Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 09:55

La ce asigurator poţi să îţi închei cea mai avantajoasă poliţă RCA

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 23 august 2016

Locul Euroins luat de companii „cu pretenţii”, în funcţie de capacitatea motorului

La ce asigurator poţi să îţi închei cea mai avantajoasă poliţă RCA
Anul acesta, clasamentul asigurătorilor care vând cele mai ieftine poliţe RCA s-a schimbat de câteva ori. Acum, fiecare segment de piaţă, în funcţie de puterea motorului, are alt lider de preţ. Uneori asigurătorul cu cel mai mic preţ pe un segment are cel mai mare tarif pe alt segment.
Dacă la începutul anului Euroins avea cele mai accesibile preţuri pe aproximativ toate segmentele de maşini, până în 1200 cmc, 1.400-1.600, 1.800 – 2.000 şi peste 2000 cmc, acum situaţia s-a schimbat datorită modificărilor de preţ operate de companii pe parcursul anului şi fiecare segment are alt lider de preţ. După Euroins, ca lider al asigurărilor ieftine s-a poziţionat Asirom. În mijlocul verii, Allianz Ţiriac trona incredibil pe locul întâi, iar în prag de toamnă reducerile masive operate de Uniqa Asigurări (30% în a doua jumătate a lui august faţă de iulie) plasează compania pe primul loc. La începutul anului însă, Uniqa avea cele mai mari preţuri pe toate segmentele de piaţă RCA.
 
Euroins, avantajos pentru maşinile cu motor mic
La ora actuală, fiecare segment de piaţă, în funcţie de capacitatea cilindrică, are liderul său de preţ, atât pe zona de cel mai ieftin cât şi pe zona cel mai scump. Astfel, pe segmentul de autoturisme cu capacitate cilindrică mică, până în 1.200 de metri cubi, liderul pieţei este Euroins. Spre exemplu, pentru o Toyota Yaris fără evenimente, preţul unei poliţe variază între 258,23 şi 577,88 lei pentru o poliţă încheiată pe şase luni şi între 491,47 lei şi 790 lei pentru 12 luni. Cele mai ieftine poliţe pot fi contractate de la Euroins, urmată îndeaproape de Uniqa, iar cele mai scumpe de la Allianz Ţiriac şi Asirom.
 
Allianz Ţiriac, preţuri bune pentru maşinile de 1.400 - 1600 centimetri cubi
Pe segmentul 1400 – 1600 capacitate, lucrurile se schimbă. Cea mai ieftină poliţă pentru o Skoda Octavia se regăseşte la Allianz Ţiriac şi mai apoi la Euroins. Pe acest segment, valoarea minimă a poliţei este de 526 de lei pentru şase luni şi 822,15 lei pentru 12 luni. Cele mai scumpe poliţe, încheiate pentru şase luni şi 12 luni se vând prin Asirom şi Omniasig. Pe clasa de putere 1.600 – 2.000, reprezentată de un Volkswagen Passat, cele mai ieftine poliţe de asigurări sunt de 425,05 lei pe şase luni şi 667,35 pe 12 luni de la Uniqa, iar cele mai scumpe sunt cele vândute de Allianz Ţiriac şi Euroins.
În cazul unui Audi A6, de peste 2000 de cmc, cea mai ieftină asigurare este cea oferită de Asirom, de 642,20 lei pentru şase luni. Pentru o poliţă pe 12 luni însă, lider ajunge Groupama, cu un tarif de 1139,24 lei, faţă de 1227,40 lei preţul cerut de Asirom, care luna trecută avea tariful RCA sub 1.000 de lei pentru acelaşi tip de maşină. Cea mai scumpă poliţă oferită pe acest segment este cea de la Euroins. În toate exemplele nu a fost luat în calcul tariful City Insurance, care datorită procesului de redresare financiară prin care trece are oricum printre cele mai mari tarife din piaţă.
 
RCA mai scump cu 30% în ultimele 4 luni
Una peste alta, per total piaţă, majorarea tarifelor RCA pentru autoturisme a fost în ultimele patru luni de circa 30%. Dacă în primăvară cea mai ieftină asigurare obligatorie pentru o Skoda Octavia pentru 12 luni costa circa 680 de lei, acum cel mai mic tarif este de 907 lei, iar cel mai mare de 1426 de lei. La ora actuală, ASF analizează preţurile practicate de asigurători din ianuarie 2015 până în prezent, din cauza unor diferenţe foarte mari de tarifare contestate de consumatori (în special din zona persoanelor juridice).
+0 -3

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie