Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 09:31

Joc mortal: O fetiţă de doi ani, omorâtă de cauciucul scăpat de pe deal de trei băieţi

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 04 mai 2016

Joc mortal: O fetiţă de doi ani, omorâtă de cauciucul scăpat de pe deal de trei băieţi

O fetiţă de numai 2 ani din Dumbrăviţa a fost omorâtă în Ajunul Paştelui de joaca periculoasă a unor copii. În localitate s-a împământenit o tradiţie ca, înainte de Învierea Domnului, să fie aprinse roţi din cauciuc şi să fie lansate din vârful unui deal. Doi băieţi din sat i-au cerut ajutorul unui al treilea să urce o roată foarte mare pe deal. După ce ultimul a terminat treaba, a coborât din nou spre sat să-şi ia bicicleta. Primii doi băieţi au lansat roata de camion spre curtea unei case în care se juca liniştită Miruna, o fetiţă de numai doi ani şi cinci luni.

A murit sub ochii mamei
Deşi mama acesteia se afla şi ea în curte, n-a mai putut face nimic în momentul în care roata lansată cu mare viteză la vale de către cei doi băieţi s-a rostogolit exact peste micuţă. Impactul a fost atât de puternic încât fetiţa a murit pe loc.
„Sâmbătă eram în curte cu fetiţa, în jur de ora opt seara. Fetiţa se juca în faţa mea şi, dintr-o dată, a venit un cauciuc mare şi a lovit fetiţa în cap şi a murit pe loc fetiţa. Un copil de 15 ani, unul de 12 ani şi unul de 11 ani au fost cu cauciucul. Eu am zis că a murit încă de când a căzut cauciucul. Am fugit, am strigat la toată lumea, dar n-am putut să fac nimic”, povesteşte mama îndurerată. „Eu eram la muncă şi, când am venit, seara, ce era aici, era jale mare. Nu ştiam de cine să mai am grijă, de nevastă, de copii, de fratele meu... Copiii ăia n-aveau ce căuta la câteva sute de metri de grădina lor să dea drumul la cauciuc la noi în curte”, spune, Florin Petrache Cristea, tatăl micuţei.
Unchiul fetiţei a fost cel care a încercat să o salveze pe micuţă, însă totul a fost în zadar. „Am încercat să iau fetiţa de jos, am ridicat-o eu pe braţe, am încercat să o salvez, din păcate, i-am suflat în gură, nu respira, nu mişca, nu nimic, deci a fost moartă complet”, spune Răzvan Cristea.

Duşmani în sat
Tatăl unuia dintre băieţi, abia întors din închisoare, se lăuda prin sat că, dacă familia îi va cere despăgubiri, nu îi va da nimic şi pe tatăl micuţei îl va băga în pârâul care trece prin localitate. „Nouă nu ne trebuie nimic, niciun ban. Îi mulţumim lui Dumnezeu că avem bani să o înmormântăm, că eu lucrez. Tot ce vrem noi este să se facă dreptate. Ei spun că băieţii sunt minori şi legea nu îi trage la răspundere, dar părinţii lor de ce i-au lăsat nesupravegheaţi?”, spune tatăl. Unul dintre băieţi a povestit ce s-a întâmplat. „Am ieşit cu bicicleta din curte, mă plimbam pe stradă şi erau ei doi cu cauciucul în drum. M-au rugat să îi ajut să îl urce pe deal şi i-am ajutat, după care m-am întors după bicicletă. Am urcat cu bicicleta şi, până să ajung la ei, au dat drumul cauciucului. Eu le-am strigat să nu-i dea drumul, dar era prea târziu şi eu n-am putut să îl opresc. La noi se dă foc la cauciucuri de Paşti şi au vrut să-i dea foc, dar i-au dat drumul din vârful dealului şi a prins viteză mare, mai ales că era un cauciuc foarte mare, de camion”, spune unul dintre băieţi.

Dosar deschis pentru ucidere din culpă
Incidentul a fost anunţat de părinţi la Poliţia Dumbrăviţa, iar când oamenii legii au ajuns la faţa locului, au stabilit că fetiţa lovită a fost transportată de un localnic cu autoturismul său spre Braşov, iar la intersecţia DJ 112 J cu DN 1 a fost preluată de un echipaj SMURD, care din păcate a constatat că era decedată.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror de la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie