La un pas de miracol

S-a ales cu ea încă de la naştere, însă nu a ştiut niciodată de boala de care suferă. Elena Poplahov, o tânără din Victoria are 22 de ani şi marea încercare a vieţii ei se cheamă sindromul Marfan, o afecţiune extrem de rară care îi provoacă o creştere continuă a corpului, din cauza căreia venele pot crăpa, fapt care i-ar fi fatal. Un asemenea episod i s-a întâmplat în urmă cu doi ani, atunci când a şi aflat de fapt despre boala sa. „În mod normal, existau semne care să conducă la acest diagnostic, am 1,83 metri, sunt plată în zona abdomenului, am degetele extrem de lungi, dar nimeni nu şi-a dat seama. În noiembrie 2012 mi-a plesnit aorta, însă în urma controlului medical mi s-a spus că am nevralgie sau ceva la stomac”, povesteşte tânăra începutul chinului. „Un cardiolog de la un cabinet particular, doctorul Ghencea, a realizat imediat despre ce e vorba, m-a trimis la Braşov, iar de aici la Spitalul Fundeni. În mod normal ar fi trebuit să ajung la Târgu Mureş, însă acolo tocmai intrase în operaţie un bătrân”. Ar fi trebuit să se deplaseze cu elicopterul, însă acesta nu avea far, astfel încât a fost transportată cu ambulanţa. „Nu ştiam cât de grav e, mi se părea că încep să mă simt bine şi vroiam să le spun să mă lase acasă. Apoi am aflat că dacă ai disecţie de aortă în mod normal poţi muri în câteva minute, ori eu aveam 32 de ore”. A fost operată imediat, iar după două zile intervenţia i-a fost redeschisă din cauza unui cheag care se formase între timp. I-a fost schimbată parţial aorta ascendentă, iar acum, la doi ani distanţă, acelaşi lucru i s-a întâmplat cu întreaga aortă descendentă şi abdominală. „Prima operaţie nu m-a costat nimic, fiind la stat, însă a doua a fost considerată riscantă de medicii de la Fundeni şi cei de la Târgu Mureş, astfel că am fost nevoită să mă operez la un spital privat din Bucureşti”, ne-a spus tânăra. Intervenţia a costat 10.000 de euro, dintre care 6.000 i-a strâns în urma unei campanii de donaţii, iar diferenţa a plătit-o o fundaţie italiană cu care colaborează spitalul. 

 

 

 

Ultimul mare pas, înlocuirea totală a aortei

Momentan se simte bine, iar după ce organismul va fi refăcut suficient, va trebui să facă o altă operaţie, prin care să i se înlocuiască cu plastic ce a mai rămas din aortă. „Dacă totul iese bine şi cu a treia operaţie, pot considera că am luat totul de la capăt şi îmi reîncep viaţa. Am încredere că acel moment va veni, sunt o optimistă incurabilă”. Pare incredibil ca cineva să treacă prin ce a trecut Elena, iar apoi să „se nască a doua oară”, mai ales că în momentul primei intervenţii i s-a spus că are 1% şanse de supravieţuire. 

Chiar doctorul care a operat-o în 2012 i-a spus că nu a mai întâlnit de peste 20 de ani un asemenea caz. Şi în cazul operaţiei mai recente au existat riscuri, de aorta descendetă fiind legate venele alăturate coloanei vertebrale, iar un incident nedorit ar fi putut-o paraliza pe viaţă.

 

„Am câştigat ceva: o mulţime de prieteni”

Spune că în urma experienţei pe care a trăit-o s-a ales cu o mulţime de prieteni şi de aceea consideră că s-a îmbogăţit sufleteşte. „Nu îmi venea să cred cât de multă lume s-a implicat în campania de strângere de fonduri, pe Facebook, dar şi în oraş. Toată lumea mă recunoaşte, mă întreabă cum mă simt, chiar dacă înainte nu am vorbit deloc cu unele persoane. S-au implicat şi bisericile din oraş, chiar am simţit că toată comunitatea a fost alături de mine”.

Elena Poplahov a făcut liceul la Victoria, iar după absolvire, în 2011, a vrut să ia o pauză, să se pregătească pentru viaţă, pentru ce avea să urmeze apoi, însă nu ştia ce o aşteaptă. „Am zis că o să am timp să muncesc toată viaţa şi e momentul să mă odihnesc un an. Când am început să depun CV-uri şi eram gata să mă angajez, am primit vestea. Aşa a fost să fie. O să pot avea o viaţă normală, sunt sigură, însă voi putea face doar munci uşoare”. Poate avea parte de complicaţii pe parcursul vieţii, cum ar fi orbirea, hemoragii interne sau afecţiuni ale rinichilor ori altor organe interne, însă acestea i se par „nimicuri pe lângă ce am trăit până acum”.  Operaţia următoare, ultimul „hop” în calea fericirii Elenei, speră să o poată realiza tot cu ajutorul oamenilor cu suflet. „Deocamdată nu ştiu cât mă va costa, însă sper să pot avea banii respectivi. Mama lucrează ca femeie de serviciu, iar tata, deşi locuim în aceeaşi casă, pot spune că nu ne ajută cu nimic. El nu se ajută pe el, d-apoi pe noi. Mai multe nu vreau să spun despre el”. Pe lângă salariul mamei, mai beneficiază de o pensie de boală, de 350 de lei.

 

Iubitoare de fotbal, fan Dinamo

Tânăra este mare fan al fotbalului şi ţine cu Dinamo de când se ştie: „Mă bat cu mama pe televizor când joacă ai mei «câini»”. Îi place să se plimbe, să înoate şi să meargă pe bicicletă şi se bucură nespus că poate face aceste lucruri chiar şi în această perioadă grea din viaţa ei.