăţământul în limba germană are o situaţie mult mai bună faţă de alţi ani. Mai sunt doar câteva ore, pe anumite discipline precum biologie, geografie, fizică, unde vor fi la catedră profesori care nu vor preda în limba germană. „Suntem într-o situaţie de la an la an mai fericită pentru că dorinţa colegilor noştri de a învăţa limba germană este suficient de mare încât i-a determinat ca pe parcursul anilor şcolari să-şi îmbunătăţească cunoştinmţele astfel încât avem aproape la toate materiile cadre calificate care vorbesc limba germană şi predau disciplina respectivă în limba germană", a precizat prof. Gabriela Adam, inspector şcolar limba germană, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.
Interesul pentru şcoala în limba germană este în continuă creştere, iar admiterea la clasele pregătitoare se face în urma unor selecţii. Diploma de finalizare a învăţământului în limba germană oferă şanse multiple absolvenţilor, care pot fi admişi la universităţi în Germania, fără test de limbă, dar pot fi şi angajaţi în străinătate.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie